Studiul evoluției istorice a orașului Călărași de la prima atestare documentară până la al doilea război mondial

INTRODUCERE - ASPECTE METODOLOGICE

Lucrarea reprezintă un studiu de istorie locală privind evoluția orașului Călărași, de la prima atestare documentară până la începutul celui de-al doilea război mondial.

M-am oprit asupra acestei teme, deoarece consider că cele patru secole din istoria locală reprezintă perioada cea mai relevantă pentru evoluția și transformarea orașului.

Prin realizarea acestui studiu, îmi propun să aduc o completare a informațiilor referitoare la aspectele care pot crea o imagine cât mai apropiată de realitățile din trecutul așezării.

De-a lungul timpului, au apărut o serie de lucrări referitoare la istoria așezării. O parte dintre acestea au constituit o sursă importantă în realizarea prezentului studiu.

În anul 1931, apărea prima monografie intitulată „Istoria Orașului Călărași de la origini și până la anul 1852” scrisă de dr. Pompei Samarian, reprezentând cea mai completă lucrare publicată până atunci. Aceasta lucrare este bine structurată, cu un bogat material documentar, de la cronici până la documente de arhivă. În anul 1972, prof. Gheoghe Florea și Vasile Zaim scriau „Monografia municipiului Călărași” (lucrare în manuscris la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Călărași).

În anul 1993, vedea lumina tiparului „Istoria Orașului Călărași” a prof. Constantin Tudor, a doua ediție, revăzută și adăugită, apărând în anul 2008. Cele două ediții reprezintă o sinteză a lucrării dr. Pompei Samarian, completate cu prezentarea evenimentelor istorice petrecute după anul 1852, cuprinzând și numeroase anexe fotografice.

Rezultatul colaborării unui colectiv de specialiști călărășeni (istorici, geografi, arhiviști, profesori, jurnaliști) îl reprezintă „Monografia Municipiului Călărași”, apărută în 3 ediții, în anii 2003, 2008 și 2010. După prima ediție, celelalte două apariții au fost revizuite și adăugite.

Studii și articole despre istoria localității au fost publicate de către autori călărășeni și nu numai în periodicul, „Cultură și civilizație la Dunărea de Jos”, editat de Muzeul Județean Călărași. Printre articole se numără: „Aspecte ale așezării de la Cotul Borcii (Călărași) în perioada 1541-1821”, autori Petre Vlădilă și Constantin Tudor, 1986; „Considerațiuni privind geneza orașelor dunărene”, autor Panait I. Panait, 1986.

O contribuție însemnată la cunoașterea trecutului orașului Călărași, o au și lucrările cu caracter istoric, care vizează anumite aspecte: „Portrete călărășene”, autor Marin Giurcă, 1993; „Întoarcere în timp. Monografia presei Călărașiului și Ialomiței”, ediția a II-a, autor Aurel David, 2005, „Cartea eroilor călărășeni”, autor Nicolae Țiripan, 2008.

Pentru stabilirea faptelor istorice specifice localității Călărași, am studiat și analizat, prin metoda comparativă a surselor, aspectele economico-sociale, politice și culturale ale vieții orașului. Totodată, am încercat încadrarea faptelor istorice locale în contextul evenimentelor petrecute la nivel național.

Prin metoda cronologică, am prezentat succesiunea etapelor evoluției orașului, a evenimentelor desfășurate, precum și înființarea, organizarea și dezvoltarea instituțiilor publice, societăților, asociațiilor culturale etc.

În elaborarea lucrării am folosit ca surse primare, inedite - documente din Arhiva Națională - Direcția Județeană Călărași, fondul - Primăria Călărași, perioada cuprinsă între anii 1835-1940. Aceste documente au fost utilizate, în capitolele II și III, pentru prezentarea dotărilor edilitare ale orașului (înființarea spitalului militar - 1835, iluminatul străzilor - 1880, pavarea străzilor - 1901 etc), înființarea unor instituții (magistratura orașului - 1853), analiza unor date statistice (recensămintele populației din 1894, 1900, 1905; structuri profesionale din 1880; statistici agricole din 1899, 1900, 1940) etc.

Surse primare, edite - ziarele de epocă au reprezentat o sursă importantă de informații privind aspecte ale vieții economice, politice și culturale ale orașului („Presentul”, 1876, „Ialomitza”, 1881, „Gazeta Ialomiței”, 1896, „Voința Ialomiței”, 1925, „Acțiunea”, 1929, „Biruința”, 1934, „Năzuința”, 1938).

Ca surse secundare, am folosit lucrări de specialitate, monografii, articole din publicații periodice. O sursă importantă de documentare și analiză a faptelor istorice, privind evoluția localității, a constituit-o lucrarea „Istoria Orașului Călărași de la origini până la anul 1852” a lui Pompei Samarian. Pentru completarea informațiilor am studiat „Istoria Orașului Călărași” a prof. Tudor Constantin, 2008, monografiile municipiului Călărași din anii 2003, 2008, 2010.

Pentru prezentarea unor aspecte ale istoriei locale, am folosit articole din periodicul „Cultură și civilizație la Dunărea de Jos” și lucrări cum ar fi: „Portrete călărășene”, autor Marin Giurcă, 1993, „Întoarcere în timp. Monografia presei Călărașiului și Ialomiței”, ediția a II-a, autor Aurel David, 2005, „Cartea eroilor călărășeni” de Nicolae Țiripan, 2008, „Școala călărășeană (1865-2015)” de Tudor Constantin, 2015.

În scopul integrării trecutului călărășean în cadrul istoriei naționale, de un real ajutor au fost lucrările „Istoria Românilor prin călători”, vol. II, Nicolae Iorga, 1981, „Istoria României”, Mihai Bărbulescu et. al, 1998, „Guverne și guvernanți. 1866-1916”, autori Ion Mamina și Ion Bulei, 1994, „Guverne și guvernanți. 1916 -1938”, autori Ion Mamina și Ioan Scurtu, 1996.

Pentru completarea informațiilor și prezentarea unor imagini de epocă, au fost utilizate surse web. Pentru îmbunătățirea calității imaginilor, fișierele au fost editate și prelucrate.

Lucrarea „Studiul evoluției istorice a orașului Călărași de la prima atestare documentară până la al doilea război mondial” este structurată în 3 capitole.

Capitolul I, „Cadrul natural-geografic”, trasează câteva coordonate semnificative, legate de așezarea geografică, relieful, clima, apele, solurile, vegetația și fauna, ce au asigurat un suport favorabil dezvoltării așezării de-a lungul timpului.

Capitolul II, „Evoluția istorică a orașului Călărași în perioada 1541-1918”, prezintă în 3 subcapitole, un scurt istoric al așezării de la prima atestare documentară până la Marea Unire.

Primul subcapitol, „De la așezare pescărească la reședință de județ”, urmărește cronologic evoluția așezării de la atestarea documentară (1541) până la transformarea acesteia în reședință de județ (1833). Această perioadă a stat sub semnul hrisoavelor domnești, ce vizau statutul așezării și al evenimentelor istorice din acest interval de timp.