Competiția pentru Integrarea Europeană și Design-ul Instituțional

INTRODUCERE

După cum sugerează şi titlul, lucrarea noastră abordează subiecte legate de integrarea europeană şi construcţia instituţională. Am analizat aceste două aspecte dintr-o perspectivă comparativă, având ca subiect al comparaţiei două ţări foste comuniste: România şi Ungaria, iar ca obiect autorităţile publice centrale, – Parlamentul, Guvernul, Preşedintele -, partidele politice şi sistemele electorale (într-un cuvânt design-ul instituţional), privite ca elemente care, datorită unor trăsături specifice, pot sau nu pot să constituie acel punct forte în trendul privind competiţia pentru integrarea europeană. Cadrul teoretic al demersului nostru îl constituie stabilirea corelaţiilor existente între modul în care funcţionează anumite autorităţi publice şi maniera în care sunt îndeplinite criteriile privind integrarea la UE.

În primul capitol vor fi stabilite conexiunile existente între „conotaţiile” termenilor de autoritate publică şi integrarea europeană. Se va observa că integrarea europeană presupune o serie de măsuri iniţiate de diverse autorităţi publice, care să asigure crearea condiţiilor necesare implementării acquis-ului comunitar, condiţii ce au fost structurate, într-un mod cât mai operaţional, în cele 31 capitole de negociere.

În cel de al doilea capitol, vor fi analizate primele alegeri şi contextul adoptării noilor Constituţii. Având în vedere faptul că acestea sunt fenomene strâns legate de evenimentele din 1989, vom aduce în discuţie câteva dintre semnificaţiile anului 1989, după care vom trece în revistă istoricul evenimentelor, adică vom puncta acele elemente care au stat în spatele declanşării amplului proces de democratizare din aceste ţări (început odată cu primele alegeri) şi a dorinţei acestora de integrare în UE, alături de ţări care au cunoscut o lungă practică democratică. Tot în acest capitol, vom analiza design-ul instituţional din Ungaria şi România, punctând asemănările şi deosebirile, cu scopul de a evidenţia acele particularităţi care ar putea reprezenta un avantaj în ceea ce priveşte competiţia pentru integrarea europeană.

În capitolul al treilea, vom analiza autorităţile publice centrale, accentul fiind pus pe rolul acestora în procesul integrării europene. Astfel, plecând de la premisa că, pentru a ajunge stat membru al UE, statul candidat trebuie în primul rând să adopte acquis-ul comunitar, stabilind formele şi a metodele , adică elaborând proiecte de lege, adoptându-le şi creând condiţii necesare de implementare a acestora, vom arăta care dintre cele două ţări are instituţii (Parlament, Guvern, Preşedinte) care, prin modalitatea lor de funcţionare şi organizare, să satisfacă acest deziderat, într-o manieră cât mai eficientă. Având în vedere că acest grad de eficienţă este dat şi de maniera de colaborare şi control între autorităţile publice, vom discuta despre acest subiect în ultimul subcapitol al capitolului trei.

În ultimul capitol al acestei lucrări, în prima parte, se va pune accentul pe relaţiile ce se stabilesc între partidele politice, sistemele electorale şi legislativ, toate acestea incluse în procesul construcţiei instituţionale, construcţie ce vine să susţină procesul amplu al democratizării, al creării unei stabilităţi guvernamentale şi al facilitării procesului de integrare europeană. Din punct în vedere al unei analize empirice vom încerca să stabilim corelaţiile existente între aceşti trei termeni (sisteme electorale, partide politice, legislativ), analizând efectele sistemului electoral asupra sistemului de partide şi implicit asupra structurii legislativului, luând în considerare trei indicatori: partidele care participă la alegeri, partidele care obţin locuri în legislativ şi numărul efectiv de partide politice.

În ultima parte a capitolului patru se va realiza o tipologie a sistemelor de partide, plecând de la un studiu ce-i aparţine lui Jean Blondel. Tot aici, pentru a stabilii legăturile existente între sistemul de partide şi stabilitatea guvernamentală vom analiza volatilitatea electorală şi procentajul participării electoratului la alegeri.

I. AUTORITĂŢILE PUBLICE CENTRALE ŞI PROCESUL INTEGRĂRII EUROPENE

I.1. CONCEPTUL - AUTORITATE PUBLICĂ

Din punct de vedere etimologic, cuvântul autoritate provine din latinescul auctoritas, având înţelesul de forţă de convingere. De asemenea, noţiunea de autoritate face trimitere la:

1. capacitatea unei persoane sau organizaţii de a se face respectată şi de a inspira supunere fără a recurge la constrângeri;

2. capacitatea şi dreptul de a înfăptui anumite acţiuni, inclusiv de a emite legi şi norme obligatorii (sau de a impune ascultarea în temeiul unei împuterniciri) ceea ce presupune prezenţa latentă a unei sancţiuni sau a unei constrângeri;

3. organ competent să ia măsuri având caracter obligatoriu;

De altfel, puterea este un fenomen legat de autoritate, care se caracterizează prin posibilitatea de a comanda, de a da ordine şi obligaţia celui care le primeşte de a se supune acestei comenzi. Această autoritate există încă din cele mai vechi timpuri. La început, ea a fost personificată în şeful colectivităţii umane respective (gintă, trib etc.), care îşi impunea autoritatea prin calităţile sale. Cu timpul, autoritatea s-a desprins, instituindu-se ca o realitate distinctă de persoana celui care deţinea puterea sau o exercita. S-a constituit, aşadar, un aparat, s-a creat un sistem de organizare mai complex. În felul aceasta, autoritatea s-a organizat ca o instituţie de sine stătătoare, devenind ceea ce astăzi numim stat.