Metabolismul intermediar

Reprezintă totalitatea transformărilor suferite de constituenții exogeni sau endogeni în organism, până la obținerea produșilor finali, nemetabolizabili.

Glucidele și lipidele au rol energetic preponderent, iar proteinele, rol plastic. Toate au, în același timp, rol funcțional, intrând în compoziția enzimelor, acizilor nucleici, hormonilor etc.

Metabolismul intermediar al glucidelor

Glucidele odată absorbite la nivelul intestinului subțire (sub formă de monozaharide) ajung la ficat, unde sunt metabolizate de către hepatocite. Metabolismul intermediar al glucozei constă în următoarele procese: oxidare tisulară, glicogenogeneză, gluconeogeneză, glicogenoliză, lipogeneză.

a. Oxidarea tisulară se desfășoară în două etape succesive:

- glicoliza anaerobă - are loc în condiții de anaerobioză și se finalizează cu obținerea acidului piruvic (care, în hipoxie, se transformă în acid lactic). Degradarea anaerobă furnizează o cantitate de energie suficientă pentru sinteza a două legături macroergice de ATP.

- glicoliza aerobă - are loc în condiții de aerobioză și constă în transformarea glucozei în acetil-CoA, care este degradată pe calea ciclului Krebs (ciclul acizilor tricarboxilici) până la CO2, H2O și E. Degradarea aerobă din cadrul ciclului Krebs eliberează energia necesară pentru sinteza a 38 de legături macroergice de ATP.

Oxidarea completă a 1g glucoză eliberează 4,1 calorii.

b. Glicogenogeneza (sinteza de glicogen din glucoză) se realizează la nivelul ficatului, cu consum de energie, sub acțiunea unor enzime specifice.

c. Gluconeogeneza reprezintă sinteza de glucoză din produși neglucidici (de tipul cetoacizilor, acidului lactic, acidului piruvic, glicerolului) sub acțiunea unor enzime specifice. În condiții de inaniție, gluconeogeneza este singura sursă de glucoză a organismului.

d. Glicogenoliza (degradarea glicogenului celular și transformarea lui în glucoză sub acțiunea unor enzime specifice) se realizează atât la nivelul hepatocitelor, cât și al altor celule.

e. Lipogeneza apare atunci când aportul de glucoză este excesiv. Drept urmare, glucoza în exces se transformă în lipide (acizi grași, glicerol, trigliceride, colesterol). Reprezintă principala cauză a obezității.

Reglarea metabolismului glucidic se face printr-un mecanism complex neuro-endocrino-umoral, în care rolul principal îl deține insulina.

Concentrația normală a glucozei în sânge (glicemia) este de 90-120 mg/100 ml sânge. Nivelul glicemiei este menținut prin mobilizarea și depozitarea glucozei în țesutul hepatic sau muscular, prin consumul glucozei în organism, prin absorbția ei la nivel intestinal și prin eliminarea acesteia în anumite condiții. În esență intervin două mecanisme antagonice: hiperglicemiant și hipoglicemiant.

Factorii hiperglicemianți sunt: hormonii tiroidieni, glucocorticoizii, ACTH-ul, glucagonul, adrenalina. Dintre factorii hipoglicemianți, rolul esențial revine insulinei.