Măsurarea mărimilor neelectrice

Lucrarea 1

PROTECŢIA MUNCII. MĂRIMI ȘI UNITĂŢI DE MĂSURĂ

1. Scopul lucrǎrii

Lucrarea are drept scop reluarea unor aspecte teoretice şi practice de bază din domeniul ingineriei electrice.

2. Consideraţii teoretice

2.1 Reguli de protecţia muncii

Prin noţiunea de protecţia muncii se înţelege ansamblul de mǎsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi juridice aplicate pentru ocrotirea sǎnǎtǎţii şi vieţii oamenilor ce desfǎşoarǎ o activitate organizatoricǎ şi face parte integrantǎ din procesul muncii.

Încǎlcarea dispoziţiilor legale privind protecţia muncii şi normele PSI atrage dupǎ sine rǎspunderea disciplinarǎ, administartivǎ, materialǎ sau penalǎ, dupǎ caz, potrivit legii.

Prin accident de muncǎ se înţelege vǎtǎmarea violentǎ a organismului sau (şi) intoxicaţia acutǎ profesionalǎ, care provoacǎ incapacitatea temporarǎ de muncǎ de cel puţin o zi, invaliditate sau deces şi care se produc în timpul îndeplinirii sarcinilor de studiu.

Instructajul de protecţia muncii cuprinde instructajul general şi cel specific fiecǎrui loc de muncǎ.

Electrocutǎrile se produc ca urmare a trecerii curentului electric prin corpul omului şi pot avea loc în diverse situaţii:

- atingerea unor elemente aflate sub tensiune în mod normal, atingere directǎ;

- atingerea unor elemente aflate în mod accidental sub tensiune, datoritǎ unor defecte ale instalaţiei sau echipamentului electric, atingere indirectǎ;

- atingere simultanǎ a douǎ punte de pe sol, care se aflǎ la potenţiale diferite (tensiune de pas), ca urmare a scurgerii unor curenţi electrici.

Pericolul electrocutǎrii depinde de mai mulţi factori:

- valoarea curentului electric stabilit prin corp. Se considerǎ valori nepericuloase :10 mA c.a. şi 50 mA c.c.

- calea de închidere (traseul) a curentului electric;

- durata acţiunii curentului asupra corpului omenesc. Se considerǎ cǎ timpul extrem de evitarea electrocutǎrii este 0.2 s în instalaţiile electrice de joasǎ tensiune şi 0.1 s pentru instalaţiile electrice de înaltǎ tensiune;

- starea fizicǎ a omului – oboseala;

- frecvenţa curentului;

- atenţia omului în momentul atingerii.

2.2 Mărimi şi unităţi de măsură electrice

Pentru efectuarea mǎsurǎtorilor este necesarǎ în primul rând definirea unitǎţilor de mǎsurǎ ce urmeazǎ a fi folosite pentru toate mǎrimile fizice.

În România s-a adoptat în 1961 ca legal şi obligatoriu, Sistemul internaţional de unitǎţi (SI).

Mǎrimile fizice pentru care unitǎţile se aleg în mod arbitrar se numesc mǎrimi fundamentale. Curentul este una din mǎrimile fizice fundamentale (lungime, masǎ, timp, temperaturǎ, intensitate luminoasǎ) admise şi are unitatea de mǎsurǎ amperul [A]. În tabelul 1.1 sunt date principalele mǎrimi derivate care intervin în instalaţiile electrice şi unitǎţile de mǎsurǎ corespunzǎtoare.

În cadrul aplicaţiilor practice se utilizeazǎ adeseori multiplii sau submultiplii unitǎţilor fundamentale sau derivate (uniţǎţi tolerate). În tabelul 1.2 se prezintǎ principale semnificaţia notaţiilor care definesc multiplii sau submultiplii unei unitǎţi.

Pentru fiecare dintre mǎrimile derivate sunt definite relaţiile de definiţie care permit determinarea unitǎţilor de mǎsurǎ.