Febra aftoasă

Istoric

- etiologia virală Lofler şi Frosch

- pluralitatea: Valee şi Carre

- Alexandru Ciucă introduce RFC în 1925

- vaccinuri - inactivate: waldmann şi Kobe

- preparare pe epiteliu lingual de vacă in vivo-Frenkel;

- cultivare pe celule renale: Sellers.

Răspândire şi importanţă economică

- febra aftoasă - principala preocupare a OIE (lista A, nr. 010).

Etlologie: virus din familia Picornaviridae, gen Aftovirus.

Biologic: pluralitatea virusului 7 tipuri ;

primele tipuri au fost A (1-32), O(1-11), C(l-5) — au produs epizootii în toate teritoriile

următoarele tipuri: SAT1(7), SAT2(3), SAT3(4) (South African Territories) şi tipul ASIA 1(3) izolat doar din teritoriul asiatic.

- bun imunogen - imunitate încrucişată parţială

- clinic: identic; există diferenţe de patogenitate între tipuri.

Consecinţă: confirmarea diagnosticului presupune izolarea virusului şi stabilirea apartenenţei tulpinii la unul din tipuri.

A se reţine: Toate tulpinile de virus aftos, indiferent de apartenţa la grupul antigenic, produc aceeaşi formă clinică de boală şi impun aceleaşi măsuri în planul eradicării, necesită însă mijloace imunoprofilactice adaptate la serotipul identificat în focar.

- determinanţii antigenici majori sunt reprezentaţi în principal de proteinele capsidare VP1, VP2, VP3, VP4 care împreună formează o formaţiune denumită PROTOMER; cinci protomeri formează un PENTAMER, iar 12 pentameri formează capsida; alături de aceste structuri cu rol antigenic funcţionează şi proteinele nestructurale ce însoţesc procesul de replicare virală şi care „in vivo” stimulează apariţia anticorpilor specifici faţă de ele.

Cultivabilitate: izolat pe TC şi pe animale de laborator susceptibile:

şoarecele, cobaiul, hamsterul.

Sensibil la formol, alcool.

Rezistenţă : la pH 5.

- înglobat în material patologic: 2-5 luni în tărâţe, 4 luni în fân, 2 luni pe sol, cca 1 lună în pereţii adăpostului, cca 2 săptămâni vara pe păşune, cca o săptămână pe corpul animalelor, o jumătate de oră în lichid aftos, 2 săptămâni în lapte neacidulat refrigerat, o săptămână la 18-20°C, o lună jumătate în unt, frişcă la +4°C, 2 săptămâni în carne (dacă nu a fost refrigerată);

- este distrus de pH acid —> în cămurile provenite din sacrificările corecte virusul este distrus în cadrul acidifierii cărnii (maturare —> frăgezire).

- viabil în măduva osoasă, celelalte ţesuturi vascularizate ce nu traversează procesul de acidifiere (propriu fibrei musculare).