Nutriția Minerală a Plantelor

Nutritia minerala a plantelor

Nutritia minerala a plantelor este un proces fiziologic de aprovizionare a plantelor cu substante nutritive. Acest proces are loc la plantele talofite, prin toata suprafata talului, iar la plantele cormofite, doar prin sistemul radicular si prin frunze. Substantele nutritive absorbite din mediu pot fi anorganice (adica minerale) sau organice. Plantele verzi absorb în mod predominant substantele minerale, din care, prin asimilatie clorofiliana, sunt sintetizate substantele organice. Lor li se alatura si bacteriile chemoautotrofe, lipsite de pigmenti asimilatori, dar capabile sa sintetizeze substante organice din cele anorganice. Toate se numesc plante autotrofe. Restul plantelor lipsite de pigmentii asimilatori sunt incapabile sa sintetizeze substante organice din cele minerale, si de aceea, ele utilizeaza substante organice existente în mediul lor de viata. Aceste plante se numesc heterotrofe. Elementele chimice, din nutritia plantelor cu substante anorganice sau cu substante organice, devin elemente de constitutie ale unor substante care participa la structura protoplasmei si a peretilor celulari. De asemenea, aceste elemente intra si în structura chimica a unor substante energetice, dintre care cele mai importante sunt hidratii de carbon, grasimile si proteinele, care prin degradare aeroba sau anaeroba, furnizeaza energia necesara proceselor vitale. Proportia cantitativa a elementelor chimice din corpul plantelor variaza, iar acestea sunt împartite conventional în macroelemente, a caror cantitate variaza între 0,01 si 10% din substanta uscata, microelemente, a caror cantitate variaza între 0,00001 si 0,001% din substanta uscata si ultramicroelemente, a caror cantitate este mai mica de 0,00001 din substanta uscata. Macroelementele sunt :C, O, H, N, P, K, Ca, S, Mg, Na, Cl si Si, iar microelementele sunt Fe, Mn, B, Sr, Cu, Zn, Ba, Ti, Li, I, Br, Al, Ni, Mo, As, Pb, Va, Rb, si altele. Când în nutritia plantelor lipseste sau este insuficient un element chimic necesar, apar boli fiziologice, însotite de încetinirea sau oprirea cresterii radacinii, a tulpinii, a frunzelor, sau a fructelor.

I. Rolul fiziologic al macroelementelor

Multe macroelemente sun absolut necesare pentru cresterea si dezvoltarea normala a plantelor. Acestea sunt N, P, K, Ca, S si Mg. La anumite grupe de plante se mai adauga si Na, Cl si Si.

1. Azotul este un element plastic. El intra în structura moleculelor de nucleoproteine, protidelor protoplasmatice, lipoproteinelor din citomembrane, în structura apoenzimelor, a coenzimelor, a vitaminelor B1, B6, B12, a hormonilor vegetali, a pigmentilor fotosintetici (clorofile si ficobiline) si a stearidelor vegetale. Carenta azotului în nutritia plantelor duce la îngalbenirea frunzelor la încetinrea sau oprirea cresterii acestora. Excesul de azot duce la prelungirea perioadei de vegetatie, la formarea abundenta a frunzelor si la marirea sensibilitatii la boli. Azotul poate fi luat de plante din sol, din apa, din atmosfera si chiar din corpul altor organisme.

2. Fosforul este absorbit din mediu sub forma de ioni PO3- , ajunge în celula fara a fi redus si intra în compozitia unor compusi organici de mare însemnatate fiziologica. El participa la alcatuirea fosfoprotidelor si fosfolipidelor din protoplasma si nucleu, fosfolipidelor din graunciorii de amidon si aleurona, lecitinelor din citomembrane, fitinei si a nucleotidelor, cu grupe macroergice de ~ P(ADP, ATP). Fosforul intra în compozitia unor coenzime. El îndepiâlineste rolul energetic central în reactiile de sinteza si de oxidare biologica. El participa în fotosinteza, glicoliza, ciclul Krebs, sistemul Redox al lantilui respirator, etc. Fosforul favorizeaza de nutritie, de crestere, de înflorire si fructificare, depunrea hidratilor de carbon în fructe, sfecla de zahar, tuberculi. Micsoreaza consumul specific de apa al plantelor. Fosforul se acumuleaza în organele tinere si în seminte. În lipsa lui, plantele ramân mici, radacinile sunt lungi si rare, tulpina rigida, frunzele verde-închis, pâna la albastru-verde, luând de multe ori o culoare rosie sau purpurie.