Laboratoare C++

1. Scopul lucrării

Scopul lucrării este prezentarea tipurilor de date, noţiunii de expresie în limbajul C/C++, a operatorilor şi a modului de evaluare a unei expresii.

2. Consideraţii teoretice

2.1 Date şi tipuri de date

De unde ia programul datele de care are nevoie pentru a lucra? Datele sunt păstrate în memoria calculatorului. Fiecare locaţie are o adresă unică pe care o referim atunci când dorim să stocăm sau să aducem date. Adresa fiecărei locaţii de memorie este un număr binar. În C++ folosim identificatori pentru a denumi locaţiile de memorie. Acesta este unul dintre avantajele limbajelor de programare de nivel înalt: ne eliberează de grija de a gestiona locaţiile de memorie la care sunt păstrate datele şi instrucţiunile. În C++ fiecare dată trebuie să fie de un anumit tip. Tipul de dată determină modul în care datele sunt reprezentate în interiorul calculatorului şi operaţiile care se pot realiza asupra lor.

C++ defineşte un set de tipuri standard de date, pe care le vom descrie mai jos. De asemenea, programatorul îşi poate defini propriile tipuri de date. Tipurile standard sunt organizate astfel:

Un tip de date este precizat prin:

- o mulţime finită de valori corespunzătoare tipului (constantele tipului)

- o mulţime de operatori prin care se prelucrează valorile tipului

- o multime de restricţii de utilizare a operatorilor.

De exemplu tipul întreg (int) este definit prin:

- mulţimea valorilor reprezentând numere întregi (între -32768 şi 32767)

- mulţimea operatorilor : +, -, *, /, %

- mulţimea restricţiilor: pentru operatorul / împărţitorul nu poate fi 0, etc.

Tipurile pot fi tipuri fundamentale şi tipuri derivate.

Tipurile fundamentale (predefinite sau de bază )sunt:

• Tipul boolean (bool)

• Tipul caracter (char)

• Tipuri întregi (int, short, long)

• Tipuri reale (float, double, long double)

• Tipul vid (void)

• Tipurile enumerate (enum)

Tipurile derivate sunt construite pornind de la tipurile fundamentale. Tipurile derivate sunt:

• tablourile

• funcţiile

• pointerii

• referinţele

• structurile (sau înregistrările)

• uniunile (înregistrările cu variante)

2.2 Declararea variabilelor

O variabilă constă din două componente: obiectul şi numele obiectului. Numele pot fi identificatori sau expresii.

Definirea sau declararea unei variabile are forma:

clasă-memorie tip declaratori;

Clasa de memorie sau tipul pot fi omise. Declaratorii sunt identificatori.

Fiecare declarator poate fi urmat de un iniţializator, care specifică valoarea iniţială asociată identificatorului declarator.

int i, j=0.

char c;

float x=1.5, y;

enum CULORI s1, s2=ROSU;

enum BOOLEAN p=TRUE;

culori c1, c2;

zile z, d;

3. Operatori şi expresii.

Un operator este un simbol care arată ce operaţii se execută asupra unor operanzi (termeni).

Un operand este o constantă, o variabilă, un nume de funcţie sau o subexpresie a cărei valoare este prelucrată direct de operator sau suportă în prealabil o conversie de tip.

Operatorii, după numărul de operanzi asupra cărora se aplică pot fi: unari, binari şi ternari.

În C există 45 de operatori diferiţi dispuşi pe 15 niveluri de prioritate.

În funcţie de tipul operanzilor asupra cărora se aplică, operatorii pot fi: aritmetici, relaţionali, binari, logici, etc.

3.1 Operatorii aritmetici.

Operatorii aritmetici binari sunt: +, -, *, / şi % (modul = restul impărţirii întregi).

Prioritatea operatorilor aritmetici este:

+, - unari

*, /, % binari

+, - binari

Regula de asociativitate este de la stânga la dreapta (la priorităţi egale operatorii sunt evaluaţi de la stânga la dreapta).