Particularitățile bioecologice ale producătorilor primari din Rezervația Naturală cazimir-milești

INTRODUCERE Odată cu începutul dezvoltării și a industrializării rapide a marilor puteri, dar și a operațiunilor militate din ultimii o sută de ani, natura, în special suprafețele împădurite, au avut de suferit foarte mult. Încă de pe atunci, savanții au tras un semnal de alarmă și au întreprins diferite măsuri pentru a diminua distrugerea naturii. „Dintre precursorii ocrotirii naturii amintim, pe lângă Rousseau, și celebrul biolog și geograf Al.Von Humbolt - cel care a creat conceptul de „monument al naturii”. Mișcarea pentru ocrotirea naturii s-a impus în țara noastră în perioada interbelică. Marea Unire a generat o vie activitate socială, politică, economică și culturală În apărarea străvechilor plaiuri se ridică profesorii Alexandru Borza și Emil Racoviță care fundamentează în mod științific ocrotirea naturii în România. Așa a apărut la 7 iulie 1930, prima lege pentru ocrotirea naturii, iar în anul 1935 este înființat primul parc național din România în munții Retezat.” [21] Astfel, au fost constituite arii protejate cu scopul de a conserva zone naturale de pe întreg globul, unde intervenția omului lipsește, sau are un grad redus. În scopul reglementării normelor și a administrării corecte a acestor spații în 1948 a fost creată Uniunea Internațională de Conservare a Naturii (IUCN - The World Conservation Union). „Uniunea Internațională de Conservare a Naturii încearcă să influențeze, să încurajeze și să asiste societățile din toată lumea în procesul de conservare a integrității și diversității naturii, urmărind ca orice utilizare a resurselor naturale să fie echitabilă și durabilă. Deci, aria naturală protejată reprezintă o „zonă terestră, acvatică și/sau subterană, cu perimetru legal stabilit și având un regim special de ocrotire și conservare, în care există specii de plante și animale sălbatice, elemente și formațiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, științifică sau culturală deosebită”. [21] Prin urmare, ele constituie într-un fel suportul „vieții” și desigur al dezvoltării socio-economice, chiar dacă de multe ori sunt percepute doar ca niște „oaze” naturale cu scopul de a conserva plantele și animalele care le populează.

Republica Moldova, datorită poziționării sale într-o zonă de trecere de la munte la câmpie, cu un relief destul de divers, are parte de o bogată varietate de peisaje, acestea fiind reprezentate de terenuri împădurite, terenuri agricole, dealuri cu livezi și vii, lunci ale râurilor etc. Totuși, din cauza implicării

tot mai agresive și nechibzuite a omului ele ajung, în multe cazuri, într-o situație dezastruoasă. Astfel, avem o mulțime de specii atât vegetale, cât și animale pe cale de dispariție, unele incluse și în Cartea Roșie. Pe lângă acestea, foarte mult au avut de suferit și celelalte componente ale ecosistemelor: solul, apa, aerul, clima etc. Pentru a preveni un dezastru în acest sens, autoritățile Republicii Moldova au hotărât redefinirea unor anumite suprafețe de păduri și conferirea unor statute speciale pentru acestea în conformitate cu prevederile IUCN.

„Conform Legii nr. 1538 din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat, ele au fost numite „arii naturale protejate de stat.” [12]

În prezent, pe teritoriul Republicii Moldova sunt 308 arii naturale protejate de stat, cu o suprafață de 66467,3 ha, ceea ce constituie aproximativ 2% din suprafața totală a Republicii Moldova. Împreună ele formează „Fondul Ariilor Naturale Protejate de Stat”:

Potrivit aceleiași legi, în funcție de scopul ariei protejate, a gradului de protecție sau de gradul permis al intervențiilor umane au fost definite o varietate de tipuri de arii protejate, după cum urmează:

- rezervații științifice - 5, cu o suprafață totală de 19378 ha;

- parc național - 1;

- monumente ale naturii:

- geologice și paleontologice - 86, ceea ce constituie 2862 ha;

- hidrologice - 31 sau circa 100 ha;

- botanice: 13 sectoare reprezentative cu vegetație silvică (125,2 ha) și 158 de arbori seculari;

- specii floristice și faunistice rare - 472;

- rezervații naturale:

- silvice - 51, cu suprafața de 5001 ha;

- de plante medicinale - 9, cu suprafața de 2796 ha;

- mixte - 3, cu suprafața de 212 ha;

- rezervații peisagistice - 41, cu suprafața de 34200 ha;

- rezervații de resurse (de sol) - 15, cu suprafața de 523 ha;

- arii cu management multifuncțional:

- sectoare reprezentative cu vegetație de stepă - 5, cu suprafața de 148 ha;

- sectoare reprezentative cu vegetație de luncă - 25, cu suprafața de 674,7 ha;

- sisteme de perdele forestiere de protecție - 2 (suprafața 207,7 ha) și 20 de monumente de arhitectură peisagistică (suprafața 191,0 ha);

- grădini dendrologice - 2, cu suprafața de 102 ha;

- monumente de arhitectură peisagistică - 21, cu suprafața de aproximativ 305 ha;

- o grădină zoologică cu suprafața de 20 ha;

- zone umede de importanță internațională - 3, cu o suprafață totală de 94705 ha. [12] Fiecare dintre cele enumerate mai sus necesită o atenție deosebită, o monitorizare continuă și o strategie de management eficientă din partea autorităților competente. Rezultatele cercetărilor realizate pot contribui, cu siguranță, la fundamentarea strategiilor de dezvoltare durabilă din punct de vedere ecologic, economic și social al acestor zone. Dacă e să ne referim la aria protejată „Cazimir-Milești”, care este obiectul de studiu al acestei lucrări, atunci putem spune că există prea puțină informație (sau este dispersată în diferite lucrări) despre starea, evoluția și compoziția actuală a rezervației peisagistice, care cuprinde mai multe asociații de vegetație și forme de relief de mare valoare estetică, parte a fondului forestier. Monitorizarea stării reale a ariilor naturale protejate și a modului în care sunt administrate este necesar de efectuat cât mai des posibil, întrucât impactul unor erori sau probleme neobservate atrag după ele consecințe grave.