Studiu Privind Valorificarea Resurselor Turistice Rurale Specifice Zonei Iam

INTRODUCERE

Chiar dacă divina muză a istoriei KLIO este destul de reţinută în a ne oferi date mai ample despre localitatea Iam, totuşi din puţinele câte ne-a oferit putem constitui aproape complet evoluţia istorică a acestei localităţi conturându-i configuraţia etnico-istorică sub raportul cultural-religios. Dar pentru a reuşi creonarea acestui cadru istoric va trebui să începem analiza şi aprofundarea acestor fapte ‘’ ab incipio’’ - cu începutul - Astfel un înscris din anul 1355 aminteşte că pe timpul regilor urmaşi ai lui Arpad şi Gyula Ştefan (cel Sfânt), românii ortodocşi din Iam erau obligaţi să plătescă ‘’dări’’ anuale arhiepiscopului ‘’catolic’’ din Calocea. Înscrisul introdus în cursul evenimentelor şi realităţii socio-istorice. Dar se pot solicita de la o comunitate care le poate achita. În consecinţă deducem că Iam-ul de acum 647 de ani a avut rădăcini istorice în trecut cu mult înainte de anul 1355. Fiind plasat ca localitate în pusta fertilă, udată de râul Caraş (CARASUS după geograful anonim din Ravena, ne dăm şi mai bine seama de această existenţă socială a localităţii Iam distanţat de râul Caraş la nici doi kilometri. Se ştie din documente sigure că marile civilizaţii etno-istorice au apărut şi s-au dezvoltat în zonele riverane ale unor cursuri de apă.

În această vară amenajându-se cursul râului Vicinic pe sectorul Macovişte-Iam, în apropierea satului Iam, s-au găsit morminte cu practica incineraţiei şi a păstrării oaselor şi cenuşii în urne de metal aparţinînd protoistorice a bronzului (secolul IV). Dovada aceasta arheologică ne îndreptăţeşte să localizăm Iam-ul între cele mai vechi aşezări ale Banatului sud-vestic cu ramificaţii etnice în preisorie.

Sub raport etnico-lingvistic locuitorii Iamului au fost şi au rămas români, aşa cum au răsărit din încrengătura daco-latină înainte cu 1700 de ani, cu toate că au hălăduit sub stăpânire străină vreme de aproape şase secole.

Sub unghi religios Iemenţii au fost şi au rămas prin excelenţă copii buni şi devotaţi ai Bisericii Ortodoxe Răsăritene, aşa cum i-au botezat după toate probabilităţile episcopii şi preoţii castrului episcopal-latin de la bătrâna cetate Arcidava Recidiva aşezată pe la anii 535 pe dealul „Chiliilor” de la Vărădia de astăzi.

CAPITOLUL 1

CERCETĂRI PRIVIND TURISMUL RURAL ÎN ROMÂNIA

1.1 APARIŢIA TURISMULUI RURAL ROMÂNESC

Teritoriul României prezintă: o mare varietate de valori culturale istorice - arta populară, etnografie, folclor, tradiţii, vestigii istorice - un cadru natural armonios îmbinat, cu un fond peisagistic variat şi pitoresc. Toate acestea sunt valenţe ale turismului rural românesc în mod special.

Apărute şi dezvoltate pe cele mai variate forme de relief încă din vremea traco-dacilor, aşezările rurale româneşti au păstrat şi mai păstrează încă în bună măsură datinile şi obiceiurile străvechi, un bogat şi variat folclor, elemente originale de etnografie şi artizanat, ce pot fi valorificate turistic în cadrul unei strategii de organizare şi dezvoltarea turismului rural.

Turismul rural în ţara noastră se practică din totdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplător, şi mai ales neorganizat; forma sa de materializare o reprezintă, începând cu anii ’20-’30, cazare la cetăţeni a vizitatorilor ocazionali a unei aşezări rurale.

Primele încercări de turism organizat s-au realizat în anii 1967-1968, pentru grupuri de turişti aflaţi pe litoralul românesc al Mării Negre. Se pare că fost un început promiţător, căci în anul 1972 Ministerul Turismului elaborează ordinal 297/1972, urmare căruia Centrul de cercetare pentru promovarea turistică interanţională procedează la identificare aşi selectarea unor localităţi rurale representative pentru satele româneşti ce urmau a fi lansate în turism. În urma acestor studii, de comun accord cu oficiile judeţene de turism şi organele administraţiei locale s-a atabilit că pot fi introduse în turismul intern şi internaţional circa 118 localităţi rurale.

Cu începere de la 16 iulie 1973, prin ordinal Ministerului Turismului numărul 744/1973 se declarau, experimental, sate de inters turistic, demumite ,,sate turistice”, următoarele 14 localităţi: Leteşti (Argeş), Fundata şi Şirmea (Braşov), Sibiel (Sibiu), Tismana (Gorj), Mirighiol şi Crişan (Tulcea), Racoş (Timiş), Sfântu Gheorghe (Tulcea), Bogdan Vodă (Maramureş), Vatra Moldoviţei (Suceava), Poiana Sărată (Bacău), Vaideeni (Vâlcea).

În anul următor, prin decretul 225/1974 s-a intrezis cazarea turiştilor străini în locuinţele particulare, satele turistice devenind nefuncţionale pentru turismul internaţional. Dat fiind faptul că o parte din satele turistice amintite au fost incluse în programele cu caracter cultural şi folcloric ale Oficiului Naţional de Turism „Carpaţi” Bucureşti şi contracte pe piaţa externă, se realizează o breşă – prin intermediul unei ordonanţe a fostei puteri politice (cancelaria PCR) – pentru satele Lereşti, Rucăr, Sibiel, Murighiol şi Crişan.

Scurta perioadă de „oficializare” a turismului nu a făcut posibilă organizarea activităţii de turism şi nici amenajarea corespunzătoare a satelor turistice. În multe localităţi nu s-au omologat gospodăriile care întruneau condiţiile de cazare (Rucăr, Vatra Moldoviţei, Vaideeni), în altele cazarea tuirştilor români se făcea în mod neorganizat şi fără o evidenţă (Crişan, Bogdan Vodă, Rucăr). Cu foarte mici excepţii, această situaţie a dăinuit până în anul 1989.

Începând cu anul 1990, interesul pentru turismul rural renaşte. Iau naştere diverse asociaţii şi organisme care prin obiectivele propuse doresc afirmarea şi dezvoltarea turismului în zonele rurale. Una din acestea este Federaţia Română pentru Dezvolatare Montană (1990), care îşi propune sprijinirea sub toate formele a locuitorilor din zona montană, inclusiv prin promovarea, organizarea şi dezvoltarea agroturismului. Urmează Agenţia Română pentru Agroturism (1995) ce îşi propune racordarea agroturismului românesc la sistemul interanţional şi Asociaţia Naţională pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural din România (ANTREC) – 1994 -, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural (EUROGÎTES