Cuprins
- INTRODUCERE 5
- CAPITOLUL I - ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND FENOMENUL INSTITUȚIONALIZĂRII 7
- 1.1. Scurt istoric al instituționalizării copilului în România 7
- 1.2. Delimitări conceptuale ale instituționalizării 9
- 1.3. Cauzele separării - intrarea în sistemul de protecție 12
- 1.4. Formele de protecție specială destinate copiilor 16
- 1.5. Cadrul legislativ privind protecția drepturilor copilului instituționalizat 19
- CAPITOLUL II - IMPACTUL ȘI EFECTELE INSTITUȚIONALIZĂRII ASUPRA COPIILOR 23
- 2.1. Metode și tehnici aplicate de asistenții sociali în lucrul cu copiii instituționalizați 23
- 2.2. Rolul socializării în integrarea copiilor din instituții 26
- 2.3. Efectele instituționalizării 31
- 2.3.1. Probleme de integrare socială a copiilor și tinerilor reîntorși din instituțiile rezidențiale 31
- 2.3.2. Influența social-psihologică a mediului instituționalizat asupra dezvoltării psihice a copiilor 33
- 2.4. Politica de protecție si reintegrare a copiilor instituționalizați 36
- 2.5. Studii privind impactul instituționalizării asupra dezvoltării cognitive și a capacităților sociale la copii 39
- CAPITOLUL III 41
- 3.1. Metodologia cercetării 41
- 3.1.1. Scopul și obiectivele cercetării 41
- 3.1.2. Stabilirea ipotezelor 41
- 3.2. Metode și tehnici utilizate în cercetare 42
- 3.3.Alegerea eșantioanelor 42
- 3.4. Organizarea cercetării 43
- 3.5. Analiza comparativă între datele obținute prin eșantionare voluntară și eșantionare pe cote și verificarea ipotezelor 44
- 3.6. Concluziile cercetării 55
- CONCLUZII. 58
- BIBLIOGRAFIE 62
Extras din licență
INTRODUCERE
Motivul pentru care am ales să abordez această temă este aducerea în atenție a impactului pe care care-l are instituționalizarea asupra copiilor și cât de importante sunt schimbările care se încearcă în prezent, privind dezinstituționalizarea copiilor și interzicerea plasamentului în servicii de tip rezidențial.
Studii importante relevă faptul că, întreaga evoluție fizică și psihică a copilului dintr-o instituție este profund dependentă de distorsiunile introduse de această condiție fundamentală a vieții sale, aceea de a fi privat de afectivitatea adultului, de a fi complet lipsit de posibilitatea de a-și împlini trebuințele de bază ale vieții sale psihosociale, trebuința de dependență și nevoia de afiliație.
Prezența, manifestarea și gravitatea acestor fenomene negative nu se înregistrează la toți copiii în mod uniform. De asemenea, foarte probabil, ele nu sunt integral efecte ale instituționalizării. Factorii ereditari, precum și cei socioculturali ai familiei de proveniență, pot afecta, în mod fundamental, tabloul.
De asemenea, aspecte ce țin de fiecare copil în parte, cum ar fi experiența lui de viață, proveniența, prezența în instituție a fraților și surorilor, existența sau absența unui adult din familie care vizitează regulat copilul, toate aceste aspecte, pot constitui, în funcție de copil, determinări importante.
Chiar și arhitectura instituției, facilitățile sanitare și, nu în ultimul rând, poziția geografică, au o contribuție deloc neglijabilă.
Multitudinea de factori implicați face dificilă depistarea cauzelor directe ale tabloului psihic negativ al copilului instituționalizat, precum și ponderea diferitelor cauze. Cu toate acestea, nu se poate ignora faptul că, din punct de vedere statistic, fenomenele psihice adverse, intense și cu tendință de manifestare pe termen lung, apar în mod frecvent la copiii instituționalizați, comparativ cu copiii crescuți în familie. La aceștia din urmă aceste fenomene apar mult mai rar și cu severitate redusă.
Fie că recunosc sau nu gravitatea tulburărilor de dezvoltare a copiilor instituționalizați, fie că încearcă o diferențiere a instituțiilor „bune”, de cele „rele”, ori se declară mulțumiți sau nu de rezultatele generale în ceea ce privește produsul uman al instituției, toți autorii, fără excepție, consideră că este nevoie de schimbări importante în organizarea centrelor de tip rezidențial și în relațiile interumane existente în interiorul acestora.
Există, de asemenea, o unanimitate în ceea ce privește criteriile avute în vedere pentru reconstruirea acestei instituții. În fapt, este vorba de un singur criteriu, anume copilul. Problema este ca acest criteriu să fie respectat efectiv și nu declarat numai, așa cum realitatea instituționalizării o vădește.
Abandonarea criteriilor administrative, fie că țin de „tradiții” igienice ori educaționale și înțelegerea faptului că nevoile esențiale ale copilului sunt cele mai importante, constituie pasul major, extrem de greu de făcut în orice sistem birocratic ori pur și simplu conservator.
Din acest punct de vedere, situația centrelor de tip rezidențial din România este tributară celor mai înțepenite, mai rigide și mai nocive prejudecăți, indiferențe și lipse de impuls de schimbare.
Una dintre absențele fundamentale într-o instituție este lipsa completă de stimuli intelectuali și afectivi care provin din împărtășirea unor activități obișnuite, firești într-o familie, atât în interiorul căminului, cât și în afara lui. Copilul din instituție este lipsit în cel mai înalt grad de prilejurile activităților creative și învățării prin propria-i experiență.
Fără îndoială, gândind la reforma instituțiilor de ocrotire a copilului în România, soluția ce apare ca fiind cea mai benefică este acordarea de ajutor pentru reintegrarea copilului în propria familie sau găsirea unei familii adoptive. O a doua soluție în ordinea eficienței este extinderea sistemului centrelor de copii de tip familial care oferă, dacă nu o familie reală, cel puțin un model al acesteia.
În acest moment, schimbările sunt în faza de început iar crearea unui cadru legislativ stimulativ nu este sinonimă cu schimbarea, ci cu începutul unei noi experiențe.
CAPITOLUL I
ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND FENOMENUL INSTITUȚIONALIZĂRII
1.1. Scurt istoric al instituționalizării copilului în România
În România comunistă, politica pronatalistă practicată, conform căreia natalitatea era încurajată fără un suport adecvat economic sau a politicilor sociale, alături de lipsa mijloacelor contraceptive, a dus la creșterea exponențială a numărului de copii într-un timp relativ scurt. Interveniția statului a constat în promisiunea de suport a familiilor cu mulți copii care nu puteau să-și întrețină copiii, plasându-i în instituții numite generic „orfelinate”. Astfel s-a creat un sistem de instituții cu un personal angajat care era refractar atât din punct de vedere numeric, cât și ca pregătire de specialitate. Căile tradiționale de protecție a copilului, ca de exemplu plasarea în familia extinsă au fost de regulă omise, ca și menținerea fraților în aceeași instituție. În „leagănele de copii” erau plasați copii de până împlineau 3 ani, iar după această vârstă ajungeau în alte instituții de stat doar pe criteriul vârstei, fără a se ține seama de individualitatea lor, până împlineau vârsta majoratului (18 ani).
Plasarea dintr-o instituție în alta, pierderea identității și a sentimentului de apartenență la o familie, alături de abuzurile numeroase care aveau loc frecvent în aceste instituții au dus la traumatizarea pe viață a multor copii.
Legea nr. 3/1970, privind regimul ocrotirii unor categorii de minori, introducea cel mai aberant sistem de protecție a copilului - aproape exclusiv instituționalizat - care avea să lase urme adânci asupra dezvoltării psihice a copiilor, dimensionării sistemului, efortului financiar, care nici după 30 de ani de la schimbarea regimului care l-a introdus nu s-au șters definitiv. În urma acestui sistem au rămas copii care la împlinirea vârstei de 18 ani erau abandonați în stradă fără a avea o pregătire solidă pentru viața independentă și nici resursele materiale pentru a se descurca, fapt ce oglindește o socializare deficitară a acestora prin lipsa unei perspective asupra vieții adulte. (Zamfir, C., Stoica, L., 2006, p. 41).
Bibliografie
A. LUCRĂRI DE SPECIALITATE
1. Avram, Marieta (2013). Drept civil. Familia. București: Editura Hamanagiu
2. Agabrian, Mircea (2003). Sociologie generală. Iași: Editura Institutul European.
3. Balahur, Doina (2010). Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale. București: Editura All Beck.
4. Banciu, Dan; Rădulescu, Sorin M.; Voicu, Marin (1987). Adolescenții și familia. București: Editura Științifică și Enciclopedică.
5. Bodoașcă, Teodor (2007). Studii de dreptul familiei. București: Editura C.H Beck.
6. Brătianu, Ionel; Roșca, Cristinel (2005). Copilul instituționalizat. București: Editura Lumen.
7. Cârjă, Alina Cristiana (2016). Asistența și protecția drepturilor copilului în spațiul educațional. București: Editura Pro Universitaria.
8. Cojocaru, Ștefan (2005). Metode apreciative în asistența socială. Ancheta, supervizarea și managementul de caz. Iași: Editura Polirom.
9. Cojocaru, Ștefan; Cojocaru, Daniela (2008). Managementul de caz în protecția copilului. Iași: Editura Polirom.
10. Conțiu Șoitu, Tiberiu (2002). Caracteristici ale personalității copiilor instituționalizați. Iași: Editura Polirom.
11. Craia, Sultana (2005). Introducere în teoria comunicării. București: Editura Fundației România de Mâine.
12. Drăghici, Andreea (2013). Protecția juridică a drepturilor copilului. București: Editura Universul Juridic.
13. Elefterescu, Viorel (2016). Dezvoltarea abilităților de comunicare. București: Editura Rovimed Publishing.
14. Harvey-Zahra, Lou (2016). Educația copiilor în familie. București: Editura Univers Enciclopedic.
15. Neagu, Gabriela (2018). Șanse de acces la educație în societatea românească actuală, ediția a 2-a. București: Editura Lumen.
16. Neamțu, George (2003). Tratat de asistență socială. Iași: Editura Polirom
17. Neamțu, George; Dumitru, Stan (2005). Asistență socială. Studii și aplicații. Iași: Editura Polirom.
18. Radu, Ion (1983). Psihologia educației și dezvoltării. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România
19. Roth, Maria (2019). Principii versurs practici în sistemul de protecție al copilului. Cluj: Presa Universitară Clujeană.
20. Zamfir, Cătălin; Stoica, Laura (2006). O nouă provocare: dezvoltarea socială. Iași: Editura Polirom.
B. REVISTE
1. Magheru, M. (2011). Cât de eficace și eficientă este protecția este protecția socială pentru copiii din România?, în Revista Inovația Socială, nr. 2.
2. Trif, Livia (2015). Orice copil este îndreptățit la o familie proprie, în revista Copiii de azi sunt părinții de mâine, nr. 11.
3. Simigiu, Aurora, Păvălache-Ilie, Marilena (2017). Cauzele erotizării precoce la copilul instituționalizat, în revista Calitatea vieții, nr. 3.
4. Lupașcu, R. (1999). Revocarea măsurii libertății supravegheate luată față de minor. Efecte, în revista Dreptul, nr. 3.
C. SITE-URI
1) http://sas.mmssf.ro accesat la data de 3.11.2019
2) https://www.unicef.org/romania/ro accesat la data de 5.11.2019
3) https://www.upsc.md/wp-content/uploads/2017/03/cer_pub_ppsas_nr_13_-2008.pdf accesat la data de 2.03.2020
4) https://www.salvaticopiii.ro/sci-ro/files/97/9752e45b-e734-4d25-8d8f-b2f899a7fe73.pdf accesat la data de 29.05.2020
D. LEGI
1. Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului - Legea nr. 272/2004
2. Legea asistenței sociale - Legea nr. 292/2011
3. Legea privind regimul juridic al adopției - Legea nr. 273/2004
4. Legea privind înființarea , organizarea și funcționarea Oficiului Român pentru Adopții - Legea 274/2004
5. Legea pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2001 privind înființarea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție - Legea nr. 275/2004.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Impactul si efectele institutionalizarii asupra copiilor.docx