Închiderea bisericii greco-catolice - studiu comparat România și Ucraina

INTRODUCERE

De-a lungul istoriei, dincolo de conflictele armate, de conflictele dintre persoane şi de revendicãrile de putere, au existat conflicte la un nivel mai profund, printre cele mai importante se numãrã cele care priveau concepţiile despre Bisericã. Biserica a fost creatã pentru oamenii de pretutindeni şi dintotdeauna, suferind schimbãri care au fost determinate atât de dezvoltarea istoricã, de progresul din domeniile de activitate ale omului cât şi de epoca în care se aflã. Privim uneori Biserica nu doar ca un loc sacru ci şi ca o organizaţie publicã, religioasã însã, ca o societate, iar în unele cazuri, unele manifestãri sunt sancţionate de lege. Relaţia dintre stat şi Bisericã este mereu o problemã de actualitate, nu s-a putut limita doar la o anumitã perioadã, deoarece în fiecare epocã istoricã apar probleme care marcheazã viaţa oamenilor: viaţa socialã, viaţa statului şi viaţa religioasã.

Dacã prin anumite legi, suntem constrânşi sau obligaţi sã respectãm sau sã nu încãlcãm nişte reguli, pe parcursul vieţii, avem dreptul cel mai important, în opinia mea, dreptul la credinţã,la pãrere sau la liberã exprimare, fãrã ca nimeni sau nimic sã nu ne poatã impune limite sau condiţii. De-a lungul timpului, Biserica a suferit datoritã decretelor de trecere în ilegalitate, sau de desfiinţare, însã pornind de la simpla întrebare “de ce un regim politic a interzis o Bisericã?” vom vedea realele motive, care erau mai mult politice, şi în favoarea regimului decât bunãstarea sau interesul pentru popor.

Primul capitol, numit “Apariţia Bisericii Greco – Catolice în Rãsãrit”, cuprinde cinci subcapitole, care subliniazã vechimea existenţei creştinitãţii în Europa de Est, precum şi diferenţele sau asemãnãrile dintre biserica de rit latin şi cea de rit rãsãritean. Sunt prezentate cele douã evenimente majore pentru Romãnia şi Ucraina, care au dus la apariţia Bisericii Unite cu Roma, Unirea de la 1700, respectiv Unirea de la Brest.

“Instaurarea regimului comunist”, titlul celui de al doilea capitol, surprinde politica Moscovei din perioada de dupã al doilea razboi mondial, asupra tãrilor care au intrat în sfera de influenţã a U.R.S.S – ului, o politicã impusã prin violenţa asupra celor care erau nesupuşi regimului comunist. Sintagma “Cine nu este cu mine este împotriva mea”, rostită de Papa Pius al XI-lea în 1948, într-o perioadă în care comuniştii erau în plină ascensiune dă titlul subcapitolului prezentând politica Moscovei care a reuşit sã distrugã în doar câţiva ani, ceea ce dupa Marea Schisma s-a înfãptuit pe durata a şapte secole, Biserica Unitã cu Roma. Prin politica lor, comuniştii au închis şcoli, au cenzurat presa, până la dispariţie, au folosit violenţa şi şantajul, iar cei care au avut de suferit au fost cei care nu conformau noului regim. Scopul principal al acţiunilor lui Stalin în ţãrile pe care le ocupase, era distanţarea acestora de Vestul Europei şi izolarea în comunismul marxist, iar primul şi cel mai evident mijloc pentru a realiza acest lucru a fost refuzul categoric al acestuia ca ţãrile comuniste sã accepte ajutorul acordat de americani prin Planul Marshall, plan care viza tocmai ţãrile care au suferit dupã razboi.

Anul 1945, a însemnat începutul unei perioade de constrângeri, pentru ţările comuniste, printre care România şi Ucraina, iar printre cele mai tragice evenimente petrecute in Est, reprezintã “Închiderea celor mai importante Biserici Greco – Catolice din Europa Rasariteana”, dupã cum este intitulat cel de al treilea capitol. Pentru a întelege şi sublinia mai bine, modul în care aceastã bisericã a fost interzisã, am fãcut un studiu comparativ asupra României şi Ucrainei,unde numeroşi credincioşi împreuna cu episcopii şi preoţii lor, au suferit din cauza politicii dusã de Moscova, pentru cã nu doreau sã renunţe la credinţa care i-a unit, şi nici supunerea faţã de regim. Sovieticii au acuzat Biserica Greco-Catolică de “colaboraţionism”, au arestat şi chiar au pedepsit pe cei care nu doreau să îşi renege credinţa, folosindu-se în tactica lor de toate organizaţiile statului pentru a distruge cultul greco-catolic. Au fost folosite cele mai josnice mijloace, de la abuzuri sau constrângeri, pânã la violenţã sau chiar moarte, pentru a indeplini ceea ce pentru comunişti însemna legãtura cu Vestul, Biserica Unitã cu Roma, prin suveranul Pontif care datoritã faptului cã nu depindea de nici un regim politic, nu era supus nimãnui, putea astfel menţine relaţii cu ajutorul diplomaţiei, cu şefii altor state. Chiar şi speranţa a milioane de credincioşi catolici aflaţi în spatele cortinei de fier, a fost influenţatã de suveranul Pontif, Papa Ioan Paul al II – lea, fapt ce accentua importanţa şi influenţa care o avea Biserica Catolică asupra lumii. Cea mai bună metodă pentru a izola şi controla statele, era tocmai întreruperea relaţiilor cu orice însemna “occidental”.

Importanţa Bisericii Unite cu Roma nu poate fi negatã de nici un regim politic, iar în contextul în care privim relaţia dintre stat şi Bisericã, trebuie înţeleasã şi separatã puterea şi autoritatea fiecãruia.