Divorțul

Domeniu: Comunicare

Conține 2 fișiere: docx

Pagini : 69 în total

Cuvinte : 29627

Mărime: 168.10KB (arhivat)

Publicat de: Jenel Staicu

Puncte necesare: 12

Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Harbada M

UNIVERSITATEA ALEZANDRU IOAN CUZA - IASI FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR SPECIALIZAREA: ADMINISTRATIE PUBLICA

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Cuprins

CAPITOLUL I CĂSĂTORIA – IZVOR AL FAMILIEI 7
I.1 Căsătoria și divorțul în legislația actuală 7
I.2 Căsătoria și divorțul din perspectiva religioasă 11
I.2.1 Căsătoria și divorțul din perspectiva Bisericii Ortodoxe 11
I.2.2 Căsătoria si divorțul din perspectiva Bisericii Catolice 12
I.3 Desfacerea căsătoriei prin divorț în dreptul internațional privat 13
I.3.1 Procedura divorțului în Franța 13
I.3.2 Procedura divorțului în Italia 15
I.4 Practică judiciară 15
CAPITOLUL II DIVORȚUL – MIJLOC LEGAL DE DESFACERE A CĂSĂTORIEI 15
II.1 Divorțul în N. C. C. 15
II.2 Motivele actuale ale divorțului 18
II.3 Divorțul prin acordul soților pe cale judiciară 20
II.4 Divorțul prin acordul soților pe cale administrativă sau prin procedură notarială 23
II.5 Divorțul din culpă 25
II.6 Divorțul din cauza stării sănătății unuia dintre soți 27
II.7 Aspecte din practica judiciară 28
CAPITOLUL III PROCEDURA DIVORȚULUI ÎN LEGISLAȚIA ACTUALĂ 28
III.1 Instanța competentă în judecarea cauzelor de divorț 28
III.2 Participanții la procesul de divorț 29
III.3 Cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională 31
III.4 Cererile accesorii 33
III.5 Probele în procesul de divorț 34
III.6 Hotărârea de divorț și efectele ei 35
III.7 Căile de atac în materia divorțului 37
III.8 Jurisprudența în problema divorțului 38
CAPITOLUL IV EFECTELE DIVORȚULUI ÎN ACTUALUL COD CIVIL 38
IV.1 Data desfacerii căsătoriei 39
IV.2 Efectele divorțului cu privire la raporturile nepatrimoniale dintre soți 39
IV. 2.1 Numele de familie după desfacerea căsătorie 40
IV. 2. 2 Drepturile soțului divorțat 41
IV.3 Efectele cu privire la relațiile patrimoniale dintre soți 41
IV.3.1 Efecte cu privire la regimul matrimonial 41
IV.3.2 Locuința familie 42
IV.3.3 Dreptul la despăgubiri 43
IV.3.4 Obligația de întreținere între foștii soți 43
IV.3.5 Prestația compensatorie 47
IV. 4 Efectele divorțului cu privire la raporturile dintre părinți și copiii lor minori 49
IV.4.1 Efectele desfacerii căsătoriei asupra relațiilor personale dintre părinți și copii 49
IV.4.2 Efectele divorțului cu privire la relațiile patrimoniale dintre părinți și copii 52
IV.4.3 Primirea alocației de stat 54
IV.5 Practică judiciară cu privire la efectele divorțului 54
Concluzii şi propuneri 57
Bibliografie 57

Extras din licență

INTRODUCERE

Familia, solid organizată și constituind prima celulă a edificiului social, s-a coagulat încet și în timp îndelungat . Istoria civilizației omenești a cunoscut o fază în care nu se închegase încă noțiunea de familie. În epoca arhaică împreunările sexuale se făceau la întămplare, copilul născut astfel nefiind unit prin nicio legătură de tatăl sau de mama sa, ci era privit ca și copil al întregului trib. După ceva timp a apărut familia matriarhală fiind bazată pe rudenia în linie feminină, astfel copilul este legat concret de mamă prin faptul efectiv al nașterii. În fruntea familiei fiind mama sau bunica, iar șeful familiei, protectorul natural al copilului, era fratele mamei sau al bunicii. În evoluția familiei a urmat familia patriarhală care reprezenta tipul comun al civilizațiilor antice, întemeiată pe autoritatea tatălui, rudenia fiind legată între copil și rudele tatălui. La capătul evoluției se află familia modernă, echilibrată armonios, existând legături de rudenie între copil și rudele ambilor părinți.

În toate societățile se poate identifica, ceea ce sociologii și antropologii numesc nucleul familiei și anume: doi adulți care locuiesc împreună cu proprii lor copii sau adoptați. În multe societăți tradiționale, nucleul familiei a fost o parte a unei rețele mai largi de rudenie de un tip sau altul. Atunci când rudele apropiate, altele decât perechea de soți și copiii lor, trăiesc în aceeași gospodărie sau se află într-o relație apropiată, se poate vorbi de familia lărgită care poate include bunicii, frații și soțiile lor, surorile și soții lor, mătușile și nepoții. În societățile occidentale căsătoria, și deci familia, este asociată cu monogamia .

Sociologii credeau odinioară că înaintea perioadei moderne, forma predominantă de familie în vestul Europei era cea de tip lărgit. Însa, cercetările au demonstrat că această concepție era greșită. Se pare că familia nucleara are o întindere mai mare în timp (familia nucleară este unitatea compusă dintr-o pereche maritală alcatuită din soț și soție și copiii dependenți de ei, care locuiesc și gospodăresc împreună).

Roma antică

Înca din epoca cea mai veche a istoriei statului român, familia era organizată pe baze patriarhale monogamice, dar noțiunea de familie avea, față de sensul actual al acestui termen, un conținut mult mai complex.

Familia presupunea o putere, puterea șefului de familie ce unește sub o autoritate unică pe toți membrii familiei care, în concepția primitivă, cuprinde nu numai pe soție și pe copii, ci și sclavii.

După cum spune Ulpian, familia în sensul propriu e formată dintr-un ansamblu de persoane, care se găsesc sub puterea unuia singur, și cuprindea atât persoanele cât și bunurile.

Șeful familiei este numit în scrierile timpului pater familias, noțiune care evocă nu ideea de descendență și de procreare, pentru care românii aveau termenul de genitor, ci pe aceea de putere. Pater familias este singurul proprietar al patrimoniului familial, singurul judecător și unicul preot al cultului familial strămoșesc. El singur este sui iuris, adică de sine-stătător, independent, deoarece, soția și copiii de sub puterea sa sunt alienii iuris, adica dependenți, supuși, iar sclavii obiecte de proprietate (res).

În familia română autoritatea tatălui era nelimitată și absolută, cel puțin în perioada republicii. Tatăl avea drept de viață și de moarte asupra soției și copiilor săi, pe care îi putea maltrata, ucide sau vinde ca sclavi. Cu trecerea timpului, aceste gesturi tiranice au dispărut, dar până în secolul I d. Ch. soțul mai avea încă dreptul, în anumite cazuri, să-și ucidă soția; iar până în preaja anului 400 putea să-și repudieze copiii nou-născuți, expunându-i și părăsindu-i în stradă sau mai târziu, să-i vândă (dar numai în afara Romei) ca sclavi.

Abia în secolul I soția română a ajuns să fie respectată mai mult decât era femeia în societatea greacă. În școlile elementare fetele învățau alături de băieți; mai târziu, fetele din familiile bogate învățau cu un preceptor literatura latină si greacă, studiau muzică și dansul. După căsătorie femeia română putea ieși singură, la vizite sau după cumpărături, și chiar să-și însoțească soțul la ospețe.

În momentul încheierii căsătoriei băiatul trebuia să fie puber iar femeia nubilă. Fixată inițial de la caz la caz, limita inferioară de vârstă a fost de timpuriu stabilită la 12 ani pentru fete; pentru băieți, școala sabiniană a continuat să o fixeze după o cercetare corporală, dar preculienii, a căror opinie a prevalat în dreptul lui Iustinian, o stabileau la 14 ani.