Dinamica industrială contemporană a municipiului Bacău

Scopul lucrării

Studiul asupra dinamicii industriale contemporane în municipiul Bacău îşi propune sa evidenţieze dezvoltarea industriei oraşului, privită atât în timp cât şi în spaţiu.

În elaborarea lucrării m-am bazat pe documente referitoare la istoricul dezvoltării industriei în spaţiul băcăuan şi pe date statistice publicate.

Dezvoltarea teritorială a municipiului Bacău a depins de varietatea condiţiilor istorice şi geografice, sociale şi economice specifice fiecărei epoci. Acest oraş a reprezentat un veritabil pol pentru viaţa economică şi spirituală a spaţiului limitrof, constituind principalul motor al progresului zonei.

Municipiul Bacău face parte din generaţia oraşelor vechi ale ţării noastre, prima atestare documentară datând din 6 octombrie 1408 (ca oraş şi punct de vamă, într-un document emis de domnul Alexandru cel Bun). De-a lungul timpurilor, numeroşi cercetători au publicat articole sau monografii, care până în anul 1970 s-au referit mai cu seama la aspecte administrative, politice şi culturale. Din această perioadă merită menţionate următoarele lucrări: Dicţionarul geografic al judeţului Bacău elaborat de O. Racoviţă; Planul cadastral al Bacăului din 1896 ridicat de inginerul H. Cucu; Bacăul din trecut şi de azi de Gr. Grigorovici, 1933 şi Oraşul Bacău prezentat de V. Mihăilescu în Enciclopedia României II, Bucureşti 1938. În anul 1971 este publicată lucrarea Municipiul Bacău - schiţa monografică; în anul 1980 lucrarea Bacău - monografie; iar în anul 1986 I. Şandru şi C. Toma publică lucrarea Bacău - studiu de geografie urbană. Toate aceste ultime lucrări evidenţiază că forţa de atracţie a oraşului a crescut odată cu parcurgerea etapelor istorice, că profilul funcţional social - economic s-a diversificat, ceea ce a făcut ca oraşul să ocupe un loc fruntaş în ierarhia oraşelor ţării.

Geneza şi dezvoltarea oraşului Bacău este în concordanţă cu poziţia sa geografică, cu amplasarea în raport de arii importante de resurse umane, de reţeaua de căi de comunicaţie, de particularităţile urbigene ale cadrului natural.

Oraşul Bacău este amplasat/situat în culoarul larg al Siretului la 165 m altitudine, pe dreapta râului Bistriţa, la 9,6 km amonte de confluenţa cu Siretul şi a folosit pentru propria dezvoltare particularităţile favorabile ale poziţiei geografice. Dezvoltarea mare a celor două văi a oferit caracteristici naturale deosebit de avantajoase pentru organizarea activităţilor umane. Larga deschidere spre vest (pe Valea Bistriţei), spre este (Valea Morii) cât şi spre nord şi la sud, în lungul Văii Siretului, i-a oferit acestui spaţiu geografic o largă accesibilitate.

Poziţia centrală în cadrul „depresiunii de contact” a Siretului, a favorizat organizarea unei reţele de căi de comunicaţie de tip „nod”, cu particularităţi mixte, regionale şi de tranzit. Bacăul a devenit încă din evul mediu un „nod de intersecţie” a principalelor drumuri comerciale din partea central vestică a Moldovei. Pe aici era traseul „drumul moldovenesc” care urma Valea Siretului din nordul ţării până la Galaţi, cu o ramificaţie spre Ţara Românească. Prin acest drum se asigurau legăturile comerciale ale oraşelor baltice cu zona dunăreano-pontică, iar amplasarea acestuia pe dreapta văii este o consecinţă a asimetriei văii.

Drumul Siretului se intersecta cu „drumul sării” care venea de la Târgu Ocna, pe valea Tazlăului, traversând Culmea Pietricica în dreptul comunei Măgura şi cu „drumul păcurii” care venea de la Moineşti prin Valea Trebişului. Aceste două drumuri se îndreptau spre văile Bârladului şi Prutului prin partea nordică a Colinelor Tutovei.

Către Bacău se orientau drumurile care veneau dinspre Braşov, Ghimeş, Bicaz şi Tulgheş facilitând schimburile de mărfuri dintre diferite regiuni ale ţării.

Prezenţa râului Bistriţa în imediata vecinătate a permis transportul lemnului pentru industrializare (la început prin plutărit şi apoi prin intermediul căilor rutiere şi ferate), iar debitul râului a permis un consum sporit de apă pentru industrie şi populaţie, condiţii care au fost hotărâtoare în construcţia unei grupări industriale amplasată linear în lungul Bistriţei, cu începere din perioada revoluţiei industriale (secolului al XIX-lea).

Particularităţile geografice ale zonei municipiului Bacău au reprezentat suportul noilor amenajări teritoriale pe baza cărora, după 1950, s-au multiplicat funcţiunile urbane interne, fapt care a permis integrarea în sisteme teritoriale tot mai extinse şi, pe această bază, consolidarea legăturilor de cooperare cu reţeaua urbană naţională.

CAPITOLUL I

CADRUL NATURAL - premisa de dezvoltare a industriei

I.1. Poziţia geografică a municipiului Bacău

Printre factorii majori care au cauzat apariţia oraşului se regăseşte şi poziţia geografică. Apariţia şi dezvoltarea aşezării are la bază cauze geografice, istorice şi social-economice. Amplasarea oraşului în Culoarul Siretului, la contactul dintre Subcarpaţii Moldovei la vest şi Podişul Moldovei la est, a favorizat schimbul de produse dintre locuitorii acestor zone. Această situaţie nu este singulară în Moldova. Aşa cum a arătat prof. I. Şandru, la contactul celor două mari unităţi geografice s-a dezvoltat o veritabilă salbă de oraşe care a beneficiat din plin de această amplasare.

Municipiul Bacău, reprezintă un important punct de schimb al produselor specifice zonei de munte, fiind reprezentate mai cu seama de lemn şi produse din lemn, blănuri, piei, animale, din zona de dealuri: fructe, struguri, animale, iar de la câmpie cereale.

Performanţa şi intensitatea acestor schimburi a făcut ca oraşul să prospere continuu, eclipsând pe o arie extinsă aşezările urbane limitrofe.

Oraşul Bacău este aşezat la 460 34’ latitudine nordică şi 260 55’ longitudine estică, pe forme de relief fluvial reprezentate de terase de luncă şi de terase a căror geneză este legată de râurile Bistriţa şi Siret.

I.2. Încadrare geologică

Culoarul Siretului se suprapune depozitelor Platformei Modoveneşti în imediata apropiere a liniei de dislocaţie spre Subcarpaţi. Litologia acestor depozite este reprezentată printr-o succesiune de nisipuri marne, argile cu rare intercalaţii de nisipuri cimentate (cinerite) al căror nod de dispunere este în straturi paralele uşor înclinate de la nord- vest spre sud-est. Peste depozitele de platformă se suprapun depozitele teraselor fluviale reprezentate de pietrişuri, nisipuri şi lituri ce caracterizează litologia teraselor fluviale. Dacă pietrişurile şi nisipurile au mai cu seama o origine fluvială, liturile s-au format prin procese complexe de acumulare în cadrul cărora predomină cele care provin prin coluno-proluviere.