Resurse de excutie pentru echiparea instalaților de ventilare mecanică a aerului

Instalaţiile de ventilare şi climatizare au rolul de a menţine starea aerului din incăperi, respectiv temperatura, umiditatea, viteza şi puritatea, in anumite limite dinainte stabilite, in tot timpul anului, indiferent de variaţia factorilor meteorologici, degajărilor şi a consumurilor de căldură interioare. Limitele parametrilor microclimatului interior depind, la randul lor, de destinaţia incăperilor, de natura activităţii desfăşurate, de procesele tehnologice. Calitatea mediului in care oamenii işi desfăşoară activitatea are o influenţă complexă asupra acestora, atat din punct de vedere igienico-sanitar cat şi al randamentului activităţii.

Calitatea mediului se apreciază atat după valoarea parametrilor principali ai confortului cat şi prin intermediul altor factori secundari cum ar fi puritatea aerului, gradul de ionizare, calitatea iluminatului, nivelul de zgomot şi altele.

In sezonul rece instalaţiile de incălzire pot asigura in incăperi menţinerea temperaturii aerului la o valoare dată şi la unele clădiri, prin măsuri suplimentare (in general, constructive), se pot menţine in limite acceptabile şi alţi parametric (temperatura medie de radiaţie, umiditatea relativă). In ceea ce priveşte puritatea aerului, in multe cazuri, aceasta este obţinută prin ventilare naturală. Pentru alte categorii de incăperi, in care se produc degajări importante de căldură şi umiditate, precum şi alte degajări nocive (săli cu aglomerare de persoane, incăperi de producţie, laboratoare, piscine, hale pentru creşterea industrializată a animalelor şi păsărilor), calitatea aerului nu se mai poate asigura numai printr-o instalaţie de incălzire. Pentru indepărtarea căldurii şi umidităţii, in exces, a gazelor, prafului, mirosurilor apare necesitatea introducerii controlate a unui anumit debit de aer care, după caz, trebuie incălzit, răcit, uscat sau umidificat. Acest lucru poate fi realizat, după caz, cu ajutorul unei instalaţii de ventilare, de climatizare parţială sau de climatizare (totală). Natura şi cantitatea noxelor in exces, modul lor de propagare, dimensiunile şi sistemul constructive al incăperilor, limitele parametrilor confortului termic, limitele admisibile la care trebuie reduse concentraţiile diverselor noxe, la care se adaugă, de cele mai multe ori, cu o pondere importantă, considerente economice, au condus la utilizarea in practică a unei game mari şi variate de instalaţii de ventilare şi climatizare. in cazul unor incăperi industriale in care au loc, preponderent, degajări de căldură şi umiditate (vapori de apă), este suficient pentru indepărtarea acestora să se realizeze o ventilare naturală organizată prin practicarea unor deschideri, de o anumită dimensiune, amplasate la părţile inferioară şi superioară ale pereţilor exteriori. in cazul incăperilor aglomerate insă, datorită degajărilor importante de căldură şi umiditate precum şi a valorilor stricte la care trebuie menţinuţi parametrii confortului termic, sunt necesare incălzirea şi umidificarea aerului iarna, răcirea şi uscarea aerului vara, procese ce pot fi realizate numai cu o instalaţie de climatizare. Unele procese tehnologice (din industri a textilă, hartiei, tutunului, optică, prelucrării mecanice de precizie, laboratoare metrologice etc.) impugn cerinţe şi mai stricte in cazul unuia sau mai multor parametri de confort termic, ceea ce influenţează nu numai complexitatea instalaţiei de climatizare ci insuşi sistemul constructiv al incăperilor sau chiar al construcţiei in ansamblu.

Apariţia primelor instalaţii de ventilare a fost condiţionată de realizarea unor progrese in alte discipline Odată cu inchegarea igienei ca disciplină sunt făcute cunoscute rezultatele cercetărilor legate de schimbul de aer al incăperilor, de conţinutul de umiditate şi gaze nocive, precum şi de puritate a aerului. Progresele realizate in domeniul electrotehnicii oferă posibilitatea folosirii motoarelor electrice pentru acţionarea ventilatoarelor şi, deci , posibilitatea ventilării incăperilor mari şi foarte mari. in preajma anului 1890 se introduce umidificarea aerului prin intercalarea unor tăvi cu apă (ulterior incălzită cu abur). Ceva mai tarziu se introduce umidificarea adiabatica realizată prin pulverizarea fină a apei in curentul de aer. Sfarşitul secolului al XlX-lea poate fi considerat pentru climatizare ca inceput al acesteia Dezvoltarea cea mai mare a ventilării şi climatizării are loc după primul război mondial cand se realizează instalaţii de climatizare in scopuri de confort (teatre, opere, cinematografe, săli de concerte etc.) şi tehnologice (fabrici de hartie, de tutun , textile, industria alimentară etc.) Apariţia maşinilor frigorifice (cu amoniac, cu bioxid de carbon) folosite la răcirea şi uscarea aerului oferă o independenţă şi mai mare instalaţiilor de climatizare. După 1930 apar aparatele de fereastră, agregatele locale amplasate direct in incăperea deservită in sistem monobloc sau split. Apar, de asemenea, maşinile frigorifice funcţionand cu medii nevătămătoare (freoni) facilitand folosirea bateriilor de răcire fără agent intermediar (baterii cu răcire directă). După cel de-al doilea război mondial, limatizarea cunoaşte o etapă importantă in dezvoltarea sa. in afara perfecţionării aparatelor şi schemelor de ventilare şi climatizare clasice, apar noi tipuri cum ar fi : instalaţiile de inaltă presiune, instalaţiile de climatizare cu două canale de aer (de introducere), instalaţiile „ aer - apă " (cu aer primar) folosind aparate cu inducţie (climaconvectoare) sau ventiloconvectoare Se diversifi că concomitent natura obiectivelor ce trebuie ventilate sau climatizate Criza energetică a anilor '60 işi pune amprenta şi asupra instalaţiilor de ventilare, conducand la recuperarea, din ce in ce mai mult, a căldurii din aerul de ventilare. Simultan cu această diversificare s-a dezvoltat şi perfecţionat aparatura de reglare, comandă şi controla instalaţiilor de climatizare, in special. Tehnica analogică şi digitală pătrunde masiv in anii “ 80” şi in domeniul climatizării.