Sisteme de Urmărire la Distanță prin GPS

INTRODUCERE

1.1. Generalităţi

Încercarea de a-şi imagima unde se află şi încotro merge a fost una din cele mai

vechi preocupări ale omului. Navigaţia şi poziţionarea au devenit importante pentru multe din activităţile umane deşi, la început, modalităţile erau destul de greoaie.

Primii navigatori au utilizat obiectele celeste (cum ar fi Soarele, Luna şi stelele etc)

pentru a-şi localiza poziţia şi pentru a se orienta cu suficientă precizie încât să nu se piardă.

În sec. al XVIII-lea, sextantul, busola şi almanahul astrelor asociate cu un ceas au

ameliorat semnificativ precizia localizării.

Navigaţia după astre a fost abandonată datorită apariţiei sistemelor radio.

Radionavigaţia, care constă în ghidarea după măsurători făcute asupra semnalelor radioelectrice, creşte considerabil performănţele navigaţiei.

Actul de naştere al radionavigaţiei ar putea fi situat în octombrie 1940, când National

Defense Research Council in Washington DC (Conşiliul Naţional de Cercetere pentru Apărare) sugerează un nou sistem de navigaţie care combină semnalele radio cu tehnologia de măsurare precisă a intervalelor de timp. De aici, Institutul de Tehnologie din Massachusetts dezvoltă sistemul LORAN, primul sistem de navigaţie pe orice vreme.

Înainte de a face un scurt istoric al sistemului global de poziţionare GPS, să urmărim

caracteristicile principalelor sisteme de radionavigaţie disponibile.

1.2. Sisteme de radionavigaţie

Din punct de vedere al vizibilităţii necesare, sistemele de radionavigaţie se pot grupa în

trei categorii:

- sisteme terestre transorizont;

- sisteme terestre de portanţă limitată;

- sisteme prin satelit: TRANSIT;

Cele mai multe sisteme de radionavigaţie au fost dezvoltate din necesităţi militare şi

apoi au fost puse la dispoziţia utilizatorilor civili. Limitele acestor sisteme pot fi rezumate astfel:

acoperire limitată;

sensibilitate la interferenţe radioelectrice;

nivel de ambiguitate ridicat;

Aceste constrângeri au dus la dezvoltarea unui sistem de radio-poziţionare bazat pe

sateliţi, cunoscut cu abrevierea GPS (sistemul global de poziţionare), despre care se spune că le înlocuieşte pe toate celelalte.

1.3. Scurt istoric a sistemului GPS

Sistemul Global de Poziţionare (GPS – Global Poşitioning System) este în prezent,

singurul sistem de radionavigaţie prin stateliţi complet funcţional şi poartă numele oficial

NAVSTAR GPS (Navigation Satellite Timing and Ranging Global Poşitioning System).

Ideea de a utiliza sateliţii ca ajutor în navigaţie a condus, la data de 13 aprilie 1960, la

lansarea de către “US Navy” a primului satelit de navigaţie: TRANŞIT 1B. Reţeaua a devenit operaţională din 1964 cu cinci sateliţi.

În aceeaşi perioadă, “US Navy” şi” US Air Force” se angajează separat în două

programe ambiţioase care vor fi reunite în 1973 de către Departamentul de Apărare.

Realizarea proiectului a debutat prin contractarea cu “Rockwell International” a 12

sateliţi (sateliţii din BLOCUL I) care au fost lansaţi în perioada 1978 – 1985.

A urmat, între 1989 – 1990, lansarea a 9 sateliţi din BLOCUL II pentru ca începând din

anul 1990 sa fie lansati şi următorii 18 sateliţi (BLOCUL IIA).