Periurbanizarea în Municipiul Chișinău

I. Introducere

1. Argumentare

În condiţiile evoluţiei actuale, pentru municipiul Chişinău se impune o restructurare, reevaluare şi reconsolidare a politicilor ce privesc evoluţia teritorială. Acest lucru presupune o atenţie sporită în ceea ce priveşte infrastructura pentru o creştere a accesibilităţii spaţiului economic al municipiului Chişinău către coridoarele de transport europene coroborată cu îmbunătăţirea mobilităţii în interiorul municipiului Chişinău dar şi pentru îmbunătăţirea infrastructurii utilităţilor şi a serviciilor publice de bază. Un alt obiectiv de actualitate pentru municipiul Chişinău îl reprezintă dezvoltarea unui sistem urban policentric, atractiv şi competitiv, acordând o atenţie specială modului de dezvoltare a zonelor urbane expuse presiunii investiţionale, în egală măsură cu promovarea dezvoltării socio-economice a zonelor rurale. Astfel de schimbări însă presupun şi o mai mare presiune asupra componentei de mediu, de aceea se impune asigurarea condiţiilor de prezervare, de reabilitare şi de extindere a patrimoniului natural existent. O atenţie sporită merită şi componenta socială, care suferă dezechilibre funcţionale majore ce ţin de infrastructură, educaţie, servicii sanitare etc.

2. Metodologie

Cercetările intreprinse au necesitat o amplă activitate de cercetare în teren, în scopul completării şi actualizării bazei de date statistice şi cartografice existente. Informaţiile au fost apoi prelucrate cu ajutorul sistemelor informatice adecvate. Pe tot parcursul studiului s-a urmărit evoluţia teritorială şi demografică a municipiului Chişinău între cei doi ani luaţi ca referinţă: 1989 şi 2006. Paralel, au fost observate şi analizate structurile sociale afectate de politicile inadecvate ale factorului de decizie în ceea ce priveşte evoluţia haotică a localităţilor vizate.

3. Oraşul este cel care a preluat rolul de conducător în reţeaua rurală, polarizând capacităţi şi funcţionalităţi ce rămân legaţe de ciclul anotimpurilor – prin natura ocupaţiilor lor – dar şi de obiceiurile şi tradiţiile locurilor lor de baştină. (Sursa: “Urbanism şi amenajarea teritoriului”, Elena-Maria Minea, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj Napoca, 2007)

4. Poziţia, repartiţia şi influenţa teritorială a oraşelor

Unul din aspectele majore în studiile de geografie urbană îl constituie multiplele legături ale oraşului cu zona înconjurătore, asupra căreia exercită o puternică influenţă economică şi organizatorică.

Oraşele, prin forţa lor economică, politică, socială şi administrativă, influenţează puternic regiunile înconjurătoare, conturând zone funcţionale riguros dimensionate. Procesul de urbanizare generează mutaţii profunde în reţeaua de localităţi în ansamblu.

Influenţa oraşului este diferită în funcţie de nivelul de dezvoltare social-economică. Astfel, în stadiul de subdezvoltare economică, oraşele pot avea un rol nefavorabil asupra dezvoltării armonioase a teritoriului. Evoluţia spontană îl poate transforma într-o forţă de absorbţie a populaţiei şi a unor funcţii din teritoriu.

Într-o fază ulterioară de dezvoltare economică accelerată, oraşele îşi consolidează poziţiile, mai puţin pe calea înglobării satelor sau absorbţiei populaţiei rurale, şi mai mult pe creşterea zonelor de influenţă, asigurându-se trecerea treptată a întregului teritoriu rural adiacent sub inluenţa imediată a reţelei de localităţi urbane.

Între oraş şi zonele înconjurătoare, încă de la început, se stabileşte o puternică legătură economică, concretizată într-un complex de activităţi care se completează reciproc, determinând, în cele in urmă, existenţa şi progresul oraşului, aşa numita mişcare a acestora în timp şi spaţiu.

În cazul municipiului Chişinău, încă de la începutul anilor ’90, s-a putut observa o trecere a anumitor funcţii vitale dinspre or. Chişinău spre localităţile din imediata apropiere, prefigurându-se astfel specializarea acestor localităţi în anumite domenii (agrement, zonă rezidenţială etc.).

5. Urbanizarea. Concept şi dimensiuni

Urbanizarea a devenit astăzi un fenomen general, specific şi ireversibil, având o evoluţie accentuată spre complexitate, amploare şi dinamism.

În mod obişnuit, prin urbanizare, se înţelege procesul prin care se realizează dezvoltarea aşezărilor ca locuri de concentrare a oamenilor şi a unor activităţi integrate, industrial-agricole, precum şi o dezvoltare şi extindere a modului de viaţă urban.

Definiţia nu este general valabilă deoarece însăşi procesul de urbanizare se manifestă diferit de la o ţară la alta şi de la o etapă social-istorică la alta, îmbrăcând de fiecare dată forme specifice.

Există totuşi doua moduri de abordare a procesului de urbanizare, unul sub aspect geodinamic, adică teritorial şi ca populaţie şi care redă creşterea greutăţii specifice a populaţiei urbane în totalul populaţiei, şi altul sociologic, adică al modului de viaţă generat de acest proces şi care exprimă în esenţă un transfer de caracteristici urbane asupra localităţilor rurale. Evident, niciunul din aceste moduri de abordare nu-l exclude pe celălalt, numai abordarea globală, sub ambele aspecte ale urbanizării, se impune ca modalitatea cea mai solicitată de situaţile noi ale dezvoltării sociale actuale.