Organizarea și optimizarea producției la SC Doly-Com SRL cu obiect de activitate producerea cărnii de bovine

Introducere

Managementul procesării și conservării producției agricole s-a dezvoltat ca disciplină științifică relativ recentă, având în vedere că majoritatea întreprinderilor sunt confruntate într-o măsură tot mai mare pe piața internă și externă cu cerințele realizării unor performanțe superioare sub raportul costurilor de producție, a termenelor de fabricație, al calității, flexibilității, sub impactul creșterii continue a concurenței. În acest context, temele de programare, lansare și urmărire a producției au constituit și continuă să reprezinte subiecte frecvent abordate în paginile literaturii de specialitate.

Structura producției fiind adaptabilă ți o rezultantă a cerințelor pieței reprezintă în fapt elementul care trebuie sa fie cel mai elastic. Volumul fizic al producției poate rămâne constant, însă structural ea se deplaseză frecvent către produsele solicitate de piață și care în consecință, pot fi valorificate la prețuri reale mai mari, aspect deloc neglijabil în aportul formării profitului.

Scopul acestei lucrări este de a oferi o analiză a proceselor de producției utilizate de compania S.C. Doly-Com S.R.L. precum și analiza eficienței economice a proceselor de producție. Punctul de pornire al acestei lucrări a fost baza de cunoștințe teoretice despre procesul de producție. Orice unitate de producție are ca obiectiv principal producerea de bunuri materiale și servicii care se realizează prin desfășurarea unor procese de producție. Astfel, pe parcursul acestei lucrări am determinat în ce măsură a reușit compania. S.C. Doly-Com S.R.L. să-și optimizeze producția, cărei metode de organizare a producției i-a acordat o importanță mai mare și care au fost efectele metodei aplicate.

Carnea este un termen care definește carnea ca atare și produsele din carne. In general carnea este constituită din musculatura scheletului animalelor cu porțiuni de țesut conjunctiv și adipos (gras). În cadrul acestui termen nu sunt incluse măruntaiele, părțile cornoase (copite, păr, pene), țesuturile cartilaginoase și osoase. După normele de igienă sanitar-veterinare carnea trebuie să fi controlată înainte de consum de o persoană calificată. După timpul de intrare în consum carnea poate să fie carne proaspătă sau carne conservată. Conservarea poate fi realizată prin temperatură ridicată (fierbere sau prăjire), sau prin sărare, uscare și afumare. Carnea este diferită și după proveniența sa, după specia de animal din care se obține după sacrificare.

În prezent, cea mai cunoscută dietă bogată în carne este dieta Atkins, elaborată în anii 1970 de cardiologul Robert Atkins. În anul 2001, organizația American Heart Association a lansat un anunț public în care dieta Atkins era criticată pentru eliminarea unor surse necesare de substanțe nutritive din alimentație, subliniind că persoanele care urmează această dietă „sunt supuse riscului de a nu obține toate vitaminele și mineralele necesare și totodată riscă să sufere de probleme cardiace, renale, osoase și de anomalii ale ficatului”.

Pe viitor, se estimează că va fi imposibil ca agricultura modernă să livreze necesarul de alimente pentru 10 miliarde de persoane, câți vom fi în câteva decenii. Cel puțin, nu dacă ei vor avea o dietă de tip occidental. Soluția ar fi ca oamenii să treacă la un regim alimentar vegetarian. Oricum, toată lumea este de acord că animalele crescute pentru hrană secătuiesc apele planetei. Pe deasupra, ele mai și poluează teribil.

În anul 2020, consumul mediu de carne era de 53 kilograme pe an de persoană, față de 34 kilograme în 1992

Capitolul 1 - Locul și rolul industriei alimentare în economia României

1.1 - Concepte de bază ale managementului produselor agroalimentare

Industria alimentară este ramura cu cea mai largă arie de repartiție pe suprafața globului, fiind singura ramură industrială care nu lipseste în niciun sat, chiar dacă uneori este vorba de o dezvoltare rudimentară. Pentru un număr mare de state în curs de dezvoltare, industria alimentară deține locul principal în volumul total al industriei.

Industria alimentara asigură păstrarea și conservarea produselor alimentare, având ca scop, perfecționarea continuă a tehnicilor de prelucrare, dar și asigurarea calitatii superioare a produselor.

Indiferent de teoriile economice acceptate de-a lungul timpului, știința economică pune în evidență importanța industriilor agroalimentare și agroindustriale în antrenarea ramurilor din amonte și din avalul agriculturii în demarajul economic, relevând rolul central al acestora în dezvoltarea țărilor care posedă oportunități pentru expansiunea sectorului agricol și industrial - materii prime și forță de muncă relativ ieftină.

Sectorul agroalimentar românesc, văzut prin prisma a doar două din componentele sale, agricultura și industria alimentară, deține un rol important în economia națională, atât sub aspectul populației ocupate cât și al valorii adăugate create. Dacă luăm în considerare întreg sectorul agroindustrial, care include ca ramuri primare agricultura, silvicultura, pescuitul și exploatarea forestieră, împreună cu industriile prelucrătoare adiacente, este evident că acesta deține circa jumătate din populația ocupată și peste o treime din valoarea adăugată obținută. Dezavantajul este dat de faptul că poziția majoritară în aceste structuri revine ramurilor primare și în mod deosebit, agriculturii.