Îngrijirea pacientului cu ciroză hepatică

ARGUMENT

Alegerea acestei teme nu a fost întâmplătoare, ci s-a datorat cazuisticii

variate de ciroze hepatice întâlnite în spitale și chiar în familie, surprinzându-mă

frecvența din ce în ce mai mare a uneia dintre afecțiunile grave, cronice ale

ficatului.

Acest lucru se întâmplă datorită neglijării stării de sănătate de către multe

persoane, prin alimentație greșita, administrarea intempensivă a medicației cu

agresivitate hepatică, a netratării sau tratării incorecte a bolilor infecțioase.

Bineînțeles că nu îi putem invinui pe cei cu ciroze genetice, biliare sau

congestive.

Odată instalată boala (pacientul află prin controale întâmplătoare sau prin

prezentarea la medic cu o anumită simptomatologie), bolnavii trec prin 3 stadii

(dupa teoria lui Eagle):

1. Negarea realității (pacientul stă nemișcat, umblă fără țintă);

2. Disperare (teamă, vinovăție, frustrare, depresie);

3. Acceptare (recunoaște inevitabilitatea pierderii și își reorganizează viața).

Sunt cazuri în care pacienții apelează la "farmece" și "vrăjitorii" sau tot

felul de practici iluzorii în speranța că aceste acțiuni vor fi mai eficace decât

tratamentele medicale. Cu toate eforturile depuse de medici, aceștia nu pot

obține tratarea cirozelor, moartea survenind prin apariția complicațiilor. Dar, de

câțiva ani, mai există o șansă: transplantul hepatic. Cei care au avut norocul să

beneficieze de acesta, își pot prelungi viața,cu anumite controale periodice, însă

pentru ceilalți rămâne speranța ameliorării simptomatologiei și întârzierea pe cât

posibil a complicațiilor, cu ajutorul colectivului medical.

Ne rămâne speranța unor noi descoperiri în domeniul medicinei, prin

care, acesta afecțiune a ficatului să poată fi vindecabilă în totalitate.

"Asistenta medicală are datoria morală de a întreține speranța, dar este

neindicat în a cultiva speranțe deșarte". (PARLOG MARIA)

"În casa fiecarui om se află câte o cutie a Pandorei care păstrează

nealterată speranța, ca pe cel din urmă dar lăsat omului pe pământ. Ea are

funcție instrumentală în căutarea "binelui" pierdut și oricât de absurde ar fi

mijloacele folosite pentru îndeplinirea speranței, omul nu va înceta nici o clipă

să le întrebuințeze. Căci ceea ce pare aberant celui sănătos și fericit, poate fi

fundament al speranței pentru cel bolnav sau lovit de soartă. Speranța este atât

de importantă ca fără ea s-ar schimba chiar cadrul existențial uman".

ISTORIC

Ciroza hepatică este o boală cunoscută încă din antichitate. În secolul al

II-lea î.e.n., Areteus din Capadochi a descris multe din trăsăturile chimice ale

cirozei hepatice pe care o numeste "skillos". Dar abia în 1685 este comunicat

primul caz chimic de ciroză hepatică (Brown, Anglia). În 1793 se face legătura

cauzală dintre consumul de alcool i ciroza ș hepatică, concomitent cu descrierea

ficatului cirotic (Baille).

Denumirea de ciroză a fost introdusă de Lacrence în 1919. Ea derivă din

grecescul "killkos" care înseamnă galben-portocaliu și care se referă la

granulațiile de culoare observate pe suprafața ficatului.

Pe lângă alcool există factori multipli ce determină această boală: virusuri,

toxine și medicamente, boli imunologice, boli metabolice și alți factori.

Evoluția cirozei este imprevizibilă, de cele mai multe ori progresivă,

agravată de complicații redutabile. Descoperirea tardivă a bolii și dificultățile

terapeutice fac ca prognosticul cirozei să fie rezervat. Astfel, pacienții la care

este asociată și ascita nu trăiesc mai mult de 5 ani, iar cei la care boala s-a

descoperit în prima fază pot supraviețui și 20 ani.

Diagnosticul de ciroză hepatică se face pe baza datelor chimice și

explorărilor de laborator. Diagnosticul complet trebuie să includă: etiologia

bolii, aspectul bolii, aspectul morfologic, gradul disfuncției hepatice, gradul

hipertensiunii portale, existența complicațiilor, clasa child, existența bolilor

asociate. Examenele paraclinice pentru confirmarea diacnosticului sunt:

ecografia abdominală, biopsia hepatică, esofagoscopia.