Îngrijirea pacientului cu gonartroză bilaterală

Introducere

Reumatismul este o boală cu o largă răspândire, cu predilecţie în ţările în care predomină frigul şi umezeala şi include indivizi frecvent de vârstă şi profesiune.

Reumatismul este recunoscut din cele mai vechi timpuri, ca fiind o periculoasă afecţiune, boala respectând o importanţă deosebită datorită faptului că se întâlneşte frecvent în bazele noastre de tratament şi pentru tratarea lor se investesc eforturi serioase.

Gravitatea acestei afecţiuni este demonstrativă; implicaţiile sociale produse de ea, generând invalidităţii deosebite, adeseori irecuperabile.

Denumirea de reumatism, vine de la cuvântul grecesc „Rheuma” care înseamnă „a curge”.

Acest termen arată caracterul curgător, fluxional sau migrator al îmbolnăvirii articulaţiei. În timp boala evoluează către o anulare parţială sau totală a mişcărilor articulare, producând imobilizarea sau anchiloza.

Gonartroza constituie localizarea reumatismului degenerativ la articulaţia genunchiului.

Artrozele sunt artropatii care afectează articulaţiile periferice sau vertebrale, caracterizate morfopatologic prin leziuni regresive degenerative ale cartilajului hialin articular, cu interesarea osului subcondral, sinovialei şi ţesuturilor moi periarticulare caracterizate clinic prin dureri, deformări şi limitarea miscarilor articulatiilor respective.

Ea este una din cele mai frecvente forme de reumatism degenerativ. Deşi mai puţin severă decât coxartroza rămâne totuşi o afecţiune supărătoare, uneori chiar invalidantă.

Gonartroza este mai frecventǎ la femei si afecteaza de obicei pe cele care au trecut de 40 de ani. Cauzele sunt multiple, de obicei fiind vorba de dereglari la nivel metabolic si hormonal, însǎ poate apǎrea şi ca urmare a unor traumatisme.

Această boală este cunoscută și sub numele de oteoartrita genunchiului sau boală articulară degenerativă.

Capitolul I. Anatomia și fiziologia articulației genunchiului

1.1. Anatomia articulației genunchiului

Genunchiul reprezintă partea membrului inferior la nivelul căreia gamba se unește cu coapsa.

Articulația genunchiului trebuie să fie mobilă și suplă, pentru a permite flexia și extensia membrului inferior.

Ea trebuie, de asemenea, să fie stabilă deoacere susține toată greutatea corpului.

Este cea mai mare si probabil cea mai complexa articulatie a corpului uman. Are o structură biarticulară, care include, în aceeași formațiune anatomică, 2 articulații :

- Articulația tibiofemurală;

- Articulația patelofemurală.

Articulația femurotibială se formează între cei doi condili femurali și condilii tibiali, corespunzător, prin urmare, unei articulații bicondiliene; funcțional, această articulație este, însă o trohlee;

Articulația femuropatelară, concav-convexă, dintre patelă și suprafața patelară a femurului are conformația unei articulații în șa.

Articulația genunchiului este prea puțin stabilă prin componenta ei osoasă, astfel că funcționarea ei corectă este strâns legată de integritatea aparatului capsulo-ligamentar.