Terapia febrei și a durerii

Introducere

Sanatatea este una din aspiratiile cele mai puternice a zilelor noastre si este strans si indisolubil legata de participarea permanenta si cat mai activa, dar mai ales in cunostinta de cauza a fiecaruia dintre noi pentru mentinerea ei. Ea constituie un drept inalienabil al tuturor oamenilor si trebuie inteleasa ca o “bunastare completa din punct de vedere fizic, mintal si social si nu inseamna doar absenta bolii sau a unei infirmitati”.

Argumentele care permit sa se intrevada posibilitatile reale de a satisface aceasta necesitate fundamentala a omenirii sunt legate in primul rand de progresele remarcabile ale medicinii contemporane, dar mai ales de directiile si perspectivele de dezvoltare si perfectionare a acesteia in viitor.

Putem afirma pe buna dreptate ca in prezent au fost realizate importante progrese, atat in ceea ce priveste cresterea promptitudinii si exactitatii actului diagnostic, datorita in principal largirii gamei si sporirii tehnicitatii mijloacelor de investigatie invasive si neinvazive, cat si pe plan terapeutic, printr-o stapanire mai eficienta a tot mai multor boli, gratie existentei unor produse medicamentoase deosebit de active sau prin interventii chirurgicale de inalta tehnicitate.

Obiectivele existente ale medicinii viitorului, sintetic exprimate converg pe toate planurile pentru a satisface dezideratul optim si esential al societatii, acela de a mentine individul uman sanatos si eficient pe durata maxima a intregii sale perioade de viata.

In realitate, multi oameni sunt indiferenti fata de soarta propriei persoane. De aceea dupa parerea mea, este nevoie de promovarea sub orice mijloace a cunostintelor despre sanatate si despre factorii care o influenteaza.

Fiecare om trebuie sa stie ca este mai usor de prevenit decat de tratat o boala si ca depinde de fiecare dintre noi cum ne ingrijim propriul nostru organism.

Sper ca aceasta lucrare sa fie interesanta, dar mai ales utila celor care o vor asculta, intentia mea fiind aceea de a face oamenii sa devina mai intereseti de propria lor sanatate si de a intelege ca pot evita aparitia unor afectiuni, daca isi vor acorda putin mai multa atentie si grija organismului lor.

Analgezia reprezinta un capitol important in practica medicala, nu numai ca mijloc de realizare a unei interventii de mica sau mare chirurgie, dar mai ales pentru ameliorarea durerilor bolnavilor aflati in stadii terminale. In acelasi timp aplicand tratament medicamentos bolnavilor cu diferite afectiuni, asocierea acestuia cu diferite analgezice duce la imbunatatirea calitatii vietii acestora avand un efect pozitiv asupra psihicului.

Iata de ce am considerat necesara o trecere in revista a acestora cat si a medicamentelor antiinflamatorii utilizate in tratamentele actuale.

Terapia medicala reprezinta un domeniu de mare actualitate in continua schimbare si remaniere conceptuala si tehnica.

Industria farmaceutica creeaza intr-un ritm alert noi produse foarte active, noi grupe si familii de substante cu deosebiri dinamice minore, dar cu alte actiuni farmacologice si cu potente, spectru de actiune si cu reactii diverse diferite.

Medicul, indiferent de varsta, de experienta si de specializarea sa, se afla in momentul actual in fata unui adevarat labirint, creat de noile posibilitati terapeutice.

Capitolul 1

Durerea si febra – cadru teoretic

1.1. Durerea

Durerea reprezinta un fenomen pur functional, care apare ca urmare a unei excitatii de o anumita intensitate, actionanad asupra terminatiilor nervoase de la suprafata sau din interiorul organismului.

In straturile superficiale ale dermului, tendoane, muschi, in adventicea vaselor, in submucoasa viscerelor, in cornee si seroase (peritoneu, pleura), nu exista exteroreceptori specifici (ca pentru sensibilitatea tactila si termica).

In toate tesuturile mentionate durerea este perceputa prin terminatiile nervoase libere, care nu raspund selective la diferite varietati de excitatii ci la fel, la orice excitant (mechanic, chimic, termic), daca acesta este suficient de puternic.

Receptorii pentru durere sunt numerosi in tegumente si mai putin in viscere. La stimuli foarte puternici, receptorii specifici (Golgi, Meissener, Vater-Paceni, Ruffini, Krause) participa la perceperea durerii.

Caile aferente ale sensibilitatii dureroase sunt: de la piele: nervii somatici; din structurile profunde: nervii vegetativi. Toti nervii intra in SNC prin ramuri laterale ale radacinilor rahidiene posterioare sau prin nervii eranieni. Pulpa dentara, artera meningiana medie si arterele de la baza craniului, nu contin alte fibre sensitive dacat cele care conduc durerea. In maduva spinarii, fibrele pentru sensibilitatea dureroasa sunt localizate in fasciculul spinotalamic central. Aferentele vegetative si cele somatice sensitive se transmit aceleiasi celule de origine a caii dureroase centrale. De aceea, durerea viscerala este inregistrata deseori si in teritoriul inervat de fibrele somatice care merg la acelasi segment spinal, fiind denumita durere reflectata. Zona cutanata in care iradiaza o durere viscerala este numita zona Head sau dermaton si corespunde teritoriului inervat de aferentele aceleasi radacini posterioare.

Perceperea durerii se realizeaza, intr-o prima treapta la nivelul talamusului. Durerea, ca si senzatiile agreabile, nu pot exista fara thalamus. Durerea talamica este neprecisa, prelungita, intense, insotita de o alerta generala a organismului, cu agitatie si manifestari vegetative (tahicardie, midriaza, etc)