Legislația antisemită sub regimul Ion Antonescu - în perioada 1940-1941

Introducere

Tema aleasă, Legislaţia antisemită sub regimul Ion Antonescu – în perioada 1940-1941, îşi propune să urmărească atitudinea rasială a conducătorilor ţării, care a fost reflectată în nenumăratele decrete-legi date într-o perioadă scurtă de timp. Deşi este o perioadă neagră a istoriei româneşti, consider că subiectul propus este vital în înţelegerea propriilor greşeli istorice şi aprofundarea ei pentru evitarea derapajelor politice, care pot conduce la încălcarea flagrantă a drepturilor de orice fel a unei mase de oameni.

Problematica Holocaustului din România, din timpul celui de al Doilea Război Mondial, a fost tratată de diferiţi istorici, de la istorici etnici români, istorici care aparţin minoriatii evreieşti, până la istorici străini, iar ca în orice altă latură a cercetării ştiinţifice au apărut şi opinii diverse, uneori chiar contradictorii. Lucrarea de faţă nu are intenţia de a trata Holocaustul în sine, ci cadrul juridic prin intermediul căruia au avut loc faptele.

Într-o Europă care suferă schimbări geo-politice după Primul Război Mondial, statele monarhice se transformă în republici, iar graniţele lor sunt redesenate. Are loc trecerea de la Europa imperiilor, la Europa republicilor, a statelor naţionale. În acest curent se încadrează şi România, un stat recent format, cu independenţa câştigată cu doar 40 de ani în urmă, va avea modificări teritoriale importante, în urma tratatelor de pace de la Paris – Versailles. Teritoriile alipite României, nu au venit doar cu bogăţiile naturale şi cetăţeni români, au format şi o mulitculturalitate etnică.

Ideea de naţionalism a politicienilor români şi semnele antisemite, au existat în România, încă de la formarea ei ca stat unitar din secolul al XIX-lea. Dacă iniţial, atitudinea antisemită era la nivel declarational, odată cu modificarea treptată a naţionalismului în fascism, ideile rasiale ajung să fie transpuse în legislaţie.

În primul capitol al prezenţei lucrări se vor prezenta rădăcinile antisemitismului în România, o serie de personalităţi istorice cu convingeri antievreieşti şi scurtă guvernare a Cabinetului Octavian Goga - Alexandru C. Cuza, din perioada 1937-1938. Această guvernare a “tatonat terenul”, pentru regimul Antonescu. Primă măsură cu un caracter profund antisemit a fost legea revizuirii cetăţeniei din 1938.

Cel de al doilea capitol analizează efectiv decretele-legi ale Generalului, ulterior Mareşalului Ion Antonescu, dintre anii 1940-1941 şi impactul pe care l-au avut asupra comunităţilor mozaice din România, din punct de vedere politic, economic şi social. Perioada de analiză a fost restrânsă din cauza numărului mare de acte normative, care aveau un caracter în profunzime rasial, decretele fiind date în cascadă, de multe ori, apărând mai multe legi în aceiaşi zi.

Al treilea capitol va prezenta una dintre consecinţele extreme pe care le-a provocat atitudinea politică a conducătorului extremist, Pogromul de la Iaşi.

1. Începuturile antisemitismului în România

1.1 Rădăcinile antisemitismului în România

Prezenţa evreilor în teritoriile ce aveau să formeze ulterior România, este localizată în jurul secolului al XV-lea. Negustorii evrei sefarzi din Imperiul Otoman apar în relatările unei campanii ale lui Ştefan cel Mare, desfăşurată în Moldova, împotriva otomanilor. În Tara Românească, este înregistrată prezenţa a doi comercianţi sefarzi, din Bucureşti, la mijlocul secolului XVI. Spre sfârşitul secolului, este înfiinţată primă comunitate compusă din evrei turci, în Alba Iulia. Aceştia erau implicaţi în comerţul cu Imperiul Otoman, iar reşedinţa legală era limitată doar în Alba Iulia. În curând numărul lor va creşte, prin migrarea evreilor ashkenazi din Polonia.

Pentru a înţelege mai bine tema propusă, este nevoie de incursiunea istorică în rădăcinile antisemitismului românesc, acesta fiind situat la jumătatea secolului al XIX-lea, odată cu Adunarea de la Blaj, din Transilvania. Blajul a dezvoltat o potrivire spirituală cu românimea, tipăriturile sale, având răspândire în general, în rândul românilor. Astfel, tipăriturile respective au ajutat “la conturarea unor trăsături regionale distinctive, inclusiv la cultivarea unor prototipuri existenţiale – idealul bunului cetăţean, contribuabil sau creştin”. Deşi, nu se făcea referire în mod explicit la populaţia evreiască, aceasta era afectată în mod indirect, din cauza faptului că erau aparţinătorii unui alt cult religios.

Naţionalismul românesc din secolul al XIX-lea a crescut în paralel cu dezvoltarea rolului economic al evreilor în ţară. Cu un important caracter antisemit a fost, chiar prima constituţie oficială a statului nou format, Constituţia din 1866, cea care consfinţea statul naţional sub denumirea de România. Conform articolului 7: