Politică de promovare în turismul balneoclimateric. studiu de caz SC Montana SRL

INTRODUCERE

Dezvoltarea turismului şi asistenţei medicale de recuperare în staţiuni balneare şi de odihnă este un fenomen socio-economic complex, cu implicaţii interne şi internaţionale, care trebuie apreciat atât prin prisma efectelor economice, cât şi a celor sociale, pe care le determină.

În prezent, se poate vorbi de o adevărată industrie ce înglobează toate activităţile care furnizează servicii de asistenţă medicală, recreere, cazare, alimentaţie, agrement, transport etc. pentru cei care călătoresc în scopuri turistice şi/sau de recuperare. În acest scop, activitatea turistică şi de asistenţă medicală antrenează enorme investiţii de capital în diverse domenii, fiind implicat un număr important de agenţi şi de organizaţii de diferite tipuri, de la mici agenţii de voiaj, până la marile lanţuri hoteliere internaţionale de lux, operatori de turism consacraţi.

Primul capitol înglobează aspecte teoretice ale activităţii promoţionale în turism, marketingul în turism, serviciile turistice, functiile marketingului turistic şi politica de produs, distribuţie, politica de preţuri şi tarife şi nu în ultimul rând politica promoţională.

Al doilea capitol prezintă elemente de caracterizare ale staţiunii balneoclimaterice Covasna: aşezare, accesibilitate, cadrul natural, resursele turistice ale arealului şi ale împrejurimilor, resursele turistice antropice şi atracţiile turistice cele mai importante din zona Covasnei.

Al treilea capitol prezintă elemente de caracterizare a hotelului Montana, din staţiunea balneoclimaterică Covasna; structura de primire, structura de tratament, structura de agrement, infrastructura generală şi turistică şi măsuri luate în politica de distribuţie şi preţ.

În capitolul al patrulea se urmăreşte realizarea unei campanii promoţionale axată pe ridicarea nivelului de notorietate a hotelului, oferirea unor pachete turistice la un bun raport calitate-preţ; creşterea ciferi de afaceri şi profit, satisfacerea necesităţilor, exigenţelor şi speranţelor clienţilor; câştigarea încrederii clienţilor.

Lucrarea de licenţă se încheie cu principalele concluzii a ceea ce s-a urmărit prin punerea în aplicare a campaniei promoţionale şi propuneri în ceea ce priveşte investiţiile la care ar trebui să se îndrepte conducerea hotelului: renovarea acestuia şi modernizări sau achiziţii noi de aparatură şi echipamente în cadrul bazei de tratament, precum şi spre un domeniu foarte important şi anume: pregătirea personalului.

CAPITOLUL I

MARKETINGUL ÎN TURISM ŞI MIXUL DE MARKETING

Turismul se manifestă ca un fenomen cu implicaţii ample în existenţa umană prin efectele directe şi pozitive asupra sectoarelor sociale, economice, culturale şi educative ale societăţii. În sens larg, turismul reprezintă o serie de activităţi, de tehnici ocazionate de călătoriile şi sejururile de agrement.

Turismul balnear are numeroase valenţe medicale, profilactice, de recuperare dar şi un potenţial economic major. Aspectul acesta reiese atât din activitatea specifică de turism, generatoare de capital, cât şi ca generator de economii importante în cadrul bugetului social.

Având în vedere necesitatea dezvoltării acestui segment de turism – turismul de sănătate, cât şi gradul avansat de uzură al societăţilor balneare, se impun în mod stringent şi obligatoriu, investiţiile ca unic mod de redresare atât din punct de vedere al bazei materiale, cât şi a tratamentului balnear.

1.1. CONŢINUTUL CONCEPTULUI DE MARKETING ÎN TURISM

1.1.1 Specificul activităţii turistice

Originea lingvistică a termenului “turism” este strâns legată de semnificaţia cuvintelor latine “tornare” (a se întoarce) şi “tornus” (mişcare circulară) şi desemnează o călătorie (deplasare circulară) cu întoarcerea în punctul de plecare.

Pentru prima oară, termenul de turist a fost folosit în anul 1800, de către Samuel Pegge, într-o lucrare intitulată “Anecdote ale limbii engleze”, prin formularea “A traveller is now -a- days called Tour-ist”, respectiv un călător astăzi este numit turist

În anul 1963, Conferinţa Naţiunilor Unite privind Turismul şi Călătoriile Internaţionale ţinută la Roma, a adoptat o definiţie a turismului bazată pe două elemente principale: motivul şi durata voiajelor. Definirea motivului permite standardizarea călătorilor dintr-o localitate sau ţară în două categorii: cei care intră şi cei care nu intră în categoria turiştilor, iar criteriul duratei sejurului permite identificarea altor două categorii de vizitatori: excursioniştii (vizitatori de o zi) şi turiştii (care rămân într-un loc cel puţin o noapte).

În iulie 1991, Conferinţa Organizaţiei Mondiale de Turism (OMT), de la Ottawa, a redefinit conceptele de bază din turism, asimilând termenul de turism activităţilor care sunt “angajate de persoane în cursul voiajelor sau sejurului lor în locuri situate în afara mediului rezidenţial pentru o perioadă de peste 24 de ore sau de cel puţin o noapte, fără a depăşi un an, în vederea petrecerii timpului liber, pentru afaceri ori pentru alte motive, adică în alte scopuri decât prestarea unei activităţi remunerate în locul vizitat”

Conform acestei definiţii distingem următoarele forme de turism:

- turism intern (când rezidenţii unei ţări călătoresc în propria ţară);

- turism internaţional receptor (când nerezidenţii unei anumite ţări vizitează ţara respectivă);

- turism internaţional emitent (când rezidenţii unei ţări vizitează alte ţări decât cea din care provin).

Aceste trei forme de bază se pot combina rezultând alte trei forme derivate de turism:

- turismul interior (cuprinde turismul intern şi turismul receptor);

- turismul naţional (cuprinde turismul intern şi turismul emitent);

- turismul internaţional (cuprinde turismul receptor şi turismul emitent).

De asemenea, definiţia de mai sus introduce noţiunile de bază pentru definirea cererii turistice şi anume, termenii călător, vizitator şi rezidenţă, termeni care vor fi analizaţi mai amplu în capitolul dedicat studiului cererii turistice.

Conform aspectelor relevate de definiţiile de mai sus, realizarea activităţii turistice presupune prezenţa altor elemente cu rol hotărâtor în desăvârşirea actului turistic şi care servesc argumentaţiei de a înscrie turismul în sectorul terţiar, atât în mod direct, prin activitatea serviciilor de cazare, alimentaţie publică, transport etc., cât şi în mod indirect, prin intermediul aportului specific al altor ramuri ale sectorului terţiar la activitatea turistică (agricultură, construcţii, industrie alimentară etc.).

Definirea produsului turistic nu se poate realiza fără a releva caracterul particular al ofertei turistice. Cei mai mulţi autori consideră produsul turistic drept un rezultat al “asocierilor, interdependenţelor dintre resurse şi servicii”, iar ”resursele vor lua forma diferitelor produse turistice numai prin intermediul prestărilor de servicii specifice”