Bilete Rezolvate Previziune

1. Previziunea, componentă esenţială a conducerii economico-sociale.

Previziunea (prognoza) economică, deşi nu se poate da o definiţie precisă, datorită părerilor diferite existente în rândul specialiştilor, reprezintă procesul prin care sunt anticipate evenimente şi prin care este realizată estimarea evoluţiei viitoare a unor indicatori economici privind, în general, fenomene care nu sunt direct controlate de entitatea implicată în procesul de previziune.

Economia nationala moderna constituie un mecanism complex, format dintr-o multitudine de unitati economice, ramuri si subramuri, unitati administrative-teritoriale intre care exista stranse legaturi de interdependenta ca rezultat al diviziunii sociale a muncii.

Pentru ca o intreprindere sau o ramura sa-si poata desfasura activitatea in conditii normale este necesar ca alte unitati economice sau alte ramuri sa-i furnizeze mijloacele de productie necesare sis a-i absoarba produsele, realizandu-se astfel circuitul continuu al reproductiei. Tot astfel, activitatile economice din diferite judete,localitati, sunt legate intre ele prin stranse relatii de schimb, integrandu-se astfel intr-un proces complex ce cuprinde intreaga tara. Existenta acestor legaturi determina caracterul complex al economiei si impune cu necesitate asigurarea unor orientari, a unor ordonari a fluxurilor economice la nivelul economiei.

Necesitatile societatii sunt mari si in continua crestere in timp ce resursele sunt limitate si epuizabile. Daca in aceste resurse vor fi alocate unei activitati dintr-o ramura mai mult decat este nevoia ei reala, aceasta se va dezvolta mai repede, iar peste o perioada va produce mai mult decat este nevoie,asfel incat putem spune ca o parte din resurse au fost cheltuite inutil.Pe de alta parte daca unei ramuri ii este alocata o cantitate de resurse mai mica decat nevoia ei reala, aceasta se va dezvolta intr-un ritm mai putin rapid, va produce mai putin decat este nevoia sociala, producand perturbari pe linia aprovizionarii tehnico-materiale.

In concluzie a utiliza resursele in cea mai adecvata forma, a concepe si realiza un model eficient al raportului dintre resurse si nevoi, a prognoza evolutia acestui raport si a gasi caile optimizarii lui este o stiinta, stiinta economica.

2.Curente şi tendinţe în gândirea previzională.

Din punctul de vedere al scopurilor prioritare, se disting 3 şcoli principale :

1-ŞCOALA AMERICANĂ = tratează problemele sociale în mod pasiv, adică sub unghiul consecinţelor pe care dezvoltarea tehnologică şi economică le produce

= tipul american de cercetări este pragmatic, utilitarist şi tehnologizat

= există peste 100 de departamente şi catedre de studiu al viitorului, de previziune

2-ŞCOALA EUROPEANĂ = acordă o atenţie deosebită omului şi problemelor sale, ridicate de ritmul violent al evoluţiei tehnico-ştiinţifice

= tipul european de cercetări, conceptual şi filosofic este axat pe structurile sociale şi vizează un viitor eliberat de prezent

= există peste 300 de instituţii guvernamentale,neguvernamentale şi universitare angajate în cercetări prospective

3-ŞCOALA JAPONEZĂ = bazată pe tradiţiile culturale şi pe concepţia niponă de viaţă şi pe condiţiile noi ale societăţii industriale

= viziunea japoneză a societăţii viitoare tinde să individualizeze potenţialul actual al tehnicii în scopul de a da membrilor societăţii posibilitatea optimă de a participa la planificare şi la procesele sociale

1. Categorii şi instrumente de previziune: futurologia, conjunctura şi prospectiva.

1-FUTUROLOGIA

= termen introdus în anul 1943 de politologul german Ossip Kurt Flechtheim, cu sensul iniţial de “oglindă a istoriei”

= aria de activitate, după acelaşi autor:

1-prognoză pe termen lung, referitoare la noile ipoteze şi teorii privind universul, dînd atenţie dezvoltării viitoare a pămîntului, a florei, faunei şi climei sale

2-studiul civilizaţiei umane în secolele următoare şi elaborarea de prognoze ale procesului social-cultural pe termen mediu

3-previziuni pe termen scurt privind dezvoltarea economică în următorii ani, tendinţele politice ale deceniilor următoare, tendinţele demografice

2-CONJUNCTURA

= termen introdus de profesorul francez Bertrand de Jouvenel, titularul primei catedre de studiul viitorului din lume, întemeiată la Sorbona; el spune că conjunctura este o construcţie intelectuală a unor viitori verosimili sau a unor viitori posibili

3-PROSPECTIVĂ

= concept introdus de filosoful francez Gaston Berger

= Comisia Economică O.N.U. pentru Europa, defineşte PROSPECTIVA drept studiul viitorului în ipoteza în care viitorul poate fi orientat, ceea ce comportă ca deciziile actuale să fie luate în funcţie de ideea ce se formează despre viitor

2. Programarea activităţii economico-sociale: delimitări conceptuale, categorii de programe.

Programarea activitatii economico-sociale consta in stabilirea unui itinerary ce conduce spre obiectivul urmarit prin structurarea componentelor si ierarhizarea prioritatilor.

Programul, ca instrument previzional, este un sistem de actiuni sau lucrari esalonate in timp si avand fixate durata si resursele posibile, pe fiecare secventa precum si distribuirea in spatiu, astfel incat, sa conduca la realizarea unui obiectiv.

Se disting mai mai multe categorii si programe, si anume:

• Programe strategice, pe termen lung, cu obiective de mare interes;

• Programe macroeconomice, care cuprind principalele probleme ale dezvoltarii economico-sociale la scara intregii tari;

• Programe sectoriale,pe domenii de activitate sau pe probleme principale;

• Programe regionale, avand ca rol valorificarea resurselor din fiecare zona;

• Programe de coordonare operative folosite la nivel microeconomic;

• Programe de masuri, care stabilesc dispozitii si prevederi cu caracter operational subordinate realizarii unor obiective si actiuni concrete.

3. Prognoză şi prognozare: delimitări conceptuale, obiective, funcţii.

PROGNOZĂ ŞI PROGNOZARE (pro = înanite, gnosis = cunoaştere)

= concepte foarte complexe care reuşesc să acopere cel mai bine spaţiul larg pe care societatea îl rezervă studiului sistematic al viitorului, considerat cîmp de acţiune

= prognoza nu oferă certitudini asupra viitorului ci soluţii pe baza cărora să se poată stabili opţiuni în prezent, în perspectiva unui orizont delimitat lucid şi relativ dezirabil

OBIECTIVE PRINCIPALE :

1-descifrează megatendinţele dezvoltării economico-sociale, pe baza analizării legăturilor obiective dintre fenomene şi procese, în condiţii istorice date

2-estimează implicaţiile în perspectivă ale tendinţelor de durată descifrate

3-apreciază măsura în care posibilul se converteşte în prognoze, luînd în considerare ansamblul factorilor condiţionali

4-identifică alternativele posibile de dezvoltare în perspectivă, cu avantajele şi dezavantajele corespunzătoare ale fiecăruia, oferind elemente de judecată pentru ierarhizarea acestor alternative şi, în consecinţă, pentru alegerea variantei optime

5-oferă elemente convenabile de intervenţie şi influenţare, pentru corectarea eventualelor abateri de la traiectoriile anticipate, considerate dezirabile

După domeniul la care se referă, putem clasifica prognozele în :

1-prognoze ştiinţifice-tehnice = stau la baza tuturor celorlalte

2-prognoze economice

3-prognoze sociale

Functie:

Previziunile si prognozele se refera la un orizont; aria subiectelor luate in analiza este mai larga sau mai ingusta, iar gradul de credibilitate al prognozelor depinde de cei doi parametrii.Previziunile pot fi elaborate la nivel mondial, la nivelul economiei nationale, la nivel de ramura, pe domenii de activitate, etc.Prognozele se pot elabora la nivel macroeconomic pe probleme de sinteza sau la nivel micro pentru orientarea activitatii agentului economic.

4. Plan şi planificare: delimitări conceptuale, obiective, funcţii.

Planificarea este o importanta componenta a mecanismului economic. Ea nu este un atribut al economiei comuniste, ci economiile de piata sunt cele care utilizeaza insrumentele planului si prognozei.A planifica nu inseamana a obliga ci a orienta.

Planul ca instrument previzional, se prezinta ca un sistem de decizii sau de orientari, prin care se stabilesc niveluri, ritmuri si proportii ale dezvoltarii viitoare, pe baza studierii atente a cerintelor manifestate pe piata, precum si a resurselor disponibile, astfel incat sa se obtina o activitate intemeiata pe criterii de eficienta.