Imperiului Bizantin sub ultimii împărați Paleologi

Paleologii și căderea Imperiului Bizantin

◼ cruciadele și dominația latină au afectat puternic Imperiul Bizantin, iar în urma celor întâmplate în 1204 palatele și

cartierele au devenit o ruină

◼ tteritoriul Bizanțului era format în Asia Mică de imperiul de la Niceea, iar în Europa de Tracia și o parte din Macedonia

◼ în jur erau state independente ostile, cum ar fi: Trebizonda, Despotatul de Epir și Ducatul Nepratos

◼ în Occident se aflau: sârbii, bulgarii și turcii, când Mihail 8 (1259-1282) a pătruns în Constantinopol

◼ ultima perioadă a Imperiului Bizantin (1261-1453) are două etape: domnia lui Mihail 8 și cea a succesorilor lui

◼ Mihail 8 a avut ca obiectiv împiedicarea ofensivei latine în Orient, activitatea și succesul politicii făcând din el ultimul mare împărat al Bizanțului

◼ succesorii lui nu au făcut altceva decât să întârzie deznodământul iminent

◼ Andronic 2 (1282-1328) și Andronic 3 (1328-1341) au asistat neputincioși la creșterea puterii turcilor în Asia

◼ Ioan 5 (1341-1391) și Ioan 6 Cantacuzino (1341-1355) au văzut cum sârbii lui Dușan ajungeau la porțile Constantinopolului și au asistat la primele cuceriri turcești din Europa

◼ urmează Manuel 2 (1391-1425) și Ioan 8 (1425-1448), sub care progresul turcilor a redus imperiul la capitală, iar călătoriile umilitoare ale acestora în Occident pentru a cere ajutor au rămas fără succes

◼ deznodământul a survenit pe 29 mai 1453, când ultimul împărat bizantin, Constantin 11 a murit eroic pe zidurile Constantinopolului asaltat de turci.

Situația internă și externă a Imperiului

◼ ultima perioadă a fost dificilă financiar, împărații au introdus taxe și impozite noi, măsuri ineficiente într-un stat al cărui comerț era în mâna străinilor. Au apărut revolte, atât în plan politic, cât și religios (disputa în jurul unirii cu Roma)

◼ după moartea lui Teodor 2 Laskaris (1254-1258) coroana imperială a revenit fiului minor Ioan 4 Laskaris (1258-1261), regent fiind George Muzalon care va fi asasinat de Mihail Paleologul, care preia regența

◼ Mihail provenea dintr-o familie aristocrată, avea sprijinul armatei și al clerului

◼ se formează o nouă coaliție occidentală împotriva Bizanțului, condusă de regele Siciliei, Manfred, și despotul Epirului, Mihail 2 (1237-1271), susținută și de regele sârb Uroș 1

◼ Mihail 8 și fratele său, Ioan Paleologul, au obținut o victorie strălucită în toamna lui 1259 pe Valea Patagoniei, luând prizonier pe principele Ahaiei (pe care îl eliberează în schimbul unor localități din Peloponez)

◼ de frica unei contraofensiva a venețienilor, Mihail 8 va încheia o alianță în 1261, la Genova, care permite pătrunderea pe piața bizantină a genovezilor ce preiau supremația comercială în Orient, deținută până atunci de venețieni

◼ un alt eveniment foarte important este încoronarea lui Mihail 8 în biserica „Sfânta Sofia” de Patriarhul Arsenie, pe 15 august 1261, simbolizează renașterea Imperiului Bizantin și crearea unei noi dinastii

◼ pe plan extern, Bizanțul era amenințat de Occidentali: Grecia era sub dominația latinilor, sârbii și bulgarii își măriseră regatele în dauna Bizanțului, dar nu erau în stare să organizeze acțiuni ostile decât prin alianțe

◼ în Occident, inamicul puternic era Regatul Siciliei, devenit foarte periculos după moartea lui Manfred și venirea lui Carol de Anjou, devotat scaunului papal - începe o perioadă de alianțe conjuncturale puse la cale de Carol de Anjou, cu sârbii lui Uroș sau cu bulgarii țarului Constantin împotriva lui Mihail 8

◼ de partea lui Mihail era regele Franței, Ludovic 9, care prin participarea la cruciada împotriva arabilor, l-a împiedicat pe fratele său, Carol de Anjou, să atace Constantinopolul

Încercări de unire cu Roma

◼ bizantinii aveau de ales: fie acceptau condițiile latinilor și se înlătura pericolul otoman cu prețul disoluției într-un creștinism străin, fie își păstrau spiritualitatea tradițională cu prețul înfrângerii de către turci - au ales varianta a doua

◼ Mihail 8 a încercat să convingă clerul ortodox de necesitatea unirii cu Roma și trimite o delegație la Lyon, formată din fostul patriarh Gherman, istoricul George Acropolites și mitropolitul de la Niceea, Teofan

◼ ortodocșii puteau accepta recunoașterea supremației papale, dar nu și impunerea de dogme de către acesta

◼ Nici partizanii unirii nu acceptau ca papa să devină o autoritate în materie de credință, în afara sinodului

◼ autocrația romană a respins ideea unui sinod, iar unirea a devenit o afacere pur politică ce urma să asigure Bizanțului sprijinul roman în lupta cu musulmanii

◼ unirea s-a realizat la 6 iulie 1274 la Lyon și nu a fost înțeleasă nici de cler, nici de popor

◼ va fi respinsă de statele disidente (Epirul și Tesalia) și abandonată de Andronic 2, fiul lui Mihail, când necesitățile politice nu o mai cereau

◼ tentativele lui Andronic 3, Ioan 5 și Manuel 2 au culminat cu o catastrofă spirituală pentru biserica bizantină: Conciliul de la Ferrara-Florența (1438-1439), încheiat cu capitularea în fața Romei

2

◼ bizantinii au respins unirea care le fusese impusă, iar căderea imperiului, câțiva ani mai târziu, elimină rațiunea

acestui act

◼ unirea de la Lyon (1274) a fost urmată de consecințe: pe plan extern, situația politică s-a ameliorat. Carol de Anjou și

venețienii au oprit atacul asupra Constantinopolului, iar Mihail 8 a obținut unele victorii împotriva venețienilor. Pe plan

intern, Mihail 8 a declanșat o amplă persecuție a celor ce nu acceptau unirea