Aspecte ale dezvoltării rurale în Județul Timiș

1. Scurtă introducere

Începând cu răsturnarea regimului politico-administrativ, din 1989, societatea românească parcurge o perioadă de tranziţie menită să optimizeze structura economico-socială, proces care evidenţiază tendinţa spre europenizare si globalizare. Această tranziţie, ca fenomen social total, reflectă o serie de schimbări atât în sfera vieţii private cât si în sfera socială. Reformele din domeniul economic, modificarea structurii sociale, redefinirea spaţiilor publice si comunitare, diversificarea consumului cultural sunt caracteristici ale acestui context al tranziţiei. Aceste realităţi sunt constientizate, de regulă, pe fondul disfuncţionalităţilor, dezechilibrelor si problemelor sociale manifeste.

La nivel naţional, mediul social asupra căruia efectele negative ale tranziţiei sunt mai pronunţate îl reprezintă ruralul. Astfel în perioada 1990-2000 au fost luate, la nivel de guvernare, o serie de decizii gresite ce au avut, asupra agriculturii în general, efecte multiple care au generat pierderi reflectate în diminuarea contribuţiei agriculturii la formare PIB-ului. Încercările de reabilitare socială, economică si culturală a spaţiului rural românesc, ca alternativă socială reală si viabilă, au adus în atenţia specialistilor si în dezbaterea publică noi politici agrare, programe de dezvoltare rurală, demersuri administrativ-organizatorice si revalorizări socio-culturale.

La nivel european spaţiul rural ocupă 85% din suprafaţa teritoriului, cu decalaj pronunţat faţă de urban în asigurarea calităţii vieţii. În viziunea europeană satul are funcţii principale: funcţia economică ( agricultura, silvicultura, industrie forestieră, artizanat etc.), funcţia ecologică ( orientată spre conservarea resurselor naturale, spațiilor verzi, mediului, peisajelor si biodiversităţii ), si funcţia socio-culturală, menită să asigure si să lărgească viaţa asociativă locală.

Spaţiul rural românesc cuprinde cea mai mare parte a teritoriului României, având, conform datelor statistice, o pondere de 93,7% din totalul suprafeţei. Importanţa pe care o are spaţiul rural pentru România poate fi evidenţiată si prin observarea modului în care s-a menţinut stabilitatea numerică a populaţiei rurale în decursul ultimilor 80 de ani.

2. Conceptul de spaţiu rural

Problema definirii ruralului nu este nouă. Din punct de vedere al provenienţei cuvântul rural îsi are originea în latinescul rurs, ruris, care semnifică cultura, câmpuri, teritoriu ocupat, locuit, amenajat si muncit de om. În sensul cel mai larg al noţiunii, rural defineste câmpurile, ţăranii si în general toate teritoriile si activităţile neurbane. Dicţionarul Explicativ al Limbii Romane dă adjectivului rural sensul de : sătesc , referitor la sat.

Spaţiul rural este expresia efortului îndelungat al omului pentru a pune în serviciul său

componentele fizico-geografice ale spaţiului, ale naturii. Este un spaţiu pe care omul l-a modelat de-a lungul timpului, în funcţie de nevoile sale, pe care l-a creat prin munca sa si l-a umplut cu creaţiile sale.

Ruralul are capacitatea de a conserva si reconstrui cadrul natural, ca urmare a unei presiuni antropice mai reduse, asociată cu tipul exploatării economice si nivelul general de dezvoltare al forţelor de producţie. Câmpurile extinse de culturi, absența căilor principale de comunicaţie, prezența insulară a cadrului construit de dimensiuni mai mici si a turmelor de animale, trădează fără tăgadă prezența ruralului.

Spaţiul rural a apărut pe suprafaţa pământului o dată cu sedentarizarea omului si apariţia primelor locuinţe si a primelor amenajări în vederea realizării unor producţii agricole. În timp istoric, între societăţile rurale si pământul luat în exploatare s-au creat o serie de relaţii durabile, întărite prin tradiţii, obiceiuri si interese, exprimate în peisaj prin diferite tipuri de spaţii rurale.

În secolul al XX-lea, sub impactul urbanizării, spaţiul rural a cunoscut modificări structurale evidente, amenajări si ameliorări pentru cresterea capacităţii de producţie a pământului, pentru modernizarea habitatului rural.

Zonele rurale sunt asociate adesea cu ideea de mari spaţii libere în care se desfăsoară munca la câmp sau în ferme, strâns legate de tradiţie si prudenţe în fața schimbării, frumoase, dar sărace, spaţii mai puţin populate caracterizate si prin existenţa unei mari diversităţii vegetale si animale.

Expansiunea spaţiului urban, dezvoltarea căilor de comunicaţie, implantarea unor activităţi neagricole, introducerea unor tehnici si tehnologii au dus la încărcarea spaţiului rural cu noi elemente si noi relaţii, îmbogăţindu-l calitativ si cantitativ.

În Uniunea Europeană, la definirea spaţiului rural, se iau în calcul criterii ca numărul si densitatea populaţiei ( astfel considerate asezări rurale doar acelea care au o densitate a populaţiei de maxim 150 locuitori/ kmp ), criterii ca modificarea în timp a spaţiului natural si migraţia, ponderea agriculturii în P.I.B., sau chiar rata somajului. În ţara noastră o localitate rurală este aceea în care fie ca majoritatea forţei de munca este cuprinsă în agricultură, silvicultura, pescuit, si are un mod specific de viaţă pe care si-l va păstra si în viitor, fie majoritatea forţei de muncă se află în alte domenii decât cele agricole, silvice, piscicole, domenii care datorită dotării insuficiente în prezent, nu pot converge, în momentul respectiv, spre criteriile necesare atingerii statutului de oras, si care, prin politicile de echipare si de modernizare, pe care le va aplica în perspectivă, va putea evolua spre localităţile de tip urban.

”Conform definiţiei din Carta Europeană a Spaţiului Rural, spaţiul rural cuprinde o zonă interioară sau de coastă care conţine satele si orasele mici, în care majoritatea părţii terenului este utilizată pentru:

a) agricultură, silvicultură, acvacultură si pescuit;

b) activităţi economice si culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii);

c) amenajările de zone neurbane pentru timpul liber si distracţie (sau rezervaţii naturale);

d) alte folosinţe (cu excepţia celor de locuit).