Caracterizarea tehnologică - Standarde de comercializare și condiții de valorificare la praz

Aceste plante legumicole sunt monocotiledonate din familia Liliaceae, genul Allium. Genul Alium are peste 400 de specii, dar din punct de vedere economic interesează doar câteva.

Originea geografică a prazului rămâne incertă. Prazul (Allium porrum) este o rudă apropiată cu usturoiul rusesc, arpagicul chinezesc, ceapa și leurda. Cu excepția leurdei, prazul are iuțeala cea mai potolită din toată această familie. Prazul are două rude apropiate, „allium ampeloprasum” (usturoiul elefantului), care este cultivat pentru bulbi, și „kurrat”, cultivat pentru frunze.

Prazul este o plantă erbacee bienală, leguminoasă, originară din zonele vecine Mării Mediterane (Egipt, Grecia și Asia Mică). Principala caracteristică a plantei este bulbul mare, din care se desprinde rădăcina care are forma firoasă, de „mustăți”.

Bulbul este alungit, tulpina este groasă, de culoare albă, frunzele sunt lungi, cu vârf ascuțit iar florile au culoare albă (fig. 1.).

Prazul se folosește în gastronomie pentru prepararea diverselor tipuri de mâncăruri și salate, dar poate fi administrat și în scop terapeutic, beneficiind de numeroase substanțe cu potențial vindecător.

Fig.1 - Prazul (Allium porrum)

Capitolul I. Caracteristicele morfologice și tehnologice a prazului.

1.1. Caracterizarea botanică

Este o specie bienală cu rădăcini numeroase, fasciculate si cu tulpina mică sub formă de disc turtit. Bulbul este slab reprezentat. Partea aeriană este foarte viguroasă (fig. 2.).

Frunzele cresc acoperindu-se una pe alta ca la usturoi, intr-un singur plan, formând o tulpină falsă de 20-70 cm lungime, cu diametrul de 3-8 cm.

Fig. 2.- Praz

Vegetează toamna si iarna până vin gerurile mari, neavând repaus. Își reia vegetația la temperaturi de 5C.

În al II-lea an formează tulpini florifere înalte (până la 1,8-2 m), cilindrice, pline în interior și care poartă inflorescente globuloase cu 800-3000 flori în inflorescență.

Membrana care acoperă florile este de culoare violacee. Florile au culoare alb-verzui, până la rosie-violacee.

Polenizarea este alogamă, rar poate fi și autogamă. Foarte rar, în inflorescență pot să apară bulbili.

Semințele prazului seamănă cu ale cepei, sunt mici, negre, triedrice, cu suprafața zbârcită. Puritatea este de 90-95 % iar germinatia de 60-80 % se mentine 3 ani.

1.2. Compoziția chimică, valoarea alimentară și energetică

De la praz se consumă tulpina falsă si frunzele, atât în stare proaspătă cât si în diverse mâncăruri. Valoarea prazului nu stă în conținut (proteine 2-3 %, glucide 5-10 %, lipide 0,4 %, cenusa 1,5 %) ci în faptul că este bine tolerat chiar de bolnavii de stomac, contribuind prin fitoncidele si vitaminele (B, C și PP) pe care le conține la refacerea florei anaerobe saprofite si la restabilirea peristaltismului normal.

Prazul este o legumă săracă în calorii cu gust asemănător cepei, mai puțin iute, are fibre și se păstrează foarte bine (fig.3.).

Fig. 3 - Compoziția chimică

100 grame de praz au valoare energetică de 38 kcal si conțin: substanțe nutritive (albumine 2-3 g, lipide 0,3-0,4 g, zaharuri 4- 6 g), vitamine (provitamina A 6 mg, vitamina A 4,1 mg, vitamina B1 0,1 mg, vitamina B2 0,006 mg, vitamina B3 0,53 mg, vitamina C 30 mg, vitamina E 2 mg), substanțe minerale (potasiu 225 mg, clor 29 mg, fosfor 46 mg, magneziu 18 mg, sulf 17 mg, sodiu 5 mg), oligoelemente (fluor 24 mg, fier 3,1 mg, mangan 1 mg, zinc 0,31 mg, cupru 0,15 mg), celuloză 1,29 g, apă 89 g, substanță uscată 10-13 g, cantități mici de ulei volatil, fitoncide.

Prazul are următoarele acțiuni: tonic nervos, foarte usor digestibil, diuretic, laxativ antiseptic, depurativ regenerator epidermic, dezinfectant, revitalizant.

Prazul se recomandă pentru uz intern în dispepsii, anemie reumatism, artrită, gută, afecțiuni urinare, litiază urinară, azotemie, insuficiență renală, obezitate, ateroscleroză, iar pentru uz extern in abcese, furuncule, cistită, retenție urinară, hemoroizi, bătături, ințepături de insecte, răni, ingrijirea tenului.

1.3. Arealul de cultură pe glob și România

Plantă cunoscută în cultură de egipteni, apoi de greci, se presupune a fi originară din bazinul mediteranean. Simbol național al Țării Galilor, azi este răspândită în vestul si sud-estul Europei, in Africa de Nord, în sudul și sud-estul Asiei, până în Japonia, în cele două Americi. La noi în țară mai mult in zona Moldovei si a Olteniei, fiind pentru olteni aproape un simbol local.

1.4. Tehnologia de cultură

Cele mai bune premergătoare sunt acelea care au fost îngrășate cu gunoi de grajd in anul anterior, cum ar fi varza si conopida.

Pe de altă parte, prazul, plantându-se târziu, este o cultură succesivă tipică și atunci bune premergătoare sunt acelea care eliberează terenul repede: cartofii timpuri, mazărea, salata, ridichile.

Pregătirea terenului începe din toamnă cu fertilizarea (30-40 t/ha gunoi de grajd, 200 kg/ha superfosfat, 80-100 kg/ha sare potasică) și se încheie cu arătura adâncă de toamnă.

După premergătoarele timpurii, pregătirea terenului la praz se realizează prin lucrări specifice culturilor succesive (arătura superficială, măruntire, etc).

Pregătirea terenului se finalizează cu lucrarea de modelare sau bilonare.

Prazul se cultivă prin răsad și foarte rar prin semănat direct.

Pentru 1 ha de cultură în câmp sunt necesare la producerea rasadurilor 2,5-3 kg semințe care se seamănă pe 50-60 (100) m2, pe brazde reci, în câmp, sau în solarii neîncălzite la sfarșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie.