Descrierea contului de mijloace fixe - Amortizarea mijloacelor fixe

Introducere

Conturile reprezintă un procedeu al metodei contabilității prin care mulțimea elementelor patrimoniale(și extrapatrimoniale)se reflectă și se calculează,în dinamică,pe mărimi individualizate și pe perioade separate de gestiune,în etalon monetar,iar uneori,și natural,în cadru fiecărei întreprinderi comerciale.

Conform definiției,mijloacele fixe reprezintă obiectul sau complexul de obiecte care se utilizează ca atare și îndeplinește cumulativ următoarele condiții:are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a guvernului și o durată normală de utilizare mai mare de un an.

În grupa conturilor de mijloace fixe se cuprind conturile prin intermediul cărora se reflectă și controlează mijloacele fixe proprii. Aceste conturi se subdivid în două categorii:conturi de gestionare a mijloacelor fixe și conturi de rectificative de mijloace fixe.

În prima categorie se cuprinde contul Mijloace fixe,prin intermediul căruia se gestionează mijloacele fixe proprii,asigurându-se integritatea proprietății socialiste asupra acestor mijloace,ca și furnizarea de indicatori importanți cu privire la baza tehnico-materială a comerțului și modul de utilizare a acesteia. După funcția contabilă-corespunzătoare contului economic-contul este monofuncțional de activ,reflectând,în debit,intrările,în credit,ieșirile,iar în soldul debitor,existența de mijloace fixe-toate fiind exprimate la nivelul valorii de inventar. Această valoare se formează pe baza cheltuielilor de procurare și punere în funcțiune a mijloacelor fixe,figurând în inventarul de mijloace fixe al întreprinderii comerciale

În cea de-a doua categorie se cuprinde contul Uzura mijloacelor fixe, care reflectă un element rectificativ contraactiv sub forma uzurii mijloacelor fixe,ca pierdere treptată a valorii acestor mijloace pe măsură ce se folosesc. Acest cont are rolul de a rectifica prin scădere valoarea de înregistrare a mijloacelor fixe(valoarea de inventar)pentru aducerea acesteia la nivelul valorii rămase (reale,efective)ce trebuie cunoscută cu prilejul elaborării bilanțului,al reevaluării acestor mijloace. După funcția contabilă,este un cont monofuncțional de pasiv,reflectând în credit uzura calculată pentru mijloacele fixe în funcțiune,în debit uzura corespunzătoare mijloacelor fixe ieșite din funcțiune,iar în soldul creditor uzura referitoare la mijloacele fixe care există,la un moment dat,în funcțiune.

În categoria mijloacelor fixe sunt incluse:

- terenurile,inclusiv investițiile pentru amenajarea acestora

- construcțiile

- instalațiile tehnice,mijloacele de transport,animalele și plantațiile

- mobilierul,aparatura birotică,echipamentele de protecție a valorii umane și materiale și alte active corporale(imobilizări corporale în curs de execuție)

Evidența mijloacelor fixe se ține cu ajutorul următoarelor documente:

- registrul numerelor de inventar - se atribuie fiecărui mijloc fix un număr de inventar la data intrării în patrimoniu prin achiziționare,constituie,confecționare,transfer

- fișa mijlocului fix – conține toate informațiile despre mijlocul fix,numărul de inventar,documentul cu care a fost achiziționat,valoarea de intrare,grupa din care face parte,codul de clasificare,data dării în folosință,durata normală de funcționare,cota de amortizare și data amortizării complete

- bon de mișcare a mijloacelor fixe

- procesul verbal de scoatere din funcțiune – pentru casarea mijloacelor fixe

Capitol 1.Conceptul și caracteristicile mijloacelor fixe

În activitatea lor,întreprinderile comerciale folosesc mijloace de muncă,acestea constituind unul din factorii materiali fără de care nici o activitate economică nu poate avea loc. În comerț,ele oferă,pe de o parte,cadrul material,organizatoric de desfacere a activității comerciale și,pe de altă parte,intervin în procesul circulației mărfurilor în mod direct,forța de muncă acționând prin intermediul lor asupra mărfurilor. Numărul,varietatea și caracteristicile mijloacelor de muncă folosite depind de conținutul,volumul și modul de organizare a activității comerciale,după cum,la rândul lor,le influențează nemijlocit pe acestea. Cu cât volumul mărfurilor ce se desfac este mai mare ,cu atât spațiile și utilajele comerciale necesare sunt mai însemnate,în comerțul cu mărfuri alimentare,sau în alimentația publică sunt necesare alte condiții materiale și mijloace de muncă decât în comerțul cu mărfuri alimentare,la organizarea desfacerii cu amănuntul prin autoservire se vor utiliza alte mijloace de muncă decât la desfacerea cu vânzătorul.

Mijloacele de muncă folosite de întreprinderile comerciale prezintă o serie de caracteristici față de celelalte mijloace economice. Astfel,ele parcurg un ciclu de consum al valorii de întrebuințare și al valorii mai îndelungate decât celelalte mijloace,descriu o rotație mai lentă decât acestea. Datorită acestui fapt ele iau parte la mai multe cicluri economice( de vânzare-cumpărare),timp în care valoarea lor se recuperează treptat din rabatul comercial realizat. Pe parcursul acestui proces ele își păstrează forma inițială. Consumarea lor se prezintă ca uzură,ca diminuare a caracteristicilor și parametrilor tehnico-economici și a cărei mărime valorică este determinată convențional. Pe parcursul utilizării,mijloacele fixe sunt supuse unor lucrări de întreținere și reparații care le redau temporar și într-un grad diferențiat valoarea de întrebuințare și valoarea inițială.

Caracteristicile naturale prezentate sunt comune tuturor mijloacelor de muncă utilizate de întreprinderile comerciale. Aceste mijloace se grupează,în funcție de mărimea valorii și durata de utilizare,în două categorii:mijloace fixe și obiecte de inventar.

Mijloc fix este considerat obiectul singular sau complexul de obiecte a cărui valoare de inventar este de cel puțin 500 lei,iar durata de serviciu normală mai mare de un an.

Mijloacele fixe utilizate de întreprinderile comerciale se pot clasifica după diverse criterii,fiecare clasificare având o anumită importanță în organizarea lucrărilor financiar-contabile.

Astfel,după apartenență se deosebesc:mijloace fixe proprii,care sunt în dotarea întreprinderii comerciale,figurează în inventarul ei și sunt evidențiate cu ajutorul conturilor patrimoniale și mijloace fixe închiriate care sunt evidențiate cu ajutorul conturilor extrapatrimoniale. Pentru mijloacele fixe proprii întreprinderea comercială calculează și evidențiază uzura și amortizarea,în timp ce pentru cele închiriate aceste obligații revin întreprinderii în dotare căreia se află.

Sub aspectul locului de utilizare,al activităților la care se folosesc se deosebesc mijloace fixe comerciale și mijloace fixe necomerciale. În prima categorie se încadrează cele care se găsesc la unitățile operative ale întreprinderii și care se folosesc nemijlocit în procesul de vânzare-cumpărare. Mijloacele necomerciale sunt cele utilizate în sectorul administrativ:clădiri administrative,mașini de scris,mașini de calculat,case de bani,mobilier administrativ. Această clasificare prezintă importanță sub aspectul gestionării mijloacelor fixe,al urmării exploatării lor raționale,al includerii amortizării în cheltuieli.