Gazonul - Știință și Artă

ISTORIC. IMPORTANTA. ROL

Unul din principalele ecosisteme ale lumii îl reprezinta pajistea. Frumusetea acesteia si posibilitatea unei perspective deschise spre orizont, de asemenea si dorinta de confort face ca omul sa doreasca sa aiba în jurul lui un covor vegetal. Aceasta dorinta, a omului, este determinata si de gradul de civilizatie, nivelul de cultura al poporului respectiv si se afla, evident, sub certa influenta a conditiilor de mediu, conditii care în interactiune cu zestrea genetica determina de fapt treapta de civilizatie a fiecarei comunitati.

O pajiste, un gazon, îi confera omului sentimentul de dominanta. Putând vedea tot ce este în jur, omul se simte stapân sau cel putin se simte în siguranta, putând recepta toate miscarile de la distanta. În contrast, o padure îl face pe om sa se simta mic. Sintagma românul e frate cu codrul se refera la comparatia între cel de acasa care cunoaste zona si cel care nu o cunoaste, si în consecinta nu stie ce-l asteapta. Surpriza nu este apanajul pajistii si de aceea, aceasta îi confera omului un plus de siguranta, de certitudine si evident legat de acestea un plus de liniste, de confort.

Influenta acestor câmpii deschise cu vegetatie ierboasa a fost hotarâtoare asupra evolutiei omului. Sase din cele sapte civilizatii ale lumii antice aveau la baza pastoritul, deci folosirea acestor ecosisteme.

Pe atunci omul nu avea nevoie sa-si faca lânga casa o portiune de teren înierbat, aceasta datorita dimensiunilor asezarilor umane, terenurile înierbate fiind foarte aproape de fiecare casa.

Nici o descriere a gradinilor antice nu pomeneste decât tangential despre iarba, dar sunt amintite specii de flori, arbusti si arbori. Aceasta poate si pentru faptul ca iarba era prea comuna deoarece ea crestea fara mare efort si îngrijire si ca atare nu prezenta importanta.

Gradinile lumii antice se compuneau din gradini de zarzavaturi, de flori, de arbusti ornamentali, arbori falnici care atrageau privirea, sau plante medicinale si aromatice pline de miresme placute omului.

Practic în aceasta perioada nu se poate vorbi despre un gazon, întrucât vegetatia ierboasa era cea instalata spontan, adaptata acelor conditii specifice si care cuprindea o mare varietate de specii de graminee si leguminoase, dar si diferite specii de buruieni, unele dintre ele cu aspect si miros placut apartinând mai multor familii botanice.

În Evul Mediu deja, începe sa se puna altfel problema. Construirea cetatilor de aparare face ca spatiul îngust din interiorul acestora sa nu fie suficient pentru întinderi ierboase sau parcuri. Ele existau în afara spatiului închis al cetatii unde aveau o mare întindere. Cetatile, situate în zonele de ses sau colinare, aveau în jur pajisti întinse asigurând un larg câmp vizual si cu rol de a preîntâmpina eventualele atacuri prin surprindere. Ca replica la spatiul limitat al cetatilor, omul a dorit sa evadeze în aer liber si au aparut astfel terenurile de recreere si serbari câmpenesti în care covorul vegetal juca un rol esential.

De acum se poate vorbi de aparitia gazonului. Imensele parcuri ale civilizatiei apusene (franceze, germane, engleze) aveau de acum ca element esential gazonul. Schönbrun-ul austriac (fig. 1) sau Versailles-ul francez nu ar avea farmec fara acestea. Aleile largi erau marginite de flori în apropierea castelelor, mai departe de arbori de esente diferite, iar între acestea erau imense spatii cu gazon.

Fig. 1. Gazonul din parcul Schönbrun

Poate dorinta omului de a cuprinde cu o singura privire si frumosul si zarea a condus spre o astfel de dezvoltare. Despre frumusetea acestor gradini si a gazonului lor s-au scris numeroase pagini în literatura acelei epoci, dar si în perioada moderna când s-au facut referiri sau descrieri ale epocii în discutie. Era de fapt o mândrie a oricarui nobil de a avea un parc cât mai frumos si cât mai vast, si gazonul, alaturi de padure, se constituiau ca elemente esentiale ale vastitatii (fig. 2).

Fig. 2. Karlsruhe  privire din turnul castelului înspre oras

(dupa Roland T. Frank, 1991)

Un rol esential în acea perioada l-au jucat manastirile cu mari gradini si parcuri si implicit cu mari suprafete cu iarba (gazon), care faceau parte din sistemul arhitectural geometric al respectivelor asezari manastiresti.