Reziduuri Metalice în Produse Apicole

1. PREZENTARE A PROPRIETĂȚILOR FIZICO-CHIMICE A REZIDUURILOR DE METALE GRELE

1.1. Contaminarea cu zinc

1.1.1. Considerații generale

Zincul este un metal cenușiu-albăstrui. Luciul inițial intens dispare la aer, prin formarea unui strat de oxid care împiedică înaintarea oxidării. Zincul este destul de casant la temperatura camerei, devine însă maleabil la temperaturi între 100-150 oC, așa că poate fi laminat în formă de foi. Peste 200oC este din nou atât de casant încat poate fi pulverizat în mojar. Duritatea este mică (2,5). Rețeaua cristalină a Zn este hexagonală. Răcit la temperaturi foarte joase, devine supraconductor.[1]

Încălzit la aer, Zn arde cu flacără verde-albastră, dând ZnO. La temperatură înaltă Zn descompune vaporii de apă și bioxidul de carbon, trecând, de asemenea în ZnO. Cu halogenii, în prezența umezelii, Zn reacționează chiar la rece, de asemenea cu hidrogenul sulfurat, care formează însă numai un strat insolubil, protector de ZnS.[2]

Un amestec de pulbere de Zn cu pulbere de sulf, reacționează cu degajare mare de căldură și lumină cand este aprins, dând ZnS. Cu apa Zn nu reacționează la rece potențialul de oxidare fiind însă puternic pozitiv, acest metal se dizolvă ușor în acizi, dând ioni Zn2+. De asemenea, Zn se dizolvă în hidroxizi alcalini, cu degajare de H, formând hidroxizincați.[3]

Toxicitate

Intoxicația poate aparea ca urmare a stocării alimentelor, în vase zincate, care prin coroziune îmbogățesc concentrația de Zn din conținut.[4]

O sursă o reprezintă si tabla metalică folosită pentru cutii de diferite dimensiuni, care trebuie cositorită uniform și continuu fără puncte sau zone neacoperite de cositor, după care urmează lăcuirea.[5]

Limite admisibile

Limite în sol: valori normale ale conţinutului de Zn, sunt de 30-100 ppm. Valorile peste 300 ppm pot fi considerate excesive sau toxice.[6] Limitele cele mai ridicate în sol variază între 100 și 300 ppm.

Limite în plante: Tabelul 1 [7]

Furajul Ppm

Sfecla de zahăr 26

Sfecla furajeră 27

Semințe leguminoase 35-55

Făină de carne și oase 100

Făină de pește 86

1.2. Contaminarea cu plumb

1.2.1. Consideraţii generale:

Poluarea mediului înconjurător cu Pb, capătă importanţă majoră, datorită contaminării produselor alimentare, şi dintre acestea, a laptelui şi a produselor lactate, care reprezintă o parte importantă din alimentaţia omului şi în special a copiilor.[8]

Pb-ul prezintă un potenţial toxic accentuat, provocând boala numită „saturnism”, care pentru muncitorii din industria neferoasă şi tipografiei poate fi considerată o boală profesională, Pb este de asemenea un toxic cumulativ [9]

Pb-ul este un toxic cumulativ ubicvitar ‚răspândită în natură. Pe lângă efectele sale toxice, există indicaţii că Pb pare a fi un microelement esenţial.[10]

Toxicitate

Sursele de contaminare cu Pb sunt multiple:

• Insecticidele :Arseniatul de Pb;

• Utilaje, recipiente şi conductele confecţionate din Pb;

• Aliajele bogate în Pb (pâna la 70-80% Pb);

• Foiţele de staniol cu conţinut de 1-10% Pb folosite la ambalarea alimentelor;

• Din mediul poluant (aer, apă, sol), mai ales în zonele industrializate;

• Din sursele accidentale [11]

Gravitatea efectului toxic este dependentă de natura, cantitatea şi forma chimică sub care se găseşte metalul de ponderea pe care alimentul contaminat o deţine în structura meniurilor, de rezistenţa organismului, de efortul sinergic sau antagonic al altor contaminanţi chimici, de alţi factori.[12]

Limite admise: pentru a realiza pericolul contaminării cu Pb, în tabelul următor sunt date concentraţiile Pb din atmosferă în marile oraşe:

Tabelul 2 [13]

Thule 0,0005

Oceanul Pacific 0,001

Polul Sud 0,004

Londra 2,1

Los Angeles (mediu) 7,6

Los Angeles (maxim) 71,3

1.3. Contaminarea cu mercur

1.3.1. Consideraţii generale

Mercurul este un metal prezent în mediul natural şi este folosit de om din vremuri străvechi. În natură poate fi găsit sub formă metalică [14]

Deşi Hg nu este considerat toxic pentru om, practic nu este absorbit gastro-intestinal, tensiunea ridicată a vaporilor săi 0,01 mm la 50 0C , 0,3 mm la 100 0C şi 2,8 mm la 150 0C , facilitează în anumite locuri de muncă, inhalarea vaporilor de Hg care este dăunătoare.[15]

Hg pur nu se oxidează în aer uscat, la temperatura camerei. Încălzit în prezenţa aerului, până aproape de punctul de fierbere, Hg trece în oxid mercuric roşu , care se descompune însă la temperatură mai înaltă , dând din nou Hg. Dimpotrivă Hg impur se acoperă, chiar în aer uscat la rece cu un strat de oxid.[16]