Soluri

1. Consideraţii generale

Sistemul de producţie agricolă se compune din trei elemente strâns legate între ele: resursele, tehnologia şi mediul înconjurător. Cantitatea, calitatea şi modalităţile de acces ale resurselor determină tipurile de tehnologii care sunt puse la dispoziţia agricultorilor precum şi opţiunea acestora pentru o anume tehnologie.

Tehnologia aplicată poate, la rândul ei să deterioreze mediul, ceea ce influenţează accesul în viitor la resurse. Acest fapt determină găsirea unor noi tehnologii agricole mai puţin „distructive” şi mai eficiente.

Structura solului şi implicit însuşirile care decurg din aceasta, reprezintă atât un indice morfologic, caracterizând diferite tipuri genetice de sol, respectiv orizonturile acestora, cât şi un indice agronomic, determinând în mod indirect fertilitatea solului. Valoarea agronomică a structurii solului este dată în special de influenţa acesteia asupra stării de aşezare a solului şi implicit asupra regimului de apă, aer, nutritiv, termic şi biologic al solului.

Cultivarea plantelor în general şi sistemul de lucrare a solului practicat, în special, implică structura solului în două procese opuse: de distrugere şi de refacere. Capacitatea sistemului de a favoriza unul sau altul din aceste procese determină deteriorarea sau ameliorarea structurii solului.

Degradarea solului este influnţată de o serie de factori de natură mecanică, fizico – chimică şi biologică. Lucrările mecanice prea numeroase şi necorespunzătoare, contribuie la distrugerea structurii solului. Degradarea fizico – chimică se datorează ploilor violente intervenite după perioade secetoase, mai ales în culturile cu un grad redus de acoperire a solului. Apa de ploaie penetrează brutal în agregatul sec, comprimă aerul şi provoacă distrugerea agregatelor de sol. Percolarea repetată şi scurgerile de suprafaţă determină spălarea sărurilor din sol, ceea ce conduce la debazificarea orizonturilor superioare ale solului. Degradarea biologică se manifestă sub influenţa lucrărilor excesive şi rău coordonate, care accelerează mineralizarea cimentului organic, mai ales a polizaharidelor, ceea ce conduce într-o primă fază la desfacerea macroagregatelor mai puţin rezistente şi apoi la desfacerea microagregatelor, având ca efect prăfuirea structurii prin eliberarea parţială a particulelor fine.

Degradarea constă în alungirea şi turtirea agregatelor, apariţia de muchii şi colţuri, printr-o aşezare îndesată, creşterea ponderii materialului prăfos, care sub acţiunea ploilor formează noroi şi trece prin diferite stări de plasticitate, ca în final să se întărească şi să crape.

Structura solului poate fi influenţată pozitiv printr-o serie de elemente tehnologice: ca aplicarea îngrăşămintelor organice, a amendamentelor calcaroase, cultivarea ierburilor perene etc. Lucrările solului influenţează atât direct, cât şi indirect, prin creerea condiţiilor pentru acţiunea celorlalţi factori asupra refacerii structurii solului.

Pentru prevenirea şi combaterea efectului negativ al eroziunii solului pe terenurile arabile, trebuie să se aplice un complex de măsuri care să asigure reţinerea şi înfiltrarea în sol a unor cantităţi cât mai mari de apă provenită din precipitaţii şi în acelaşi timp să contribuie la refacerea fertilităţii solului.

Protecţia preventivă a solului se poate realiza acţionând direct asupra surselor de poluare. Principalele surse de poluare, care produc degradarea funcţionării normale a solului, se manifestă prin:

- degradarea fizică (compactarea stratului de sol, degradarea structurii solului);

- contaminarea chimică (poluarea cu metale grele, cu diverse pesticide, modificarea pH-ului soluţiei solului etc);

- degradarea biologică (poluarea cu germeni de boli);

- contaminarea radioactivă.

Degradarea solului este o problemă complexă, care este greu de evaluat. După Sanders (1994), principalele surse şi cauze de degradare a solului sunt prezentate în tabelul 1.

Tabelul 1: Situaţia solurilor degradate pe plan mondial.

La noi în ţară, la nivelul anului 2000, studiile de specialitate prezintă următoarea situaţie a suprafeţelor cu soluri degradate excesiv în funcţie de cauza poluării (Tab. 2).

Tabelul 2. Situaţia solurilor degradate în România.

Categoria de sol Suprafaţa, în mii ha.

Cu exces de umiditate

Acide

Sărăturate

Nisipoase

Cu eroziune de suprafaţă

Cu eroziune de adâncime

Cu fenomene de deplasare

Poluate (moderat şi excesiv) 1.605

2.224

224

333

2.447

232

336

241

Degradarea fizică a solului se manifestă prin fenomenele de eroziune şi compactare a solului. La rândul lor, efectele negative ale celor două fenomene se manifestă prin diminuarea elementelor nutritive pentru plante, care trebuie să fie uşor accesibile. Condiţiile în care se fac accesibile depind, în mare măsură, de porozitatea solului. În spaţiile capilare din sol se înmagazinează apa, care este mediu de reacţii chimice şi dizolvant, iar în cele necapilare aerul, care permite oxidarea substanţelor.