Tehnica aburirii lemnului de fag

CAPITOLUL I

STRUCTURA LEMNULUI

1. Caracteristici generale ale lemnului

Lemnul este un material de provenienţă organică, având o structură formată din ţesuturi fibroase, alcătuite din celule vegetale. Din această cauză, spre deosebire de materialele neorganice de construcţii, în special metalele şi betoanele, lemnul este un material neomogen si anizotrop.

Proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului, precum şi modul lui de comportare la diverse acţiuni în variate condiţii de exploatare ca şi durabilitatea sa, sunt determinate de macro si de microstructura lui, variabilă de la o grupă de arbori la alta, si în cadrul aceleiaşi grupe de la o specie la alta. De asemenea, ele sunt mult influenţate de gradul de umiditate, greutatea specifică si direcţia, în raport cu aceea a fibrelor, în care se face determinarea acelor proprietăţi, cum şi de defectele inerente lemnului (noduri, crăpături, fibre strâmbe, etc.)

Celulele şi ţesuturile ce alcătuiesc fibrele au diferite forme şi alcătuiri structurale ce depind de funcţia lor în creşterea si viaţa arborilor. Din acest punct de vedere, se disting celule şi ţesuturi de conducere sau de alimentare prin care se face circulaţia sevei, celule şi ţesuturi de susţinere, numite şi ţesuturi de scleremchim, care au ca rol principal asigurarea rezistenţei lemnului, alcătuind scheletul de rezistentă al arborilor, celule şi ţesuturi de depozit, numite şi de parenchim, având ca funcţie înmagazinarea substanţelor nutritive, în special amidon, precum şi săruri minerale, tanin, gome, răşini, pigmenţi coloraţi etc.

La arborii din grupa foioaselor, celulele ce alcătuiesc ţesuturile de conducere sunt diferite ca formă si înălţime de cele ce alcătuiesc ţesuturile de susţinere. La răşinoase, ambele ţesuturi sunt alcătuite din acelaşi fel de celule, care însă îşi modifică numai diametrul lumenului şi grosimea pereţilor ; de aceea, aceste ţesuturi se numesc ţesuturi mixte. Ţesuturile de conducere sunt alcătuite din celule lungi ce se unesc între ele, formând vase de conducere a sevei. Acestea sunt de două feluri, unele care conduc seva prelucrată sau seva descendentă formată în frunze, de la acestea în jos, în interiorul arborilor, numite vase liberiene, altele, situate în cilindrul lemnos care conduc seva brută sau seva ascendentă de la rădăcină spre frunze, numite trahee la foioase şi traheide la răşinoase. Ţesuturile de parenchim îşi păstrează activitatea celulelor în tot timpul vieţi arborilor, din care cauză se numesc ţesuturi vii, în timp ce cele de conducere şi susţinere nu se modifică în timp, numindu-se ţesuturi moarte. Acesta sunt generate de un strat generator - situat între coaje şi cilindrul lemnos — care formează spre exterior ţesutul liberian, iar spre interior ţesuturile ce alcătuiesc inelele anuale, care se suprapun sub formă de cămăşi circulare peste inelele formate anul precedent, fiecare inel anual reprezentând creşterea anuală în diametru a arborilor.

Celulele vegeta1e, principalele e1emente constituie ale ţesuturilor lem¬noase, se compun dintr-o membrană celulară (cămaşăe), care delimitează un spaţiu poliedric în interiorul căruia se găsesc protoplasma şi nucleul. Cămaşa celulelor tinere este alcătuită din macromolecule organice, compuse în special din celuloză şi hemiceluloză, iar protoplasma şi nucleul din substanţe proteice complexe. Protoplasma formează lignina care încrustează pereţii celulelor, făcîndu-se rezistente şi rigide, iar nucleul asigură, prin diviziune, înmulţirea celulelor. După ce încrustarea pereţilor cu lignină este terminată proteplasma dispare, şi odată cu ea şi nucleul, celulele rămânând goale în interior. Celulele odată formate, suferă o serie de transformări pentru a forma canalele şi ţesuturile (fig. 1).

Fig. 1

La toate speciile de arbori vasele liberiene se formează prin unirea cap la cap a celulelor liberiene şi dis-pariţia membranelor dintre ele. La foioase trahee1e, numite şi vase perfecte, care formează ţesuturile de conducere ascendentă, se formează în acelaşi fel prin unirea cap la cap a celulelor de conducere, dispariţia membranei transversale dintre ele şi încrustarea pereţilor laterali cu lignină dispusă inelar, în timp ce ţesuturile de sclerenchim se formează prin alipirea şi întreţeserea între ele a celulelor lemnoase, mult alungite, având pereţii îngroşaţi şi lignifiaţi, cu partea inferioară foarte mult îngustată. La răşinoase celulele cu pereţii lignifiaţi, foarte subţiri şi ciuruiţi in unele puncte, numite punctuaţii. se unesc între ele, permiţând sevei ascendente să circule de la o celulă la alta. prin punctuaţiile situate pe pereţii laterali; celulele astfel transformate formează traheidele sau vasele imperfecte ce alcătuiesc ţesuturile mixte de conducere şi susţinere ale răşinoaselor.