Chimia verde

Din anul 1930 până în 2000, producția de substanțe chimice a înregistrat o creștere semnificativă, trecând de la 1 milion de tone pe an la 400 milioane de tone de chimicale sintetice. Un procent semnificativ al acestor substanțe chimice este eliberat în mediu pe durata proceselor de producție, transport, depozitare și utilizare a acestor compuși, inclusiv în bunurile de consum care conțin astfel de substanțe. Deși beneficiile acestor chimicale asupra progresului societății sunt incontestabile, din păcate, unele dintre ele au avut impact negativ asupra vieții sălbatice și a omului.

Pe măsură ce cercetările privind expunerea la contaminanții chimici au avansat, s-a constatat că sistemele marine, regiunile industriale, tropicele și zona Arctică sunt puternic afectate de substanțele chimice toxice. Contaminarea cu substanțe chimice periculoase s-a extins la toate componentele mediului, afectând și viețuitoare sălbatice precum păsări, ursi polari, broaște, aligatori și pantere. Până în prezent, au fost identificate peste 300 de substanțe chimice sintetice și, în paralel, au apărut probleme majore de mediu în epoca modernă, precum efectele DDT-ului, subțierea stratului de ozon, accidentul de la Bhopal și impactul PCB-urilor asupra zonei Arctice, evidențiind și aspectele negative ale substanțelor chimice sintetice.

Există trei categorii de substanțe chimice periculoase cu importanță primordială:

- Cele foarte persistente și foarte bioacumulative, care se descompun foarte lent sau deloc și se acumulează în organismele în care pătrund.

- Substanțele chimice cu acțiune perturbatoare asupra sistemului endocrin, care interferează cu sistemul hormonal al omului și al animalelor.

- Substanțele chimice care cauzează cancer, perturbă sistemul reproducător sau afectează ADN-ul.

Pentru a atenua impactul negativ al diverselor substanțe chimice asupra mediului, guvernele au implementat reglementări pentru limitarea poluării și, implicit, a expunerii la chimicale și materiale periculoase. Este evident că suntem dependenți de chimicale pentru îmbunătățirea diferitelor aspecte ale vieții noastre, dar, în același timp, există și riscuri asociate cu fabricarea și utilizarea acestora. Cu toate acestea, riscul poate fi semnificativ redus prin intermediul chimiei verzi, care reprezintă una dintre alternativele importante în acest sens.

Chimia verde a luat naștere ca un concept care descrie o mișcare globală către procese și produse chimice mai prietenoase cu mediul. Poate fi considerată o revoluție a secolului XXI în ceea ce privește dezvoltarea durabilă, apărând în ultimii 10-15 ani, într-un context de creștere a populației, fără a sacrifica calitatea mediului. Primele cercetări relevante în domeniul chimiei verzi au avut loc în anii 1980, în special în țările dezvoltate precum Regatul Unit, Franța și Japonia, dar termenul "Chimia Verde" a fost oficializat de către EPA (Agenția de Protecție a Mediului din SUA) în anul 1990, după adoptarea Programului de prevenire a poluării mediului.

Chimia verde nu numai că este mai prietenoasă cu mediul înconjurător, dar poate fi și economic acceptabilă, datorită costurilor reduse asociate cu eliminarea sau minimizarea substanțelor toxice în procesele de fabricație. Aceasta are un impact semnificativ asupra diverselor produse de utilizare zilnică, cum ar fi medicamentele, reciclarea hârtiei, producția de cipuri pentru computere, săpunurile biodegradabile, vopselele utilizate pentru interioarele locuințelor, și altele. Chimia verde reprezintă, în esență, o nouă filozofie în abordarea proceselor chimice și a produselor asociate.

Definiția cea mai acceptată astăzi a chimiei verzi este:

Chimia verde constă în conceperea produselor și a proceselor chimice care nu utilizează substanțe toxice și periculoase sau nu generează poluanți.

Prin această filozofie, se urmărește reducerea impactului negativ asupra mediului, atât în faza de producție, cât și pe durata utilizării și eliminării produselor chimice. Chimia verde încurajează inovația și adoptarea tehnologiilor care respectă principiile durabilității, contribuind astfel la protejarea resurselor naturale și la promovarea unui mediu mai sănătos pentru toată lumea.

Cele douăsprezece principii ale Chimiei Verzi au fost stabilite pentru a atinge cele mai importante obiective ale acestei discipline. Numărul doisprezece este semnificativ și simbolic, reflectând o sumă completă a aspectelor esențiale pentru realizarea unei sarcini complexe, similar celor douăsprezece luni ale anului. Scopul Chimiei Verzi este de a aborda o gamă vastă de aspecte chimice și tehnologice pentru a oferi o viziune alternativă asupra dezvoltării durabile. În acest sens, Chimia Verde vizează reducerea sau eliminarea poluării mediului prin programe de prevenire durabile și specializate. Accentul principal se pune pe alternativele chimice prietenoase cu mediul în procesele sintetice, împreună cu eforturi de creștere a eficienței reacțiilor și de scădere a temperaturilor acestora în vederea economisirii de energie. Chimia Verde acordă o atenție deosebită eficienței reacțiilor, utilizării solvenților mai puțin toxici, minimizării pericolelor asociate materiilor prime și produselor, și reducerea cantității de deșeuri. Paul T. Anastas și John C. Warner au formulat cele Douăsprezece Principii ale Chimiei Verzi în 1991, iar aceste principii pot fi grupate în două categorii: "Reducerea Riscului" și "Minimizarea Amprentei Ambientale". Riscul a fost o problemă pentru industria chimică în trecut, asociat cu substanțe periculoase pentru oameni și poluarea mediului. În paralel, ampren ta ambientală se referă la consumul de energie, criza climatică și epuizarea resurselor naturale.