Principii bioetice în gândirea lui Ierotheos Vlahos

Introducere

Mitropolitul Ierotheos Vlahos (în greacă Ιερόθεoς Bλάχoς), născut Gheworghios Vlahos ( în greacă Γεώργιoς Bλάχoς) este un teolog și ierarh grec, mitropolit de Nafpaktos și Agios Vlasios al Bisericii Greciei din anul 1995. Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos s-a născut în Ioannina în 1945 și a studiat la Facultatea de Teologie din Tesalonic, remarcându-se ca student eminent, ucenic al cunoscutului patrolog Panaghiotis Xristou. A ales viața monahală, iar în 1971 a fost hirotonit diacon, în 1972, preot, slujind în cadrul mitropoliilor Edesei, Peli și Almopia, Thiva și Levadia și în Arhiepiscopia Atenei ca predicator și îndrumător al tinerilor. În 1995 devine Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie .

„De timpuriu caută cu ardoare să înțeleagă taina suferinței și a morții și cum se ajunge efectiv la înviere, la sfințire. Ani la rând peregrinează pe la cei mai vestiți Părinți duhovnicești din Sfântul Munte, la Părintele Sofronie de la Essex, cercetează fără odihnă să afle ce este rugăciunea minții, cum se poate ajunge la vederea harului necreat. Citește cu multă râvnă, dintr-o profundă nevoie lăuntrică, scrierile Părinților Bisericii, se apleacă cu mare atenție asupra textelor liturgice, ca să înțeleagă, în calitate de creștin și mai ales ca păstor de suflete, această lucrare de îndumnezeire a omului. Scrie mult despre crizele și bolile omului contemporan din perspectiva învățăturii Părinților: 67 de cărți voluminoase cu conținut teologic, ecleziologic și social; dintre acestea, 54 au fost traduse în 17 limbi” .

Înaltpreasfințitul Ierotheos Vlahos, analizează cu o claritate duhovnicească deosebită, numeroase teme, printre acestea se numără și bioetica. Referitor la termenul de bioetică, se poate remarca că este compus din două elemente: bios - care desemnează dimensiunea biologică a vieții umane - și etică, prin care se înțelege abilitatea cuiva de a evalua conduita persoanelor, ca și disciplina care are ca obiect studiul și evaluarea actelor umane. Luat ca întreg, termenul de bioetică exprimă ,,respectul față de om, respectul față de cunoaștere, renunțarea la scopul profitului și simțământul responsabilității față de om și față de generațiile viitoare, prin prisma echității sociale și a solidarității” .

I. Diferite idei și principii despre bioetică în general și despre bioetica ortodoxă

Termenul de bioetică a fost introdus de Van Rensselaer Potter în anul 1971 pentru a defini un domeniu, care ar putea să combine cunoștințele biologiei cu cele ale științelor umaniste. Debutul bioeticii ca știință a avut loc în 1974 într-un oraș din vestul Statelor Unite, Asilomar, când la o întâlnire a biologilor s-a constatat că prin recombinarea ADN-ului și prin posibilitățile oferite de noua tehnologie, oamenii de știință dobândeau o anumită formă de putere asupra vieții umane, prin manipularea genelor .

Cuvântul ,,etică” este folosit de Aristotel în cunoscutele sale Etici și provine de la ethos, desemnând obiceiul, moravul. În general, etica reprezintă acea știință care se ocupă cu studiul conduitei și al modului de viață al omului și care evaluează conduita acestuia. Termenul de bioetică a luat ființă în lumea apuseană. În limba engleză se folosesc două cuvinte pentru a desemna ceea ce înțelegem prin etică: ,,moral” - desemnând principiile morale - și ,,ethics” - indicând, în principal, conduita omului în raport cu semenii săi sau în raport cu alte evenimente ale vieții sale cotidiene. Termenul de bioetică trimite la ambele sensuri ale eticii. ,,Etimologia termenului de bioetică trimite la relația eticii cu biologia și, mai concret, cu viața omului privită ca un proces biologic. Această relație este investigată cu referire la metodele și practicile biologice și biomedicale, începând de la conceptie și terminând cu moartea” .

Bioetica are rolul de a examina sugestii și de a oferi răspunsuri la diversele probleme legate de întâlnirea medicinei cu tehnologia, cu referire la om și la viața acestuia. Cu alte cuvinte, bioetica este creația oamenilor de știință în scopul stabilirii de hotare pentru noile descoperiri genetice și tehnologice, astfel încât acestea să poată fi utile.

Mulți oameni de știință au trasat însă granițe clare între știința bioeticii și toate celelalte domenii, precum filosofia, teologia, politica și dreptul, astfel încât etica biomedicinei și a biotehnologiei diferă de etica diverselor sisteme religioase sau utilitariste. Desigur, există și unii care susțin că bioetica trebuie să valorifice, de asemenea, întreaga cunoaștere care provine din filosofie, teologie, politică și drept, ca și experiența din spațiul social și educațional .