Asigurări maritime

ASIGURAREA MARITIMĂ

Cu toate că nu exista o obligaţie legală pentru a asigura nava sau marfa, mărimea capitalului implicat şi enormele pierderi financiare care pot urma după un accident maritim, fac ca neasigurarea riscurilor să fie un lucru imprudent.

Brokerul pregăteşte un document cunoscut sub numele de slip în care se descrie obiectul asigurat, incluzând detalii privind perioada pe care se face asigurarea, localizarea, valoarea şi alte elemente relevante privind riscul, după care contactează un asigurator cunoscut al acelei categorii de risc şi vă solicita o cotaţie a primei de asigurare şi procentul de risc pe care acesta este dispus să-l acopere.

Asigurările maritime oferă compensaţie financiară pentru avarierea, distrugerea sau pierderile survenite ca urmare a comerţului pe mare. Se foloseşte foarte frecvent expresia “marine adventure – aventura maritima” – ca obiect al contractului de asigurare maritimă.

Contractul de asigurare maritimă reprezintă înţelegerea dintre asigurat şi asigurator prin care acesta din urmă se obliga să îl despăgubească pe asigurat pentru pierderile suferite ca urmare a unei aventuri maritime.

Aceasta este o definiţie acceptată în literatura de specialitate a sigurarii maritime.

Obiectul contractului de asigurare , în accepţiunea Marine Insurance Act 1906, reprezintă :

orice marfă sau alte bunuri mobile expuse pericolelor mării, denumite “bunuri asigurabile”;

veniturile din navlu, taxe de trecere, comisioane, profit sau orice alte interese financiare, garanţii pentru credite, sume plătite în avans, cheltuieli extraordinare pentru salvarea bunurilor expediţiei maritime de la pericolele mării;

orice răspundere fata de o terţă parte ce poate apărea pentru proprietar sau altă persoană interesată sau responsabilă pentru proprietatea asigurată, ca urmare a pericolelor mării.

Istoric

Asigurarea maritimă este prima formă de asigurare, începutul ei datând încă din antichitate. Apariţia ei, ca primă formă de asigurare, este explicată prin legătura strânsă: comerţ - navigaţie maritimă, descoperindu-se că navele, mărfurile şi vieţile omeneşti erau expuse riscurilor mării.

De-a lungul unei perioade îndelungate de timp, proprietarii navelor au fost aceiaşi cu proprietarii mărfurilor şi, ca urmare, exista o singură poliţă de asigurare, care acoperea atât mărfurile, cât şi nava. Acest lucru era posibil pentru că interesul aparţinea aceleiaşi persoane. Ulterior, s-a trecut la o specializare determinată, preponderent, de evoluţia comerţului, apărând o diferenţiere între persoanele interesate în proprietatea asupra mărfurilor şi a navelor şi, deci, două forme de asigurare, două tipuri de contracte de asigurare, în funcţie de acelaşi interes:

• asigurarea navelor - CASCO;

• asigurarea mărfurilor - CARGO.

Asigurarea maritimă, ca ramură a asigurării de bunuri, protejează navele maritime şi fluviale, celelalte ambarcaţiuni şi instalaţiile folosite în porturi, precum şi încărcăturile acestora, contra unui complex de riscuri.

Originele asigurării se pierd în negura timpurilor, neputând fi stabilite decât cu o mare aproximaţie. Ne vom referi în continuare la aspecte istorice ale asigurării în general.

Negustorii chinezi îşi distribuiau marfă pe mai multe vase ce urmau să o transporte pe fluviile periculoase ale Chinei, reducând astfel riscul ca întreaga cantitate de marfă ce urma să ajungă la destinaţie să fie supusă pierderii. Era de fapt o formă de dispersie a riscului şi nu o protecţie prin asiguare propriu – zisă.