Asigurările maritime

Istoria asigurarilor

Reprezentand un domeniu complex ,ce imbina in mod armonios economia,finantele,dreptul si matematica,se considera ca asigurarile au inceput sa se dezvolte cu adevarat abia in perioada moderna.

Cu toate acestea,oamenii au constientizat pericolele la care erau expusi si au incercat sa se protejeze impotriva lor inca din cele mai vechi timpuri.Deoarece esitenta le demonstrase ca pierderile pot fi mai usor suportate atunci cand sunt impartite intre mai multe persoane,prima forma de protectie practicata a fost constituirea unor comunitati bazate pe aceleasi interese si dispersarea riscului.

Tehnicile asigurarii au aparut in civilizatiile din Asia si Orientul Mijlociu Islamic,dar si in Europa Medievala.Metodele de asigurare s-au dezvoltat in functie de nevoile existente la un moment dat.

Aparitia distributiei sau transferului riscului a fost determinata de anumite circumstante.Domeniile in care s-a impus distributia riscului ca o necesitate sunt:navigatia,agricultura,intrajutorarea membrilor unei comunitati si acoperirea cheltuielilor de inmormantare.

Evolutia asigurarilor maritime

Pentru a prezenta “stramosul” acetui tip de asigurare,ne vom intoarce in jurul anului 5000 i.Ch.,cand babilonienii practicau asa numitele contractele de imprumut maritim.Acest “sistem de credite” maritime,conceput si utilizat de babilonieni,este considerat o forma incipienta a asigurarilor.

Datorita numeroaselor legaturi comerciale ale babilonienilor,contractul de imprumut maritim a fost preluat de fenicieni,de greci,iar ulterior de romani,de fiecare data fiind adaptat si perfectionat.

Conturarea si accentuarea unui adevarat sistem al asigurarilor au fost posibile abia in contextul economico-social al Evului Mediu.Politele datand din secolele Xlll-XlV,deciziile de infiintare a unor camere de asigurari,reglementarile juridice specifice si documentele unor vechi societati de asigurari sunt dovezi incontestabile,care certifica existenta unui astfel de sitem in perioada mentionata.

Piata asigurarilor maritime.Contractele de asigurare maritima veneau in intampinarea necesitatilor comertului medieval,ele fiind utilizate doar in masura in care cele doua parti ajungeau la un acord asupra elementelor contractului.Era mai usor sa inchei asigurari intr-un oras in care exista deja o anumita experienta in acest domeniu.Aceste orase aveau reputatia unor piete de asigurare active.

Asigurari maritime

Pe plan international,asigurarea maritima este considerata asigurarea navelor si a incarcaturii acestora,prin nava intelegand orice tip de vapoare,corabii,iahturi,nave petroliere etc.

In Romania,asigurarile maritime se refera la :

• Asigurarea bunurilor care fac obiectul transportului extern (cargo);

• Asigurarea navelor comerciale,de pescuit si colectoare,precum si a altor ambarcatiuni si utilaje plutitoare asimilate (casco);

• Asigurarea de protectie si indemnizatie (raspunderea fata de terti).

In SUA,asigurarile maritime se clasifica in doua mari categorii : asigurari ale navelor fluviale si asiurari ale navelor maritime.

Asigurarile pentru incarcatura navelor fluviale,maritime sau oceanice sunt,practic,asigurari de bunuri.Acest subcapitol prezinta elementele de baza ale asigurarii navelor,asigurare ce protejeaza armatorul impotriva avarierii bunurilor,altele decat incarcatura,si impotriva riscului de raspundere civila.

Expuneri la risc in utilizarea navelor

Armatorul sau operatorul unei nave este expus la riscuri de avariere a bunurilor,cat si riswcului de raspundere civila.Raspunderea armatorilor este reglementata prin diferite conventii internationale :

• Regulile de la Haga (1921),completate cu Conventia de la Bruxelles (1923),stabilesc raspunderea minimala a carausului fata de proprietarii marfurilor transportate pe baza de conosament,pentru pierderi sau daune la marfuri provenind din neglijenta,culpa sau neandeplinirea obligatiilor sale;

• Conventia internationala pentru unificarea unor reguli privind transportul de pasageri pe nave (1981) stabileste raspunderea proprietarilor de nave pentru privilegiul ce ar rezulta in urma decesului sau a leziunilor corporale ale unui pasager,daca evenimentul care a generat rejudiciul a avut loc in cursul transportului si este imputabil greselii sau neglijentei transportatorului ori interpusilor sai,care erau in exercitiul functiunii.

• Conventia de la Bruxelles (1969) stabileste raspunderea pentru pierderea sau avarierea provocata prin poluarea marii cu produse petroliere,limitand aceasta raspundere.

Principalele riscuri de raspundere civila sunt urmatoarele :

1.Raspunderea pentru vatamarea,imbolnavirea sau decesul :

- Membrilor echipajului ;

- Muncitorilor portuari,pasagerilor sau altor persoane aflate la bord ;

- Persoanelor care nu se afla la bordul navei ;

2. Raspunderea pentru avarierea :

- altor nave,rezultand din abordajul cu nava d ereferinta ;

- bunurilor existente pe alte nave,inclusiv a incarcaturii acestora ;

- podurilor,docurilor,cheiurilor,ecluzelor navigabile si altor structuri .

3.Raspunderea civila pentru prejudiciile produse de poluare.

Pe langa aceste riscuri de raspundere civila,proprietarii de nave sunt,de asemenea,expusi la distrugeri produse propriilor nave.Ei pot fi afectati si de alte daune,fiind obligati sa plateasca o parte proportionala din cheltuielile sau sacrificiile facute pentru a salva nava si incarcatura.

In general,aceste expuneri la risc sunt similare expunerilor la riscul de avariere a bunurilor si de raspundere civila a organizatiilor care isi desfasoara activitatea pe uscat.