Elemente conceptuale și evoluții ale asigurărilor de bunuri și persoane în context internațional

Introducere

Asigurările au luat naștere odată cu conștientizarea pericolelor care ne pândesc la fiecare pas. Astfel, aceste instrumente vin în ajutorul persoanelor fizice și juridice atunci când anumite evenimente cu conotații negative au loc în viața lor. De la persoane individuale, grupuri sau chiar firme sau organizații, în domeniul asigurărilor s-au dezvoltat numeroase produse pentru nevoile fiecăruia. Începând de la cele mai rudimentare forme care au existat în Antichitate, astăzi a ajuns să existe și asigurări cu componente investiționale.

Asigurările de bunuri și persoane sunt printre cele mai vechi și mai importante forme de asigurare. Produsele specifice, pe care le vom descrie mai în amănunt în capitolul 2 al acestei lucrări, vin atât în ajutorul persoanelor fizice, cât și a celor juridice. Există numeroase tipuri de asigurări de bunuri și persoane, iar în unele cazuri chiar oferte unice, de multe ori vehiculându-se în presă asigurări ieșite din comun.

În ultimul capitol am surprins evoluția acestui domeniu la nivel european, analizând primele brute subscrise și densitatea, pentru o perioadă de 15 ani (2004-2018) și încheind cu concluziile pe care le desprindem din această lucrare.

Capitolul 1: Asigurările - istoric, elemente

tehnice și clasificare

1.1. Noțiunea de asigurare și un scurt istoric al acesteia

Primele forme ale asigurării se presupune că au apărut încă din Antichitate, acum 5000-6000 de ani. Formele incipiente aveau în vedere în principal activitatea comercială, în special transportul comercial maritim. În China anilor 3000 î. Hr. dacă un vas maritim era jefuit de pirați sau dispărea pe mare, negustorii și proprietarii vasului erau despăgubiți pentru pagubele produse lor.

În Babilon avem o formă puțin mai avansată: în activitatea comercială existau activități de împrumut, iar finanțatorul se obliga ca atunci când negustorul era jefuit, acesta să îi șteargă datoria, în schimbul plății efectuate de debitor la începutul contractului constând într-o sumă mai mare de bani care căpăta o formă de protecție. De aici reiese caracterul puțin mai avansat deoarece putem asemăna această sumă de bani plătită la începutul contractului de către beneficiar cu prima de asigurare din ziua de azi. Aceste informații sunt cuprinse în Codul lui Hammurabi, împăratului Babilonului, aproximativ în anii 2000 î. Hr.

În anii 1400 î. Hr. exista în Egipt un fond de solidaritate al tăietorilor de piatră cu scopul acoperirii pagubelor, constituit prin contribuția tuturor.

În Antichitate sfera de cuprindere a asigurărilor nu a fost doar în domeniul comercial, ci s-a extins cu timpul și în sfera medicală sau a vieții. Astfel, prin jurul anilor 600 î. Hr. în Grecia Antică și în Imperiul Roman au existat fonduri comune care erau utilizate atunci când un membru din familiile care cotizau decedau, astfel că familiile erau susținute financiar prin plata unor sume din aceste fonduri.

Trecând mai departe în Evul Mediu, este de menționat tipul de împrumut „pentru marea aventură”; acesta consta în împrumutarea unor sume mari de bani de la bancheri de către negustorii care efectuau anumite transporturi maritime. Astfel, dacă nava naufragia, creditorul pierdea suma investită, însă dacă transportul se efectua cu succes, se practica o dobândă care putea ajunge și la 40%. Acest instrument a fost interzis de Papa Grigore al IX-lea în 1237 pe motivul abuzurilor practicării acestor dobânzi uriașe.