Evoluții și Determinări ale Sistemelor de Protecție Socială

BAZELE TEORETICE ALE APARIŢIEI ŞI DEZVOLTĂRII

ASIGURĂRILOR SOCIALE

1.1 Politici sociale, bunăstare socială şi protecţie socială

Politicile sociale reprezintă atât un demers teoretic, norme despre cum gândim bunăstarea societăţii, cât şi aplicaţii practice şi implementări ale acelor politici pe care le considerăm a fi “sociale”. Termenul politici sociale nu este utilizat doar cu referire la o disciplină universitară de studiat, ci este folosit cu precădere la acţiunea socială dintr-o lume reală. Acest termen descrie acţiunea menită să promoveze bunăstarea şi, în acelaşi timp, este un termen care presupune studiul academic al acestei acţiuni.

Din această definiţie standard a politicilor sociale se desprind două aspecte, ambele cu referire la aria de studiu, care relevă preocuparea pentru bunăstarea sau binele societăţii şi a membrilor săi. Mai mult, ca arie de studiu, politicile sociale se apropie de ceea ce înseamnă activităţi ale “statului bunăstării”, care de altfel, reprezintă sfera politicilor guvernamentale care include toate serviciile sociale ce contribuie la creşterea bunăstării cetăţenilor dintr-o ţară.

În general, vorbind despre politicile sociale, studiem de fapt rolul statului în relaţie cu bunăstarea cetăţenilor săi. În momentul în care bunăstarea cetăţenilor este afectată de propriile lor acţiuni sau de acţiunile altora, inclusiv acelea ale organizaţiilor de orice tip, putem pune două întrebări, si anume: care este de presupus a fi rolul statului în relaţie cu bunăstarea diferită de cea iniţială? şi care sunt tipurile de acţiuni cu impact asupra bunăstării oamenilor?

În dezvoltarea socio-economică a unor ţări, alături de politica economică, un rol important îi revine politicii sociale. Deoarece sistemul economic nu poate satisface în totalitate necesităţile apărute în societate, trebuie concepută o politică socială care să compenseze disfuncţionalităţile apărute. În acest context, politica socială are o serie de funcţii a căror importanţă nu poate fi neglijată:

-funcţii de reglare prin care se încearcă restabilirea unui echilibru în acele sectoare în care piaţa produce dereglări. De aceea, intervenţia programelor sociale se recomandă ca o complementaritate pentru imperfecţiunile pieţei;

-funcţii compensatorii care se referă la mecanismul redistribuirii prin care se înlătură o parte din distribuirile inegale ale pieţei;

-3. funcţii protective care urmăresc acoperirea unor situaţii de risc: bătrâneţe, boală, incapacitate de muncă;

-funcţii de satisfacere a unor nevoi colective prin consum individual care nu pot fi realizate eficient prin mecanismele pieţei: învăţământul, cultura, ştiinţa.

Toate aceste funcţii sunt asociate conceptului de bunăstare, care este, de fapt, obiectivul principal al politicilor sociale. Toate măsurile întreprinse, atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere social, urmăresc îmbunătăţirea calităţii vieţii prin asigurarea unui trai decent membrilor colectivităţii (bunăstare colectivă).

Politicile sociale se derulează în jurul câtorva obiective specifice, cum ar fi promovarea bunurilor publice, dezvoltare socială, dar îşi concentrează interesul asupra protecţiei sociale. Protecţia socială reprezintă ansamblul acţiunilor întreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea şi înlăturarea consecinţelor unor evenimente considerate “riscuri sociale” care îşi pun amprenta asupra nivelului de trai şi asupra calităţii vieţii populaţiei. Boala, ignoranţa, sărăcia sunt riscuri umane fundamentale care, fie se pot genera reciproc, fie pot deveni centre generatoare de altele noi.

Sistemul protecţiei sociale se constituie ca un ansamblu de programe sociale ce au menirea de a proteja indivizii de situaţia întreruperii sau pierderii capacităţii de câştig. Elemente reunite ale acestor programe, orientate spre acoperirea cvasitotală a necesităţilor populaţiei, definesc securitatea socială, un instrument ce oferă protecţie tuturor membrilor societăţii.

Securitatea socială poate fi definită ca orice măsură stabilită prin lege ce are menirea de a menţine venitul individual sau cel al familiei sau de a furniza un venit în cazul în care toate sursele de venit au dispărut sau când, în mod excepţional intervin cheltuieli suficient de mari care pot expune populaţia unor riscuri (de exemplu, cheltuieli pentru creşterea copiilor sau plata îngrijirii sănătăţii). În acelaşi timp, securitatea socială poate furniza beneficii financiare persoanelor puse faţă în faţă cu boala, cu o formă oarecare de dizabilitate, şomaj, eşec din diferite cauze, pierderea partenerului de viaţă, maternitate, creşterea şi îngrijirea copiilor, retragere din viaţa activă.

Beneficiile de securitate socială sunt acordate în caz de nevoi medicale, reabilitare sau reinserţie socială, ajutor în caz de boală sau cheltuieli pentru înmormântare. Furnizarea beneficiilor în sistemul securităţii sociale se face de către organisme ale autorităţii centrale sau locale, organizate în sistem public, semipublic sau autonom.

Securitatea socială reprezintă principiul sau practica rezervelor publice pentru acoperirea securităţii economice şi a bunăstării sociale a individului şi a familiei sale. Programele de securitate socială sunt destinate protecţiei indivizilor şi familiei acestora în situaţii de pierdere a veniturilor cauzate de şomaj, vârstă înaintată, boală sau deces şi să îmbunătăţească bunăstarea lor prin servicii publice (de exemplu: îngrijire medicală) şi prin asistenţă economică în cadrul familiilor numeroase.