Rolul reglementării și dereglementării pe piața asigurărilor în plan mondial și în țara noastră

Capitolul 1 - Evoluția istorică a reglementării și dereglementării asigurărilor

În asigurări, procesul de reglementare a avut, o dezvoltare mai înceată ca în alte domenii de activitate. Reglementarea asigurărilor s-a conturat abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Din anumite motive, reasigurarea a fost interzisă în Anglia timp de peste trei decenii (1736-1764), ceea ce a împiedicat dezvoltarea acestei industrii și a creat o divizare între țările Europei continentale.

Reglementarea asigurărilor a început pentru prima data când legislature statelor a acordat posibilități noilor asigurători, care au autorizat formarea și funcționarea acestora. Noii asigurători au fost initial supuși unor controale de reglementare. Aceste posibilități prevedeau doar ca companiile să emită rapoarte periodice și să furnizeze informații publice cu privire la condițiile lor financiare.

Crearea comisiilor de asigurări de stat a fost următorul pas în reglementarea asigurărilor. În 1851, New Hampshire a devenit primul stat care a creat o comisie separată de asigurări pentru a reglementa asigurătorii. Prin urmare, alte state au urmat exemplul. În 1859, New York a creat o agenție administrativă separată condusă de un singur administrator căruia i-au fost fost acordate largi competențe de licență și investigare. Astfel, reglementarea inițială a asigurărilor s-a dezvoltat sub jurisdicția și supravegherea statelor .

În doctrina de specialitate se menționează că primele reglementări din domeniul asigurărilor au fost incluse în legile Rhodosului din secolul al IX-lea î.e.n. Aceste legi făceau trimitere la “avaria comună” în desfășurarea comerțului maritime și tratau problemele legate de împărțirea și suportarea riscului avarierii sau distrugerii navelor.

În România, primul act normative ce privește asigurările a fost înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie 1871, prin care a fost aprobată înființarea primei societăți de asigurare, “Dacia”

Anul 1909 aduce primele reglementări în domeniul asigurărilor, odată cu înființarea primelor două mari asociații mutuale, Oraștie și Cracova. Primele reglementări au purtat numele de “Regulamentul casei pentru asigurarea imobilelor comunale rurale contra incendiului”. În 1955 se înființează Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat, prima instituție care are ca scop reglementarea asigurărilor.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale dereglementării în Uniunea Europeană a apărut în domeniul controlului contractelor: controlul preventiv asupra conținutului contractelor a fost desființat din 1994, ca urmare a intrării în vigoare a celui de-al treilea set de Directive europene privind asigurările, din motive de armonizare a legislației țărilor membre.

Capitolul 2 - Reglementarea și dereglementarea pe piața asigurărilor

2.1 Principiile economice pentru reglementarea asigurărilor

Eșecurile pieței oferă baza economică pentru reglementare. Cerințele de maximizare a bunăstării sociale pentru concurența perfectă sunt utilizate pentru a evalua aceste eșecuri ale pieței. Concurența perfectă necesită o piață cu un număr mare de clienți și vânzători, lipsa obstacolelor de intrare și ieșire, cunoștințe perfecte și un produs uniform. Surplusul comun sau avantajele comerciale ale producătorilor și consumatorilor sunt maximizate în aceste condiții. În lumea reală, puține piețe, îndeplinesc condițiile prealabile pentru concurența perfectă. Ca rezultat, în evaluarea necesității și a avantajelor reglementării într-o lume imperfectă, piețele sunt uneori măsurate în raport cu un standard de „concurență funcțională”, care aproximează în mod rezonabil concurența perfectă până la punctul în care intervenția guvernamentală nu poate îmbunătăți bunăstarea socială. Această caracteristică pozitivă a concurenței durabile este că atrage atenția asupra apariției unor eșecuri ale pieței atunci când intervențiile guvernamentale ar putea crește eficiența pieței și bunăstarea socială.

Spre deosebire de eșecurile pieței, există un set de evenimente cunoscute sub numele de „dificultăți de piață”. Acestea nu sunt eșecuri economice, ci mai degrabă rezultate „nedorite” ale pieței, cum ar fi prețurile ridicate, incapacitatea de a obține o acoperire de asigurare și așa mai departe, care apar din factorii care influențează costul riscului, mai degrabă decât din încălcări ale criteriilor de perfecțiune sau funcționalitate. competiție. De exemplu, pe unele piețe, asigurarea poate fi prohibitiv de costisitoare din cauza cheltuielilor mari de daune. Costul asigurării ar trebui să fie proporțional cu costurile estimate ale daunelor. Deși acest lucru poate fi incomod pentru clienți, este un produs secundar natural al proceselor de piață care funcționează bine și nu o problemă care poate fi rezolvată singură prin reglementare.