Studiu comparativ privind asigurările de viață

CAP.1. ASPECTE TEORETICE SI ISTORICE ALE ASIGURĂRII

1.1.ORIGINEA ASIGURĂRILOR

Începuturile asigurărilor isi au originea în cele mai vechi timpuri, ele se pierd în negura vremurilor, oamenii de stiinta neavând posibilitatea să stabilească decât cu aproximatie perioadele istorice ale aparitiei lor

Există unele date potrivit cărora negustorii chinezi isi distribuiau marfa in mai multe vase ce urmau să o transporte pe râurile si fluviile periculoase ale Chinei, reducând riscul ca intreaga cantitate de marfă ce urma să ajungă la destinatie să fie pierdută.Este doar o formă de dispersie a riscului , nu si o protectie.

Alte dovezi se referă la babilonieni care in jurul anului 3000 î.e.n.,perioadă caracterizată printr-o civilizatie înfloritoare au conceput si practicat un sistem de credite maritime care îl scuteau pe debitor de a le returna în cazul în care marfa sau nava sufereau avarii.

Primele dovezi se refră la Codul lui Hammurabi.Acest cod cuprindea 282 de caluze si a fost compilat de Hammurabi , rege al Babilonului aproximativ în 2250 î.e.n.Existenta acestiu cod demonstreaza că babilonienii erau buni comercianti si ca aveau idei clare legate de natura unui contract,de valoarea banilor si inmultirea lor prin împrumuturi cu dobandă simpla si compusă.Aceasta se poate demonstra prin referire la situatiile în care populatiile antice au perfectionat si practicat contractele comerciale care mai tarziu au fost utilizate si cunoscute sub denumirea de contract de împrumut.Acesta era un contract prin care banii erau dati în avans spre comercializare fie sub formă de credit cu o anumită rată a dobânzii pentru care creditorul nu avea dreptul să primească nici o cotă din profitul tranzactiei comerciale,fie drept credite mixte si parteneriat în care alături de plata unei anumite dobânzi si indiferent de rezultatul contractului,creditorul era îndreptatit să primească o parte din profit dacă acesta depasea o animită sumă.Acesata inseamnă că debitorul nu avea raspundere în caz de accident dacă mărfurile nu ajungeau la destinatie.Dacă mărfurile ajungeau, atunci debitorul trebuia să plătească împrumutul si dobânda.

Babilonienii erau mari comercianti în căutarea de noi piete, intrau in contact cu fenicienii si începând să coopereze cu ei,fenicienii au adoptat si au adapatat contractul commercial al babilonienilor.

Grecii au preluat experienta babilonienilor si fenicienilor si au inceput să emită hârtii de valoare.

În secolul al IX-lea, î.e.n. legile Rhodosului au constituit baza teoretica si practică a uzantelor maritime referitoare la avaria comună.În secolele următoare, romanii au aderat la acelasi sistem. Următoarea etapa în evolutia contractului de împrumut a fost adoptarea contractului de către greci care a fost perfectionat , astfel încat multi juristi reunoscuti în domeniul dreptului maritim din secolul al XIX-lea au considerat contractele de împrumut ca fiind grecesti asemănătoare cu cele amintite de Demostene.Ele erau identice ca natură cu cele moderene utilizate in Londra in 1860.

Stadiul final al practicării contractelor de împrumut în antichitate l-a reprezentat adoptatrea vămii de romani aproximativ în anul 300 î.e.n. si o dată cu aceasta se poate afirma că se intra în etapa în care unii consideră că principiile contractului de împrumut au fost translatate în asigurări.

Trenerry considera că aceste elemente necesare se găseau în acordurile incheiate în acele vremuri.În sprijinul afirmatiei sale, el citeaza 3 surse separate:

- prima se referă la asigurarea maritima si apare în Livy în care se descriu granite date de guvern în 215 î.e.n. conform căreia aceasta a preluat schimbul unei prime de asigurare (în cazul acesta prima consta în mărfurile necesare armatei romane în Spania pentru a se asigura de sosirea sigura a livrărilor de bunuri, expediate de comerciantii privati care erau proprietarii acestor bunuri.Acest aranjament îndeplinea toate conditiile necesare ale unui contract de asigurare

- al II-lea contract era mentionat într-o scrisoare scrisă de Cicero lui Caninus Sallust , în anul 50 î.e.n. în care Cicero îi solicita acestuia să garanteze o suma de bani care trebuia trasportată de la Laodicea la Roma.

Acesta avea toate elementele unui contract de asigurare:

a) Exista o proprietate ce trebuia asigurată , în acest caz “pecunia publica”

b) Riscul se afla in perioada de transit –“victurae periculum”

c) Prima trebuia platită pentru a face contractul valabil.

- al III-lea contract a fost încheiat de Suetonius pentru Imparatul Claudius În Roma,după Suetonius în anul 58 e.n era mare foamete , ceea ce a dus la mari demonstratii împotriva împaratului.Această comportare dispersată a poporului s-a datorat faptului ca nimeni nu se astepta să se mai importe hrană în acea iarnă.Claudius pentru a-si convinge importatorii să facă Statului un serviciu vital,nu numai că s-a oferit să platească o sumă fixă pentru toate bunurile importante dar a acceptat si răspundera personală pentru toate pierderile ce ar fi putut să apară din cauza furturilor.Si aici toate elementele necesare pentru un contract de asigurare sunt prezentate: ( interes asigurabil,prima,risc)