Aplicații ale inteligenței artificiale

APLICAȚII ALE INTELIGENȚEI ARTIFICIALE

Definiția cea mai acceptată a inteligenței artificiale a fost dată de John McCarthy în 1955: “o mașină care se comportă într-un mod care ar putea fi considerat inteligent, dacă ar fi vorba de un om”. Mai amplu, inteligența artificială vizează studiul și designul agenților inteligenți, sisteme care percep mediul înconjurător și iau măsuri în vederea maximizarii șanselor propriului succes (prin comportamentul lor).

Termenul de AI se aplică atunci când o mașină imită funcțiile cognitive, cum ar fi învățarea și rezolvarea problemelor, pe care oamenii le asociază cu alte minți umane.

O trăsătură des întâlnită a inteligenței artificiale este că sistemul respectiv este capabil să învețe, cu sau chiar fără ajutoare externe, cu scopul de a se îmbunătăți permanent.

AI este ceea ce nu s-a făcut încă. De îndată ce AI rezolvă cu succes o problemă, problema nu mai face parte din acest domeniu. Software-ul și algoritmii dezvoltați de cercetătorii AI sunt acum integrați în multe aplicații din întreaga lume, fără a fi chiar numiți AI.

De exemplu, recunoașterea optică a caracterelor nu mai este percepută ca un exemplu de "inteligență artificială", ea este o tehnologie de rutină.

Inteligența artificială e împărțită în două categorii:

- inteligență artificială puternică/generală (strong AI): inteligența unei mașini care ar putea îndeplini cu succes orice sarcină intelectuală pe care o poate indeplini si o ființă umană.

- îngustă (weak AI): inteligență artificială care nu pretinde că poate gândi, putând însă rezolva o anumită clasă de probleme într-un mod mai mult sau mai puțin "inteligent", de exemplu cu ajutorul unui set de reguli. Siri este un bun exemplu de inteligență îngustă. Siri operează într-o gamă limitată predefinită, nu există inteligență autentică, nicio conștiință de sine, nicio viață, în ciuda faptului că este un exemplu sofisticat de AI slabă.

Capacitățile clasificate în prezent ca AI includ înțelegerea cu succes a vorbirii umane, concurența la un nivel înalt în sistemele de jocuri strategice (cum ar fi șahul și Go), autoturismele care se conduc singure, rutarea inteligentă în rețelele de distribuire a conținutului, simulările militare și interpretarea datelor complexe.

Cercetarea AI este împărțită în sub-domenii care se concentrează pe:

- probleme specifice/obiective

- abordări

- instrumente

- aplicații.

Obiective

Scopul general al cercetării inteligenței artificiale este de a crea o tehnologie care să permită calculatoarelor și mașinilor să funcționeze inteligent. Problema generală a simulării inteligenței a fost împărțită în sub-probleme. Acestea constau în particularități sau capacități pe care cercetătorii se așteaptă să le prezinte unui sistem inteligent. Caracteristicile descrise mai jos au primit cea mai mare atenție, ele reprezentând totodată problemele centrale ale inteligenței artificiale:

- Raționamentul, rezolvarea problemelor

- Cunoașterea, reprezentarea ei

- Planificarea

- Învățarea

- Prelucrarea limbajului natural (comunicare)

- Percepția

- Capacitatea de a muta și manipula obiecte

- Inteligența socială

- Creativitatea

- Inteligența generală: se numără printre obiectivele pe termen lung ale domeniului.

Abordări

Stuart Shapiro împarte cercetarea AI în trei abordări, pe care le numește:

- psihologie computațională: este folosită pentru a face programe de calculator care să imite comportamentul uman.

- filozofie computațională: este folosită pentru a dezvolta o minte adaptabilă.

- știința calculatoarelor: servește scopului de a crea computere care pot îndeplini sarcini pe care numai oamenii le-ar putea realiza în prealabil.