Determinarea Prețului Acțiunii sub Influența Factorilor Economico Financiari

Introducere

Liberalizarea vieţii economice în România a deschis calea unor fundamentări riguroase, pe principii economice, a deciziilor de investire a capitalului. Legea cererii şi ofertei pe o piaţă concurenţială creează premise pentru stabilirea unor preţuri juste, de echilibru ale activelor deţinute în portofoliu. Aceste preţuri oferă marje de rentabilitate suficient de remuneratorii pentru investitorii de capital. Rentabilitatea, astfel obţinută, asigură atât remunerarea în raport cu timpul de deţinere a activelor cât şi remunerarea în raport cu riscul asumat în respectiva investire.

Raţiunea economică a valorilor mobiliare şi a pieţei de capital este pentru companii să procure capital pe o bază cât mai largă şi cu costuri cât mai reduse, iar pentru cei care economisesc să investească cât mai profitabil şi cu un risc cât mai mic. Apariţia şi dezvoltarea pieţei de capital la actualele dimensiuni demonstrează că ea este avantajoasă pentru ambele părţi şi de aceea s-a impus ca un segment nu numai util ci şi indispensabil al pieţei financiare.

„Acţiunile există pentru a permite companiilor care necesită o finanţare pe termen lung „să vândă” părţi din companie – acţiuni – în schimbul banilor. Aceasta este principala metodă de mărire a capitalului de afaceri, alta decât emiterea de obligaţiuni.”

Acţiunile sunt titluri financiare emise de o companie sau societate comercială pentru constituirea, mărirea sau restructurarea capitalului propriu. În literatura anglo – saxonă, noţiunea este definită prin evidenţierea a două elemente:

- „dreptul de acţionar” – stock, în limba engleză – care exprimă drepturile deţinătorului – acţionar – asupra societăţii emitente şi este reprezentat printr-un document numit „certificat de acţionar”;

- „acţiunea” – share, în limba engleză – ca unitate a dreptului acţionarului şi care reprezintă o parte indivizibilă, de valoare egală, din capitalul social al firmei emitente .

Dreptul de acţionar poate fi exercitat asupra uneia sau mai multor acţiuni, de asemenea el poate fi transferat, total sau parţial, prin vânzarea sau cumpărarea acţiunilor pe piaţa bursieră. Acţiunile reprezintă fracţiuni ale capitalului social şi desemnează raporturi juridice dintre deţinătorul de acţiuni şi societatea emitentă.

Cap. 1. Formele preţului acţiunii şi determinarea acestuia

1.1. Formele preţului acţiunii

Toţi investitorii, instituţii sau persoane fizice private, trebuie să stabilească criteriile după care să-şi investească banii. Care este acea caracteristică a pieţei de acţiuni care să facă din aceasta o investiţie atractivă? Şi ceea ce este şi mai important când încetează un instrument să fie mai atractiv? Diversele metode de analiză a valorii acţiunilor sunt denumite, printr-o formulare generala „evaluarea titlurilor” (equity valuation). Mulţi analişti şi cercetători sunt angajaţi în acest sector al pieţei, iar investitorii se sprijină în cel mai înalt grad pe informaţiile pe care le furnizează aceştia. Este important să se reţină că diferitele metode de evaluare a acţiunilor intră şi ies din vogă periodic, astfel încât popularitatea unora dintre aceste metode ar putea fi repetabilă. Vom avea în vedere următoarele aspecte:

- cum se calculează diferiţi coeficienţi de evaluare a acţiunilor;

- sursele informaţiilor financiare şi tehnice;

- cum se determină cursul de revenire, precum şi valoarea prezentă şi viitoare.

Acţiunile conferă în primul rând drepturi băneşti de la emitenţi sub forma dividendului şi de a le vinde pe o piaţă dacă emitentul este listat pe acea piaţă. Dividendul şi câştigul din vânzare impun cunoaşterea valorii acţiunii. De la emisiune şi pe durata de viaţă a unei acţiuni, sursele de informaţii pentru deţinători sunt mărimile diferitor forme ale valorii.

În mod normal societăţile declară sau propun un dividend odată cu anunţarea profiturilor. Majoritatea companiilor publice listate la bursele de valori plătesc dividende pe etape:

- dividende provizorii, în cont, care sunt declarate trimestrial, de către majoritatea companiilor americane, şi semestrial, de către societăţile britanice;

- dividend final, care este anunţat odată cu publicarea rezultatelor financiare ale întregului an.

Comitetul de directori poate dispune de puterea de a declara şi de a plăti dividende provizorii, însă, în majoritatea cazurilor, dividendele finale trebuie să fie aprobate de către acţionari, în cadrul adunării generale anuale a societăţii (AGA).

Dar cum pot investitorii să aprecieze dacă o anumită acţiune este sau nu o investiţie bună? Cum pot ei să aprecieze cât de bine performează portofoliul de acţiuni pe care îl deţin, în comparaţie cu alte acţiuni şi cu piaţa, în ansamblul său? Investiţiile în acţiuni reprezintă o afacere riscantă, iar preţurile pieţei de acţiuni fluctuează constant, chiar şi zilnic, pentru a-i ajuta pe investitori se utilizează următorii coeficienţi şi următoarele tehnici de evaluare, fiecare având o utilizare specifică.

Se cunosc mai multe forme ale preţului acţiunii:

- Valoarea nominală

unde:

CS – capitalul social al emitentului;

N – numărul de acţiuni emise.

- Valoarea contabilă:

unde:

AN – activul net (patrimoniul) emitentului;

AT – activul total (real) al emitentului;

DT – datoriile totale ale emitentului.

În general există o corelaţie între valoarea activului net al unei societăţi şi capitalizarea de piaţă a acesteia. De regulă valoarea activului net se referă la valoarea contabilă a activelor unei societăţi, aşa cum apare în bilanţurile anuale, şi poate fi utilizată drept indicator al bogăţiei unei societăţi, în cazul în care aceasta ar face obiectul unei oferte de preluare. O valoare ridicată a activului net este percepută de investitori drept suport al preţului de piaţă al acţiunilor. Cu cât performanţele unei societăţi sunt mai bune, cu atât decalajul dintre activele nete şi capitalizarea de piaţă se lărgeşte, ceea ce este perceput ca o măsură a abilităţii societăţii respective de a „creşte profiturile”.