Duopolul Boeing - Airbus

Relaţiile dintre agenţii economici pe piaţa, în funcţie de interesele lor, constituie un sistem economic de concurenţă, în care fiecare are libertatea să producă şi să vânda ce-i convine, în condiţiile pe care le considera cele mai favorabile. Sistemul concurenţial reprezintă totalitatea relaţiilor dintre agenţii economici aflaţi in competiţie pe piaţa ,in funcţie de interesele lor .Astfel concurenţa se imparte in 4 mari categorii :

- concurenţa perfectă

- concurenţa imperfectă

- concurenţa loială sau corectă

- concurenţa neloială sau incorectă

Piaţa cu concurenţă imperfectă este de patru feluri şi anume:

- piaţă cu concurenţă monopolistică;

- piaţă cu concurenţă de oligopol;

- piaţă cu concurenţă de monopol;

- piaţă cu concurenţă monopsonică.

Termenul de “oligopol” vine din limba greaca, si anume de la cuvantul “oligos” ce semnifica putin si de la “polo” ce semnifica a vinde.

Oligopolul este o structura de piata caracterizata prin existenta unui numar mic de intreprinderi fata de un numar mare de cumparatori.

Pana de curand teoria oligopolului a fost prezentata pornind de la cazul duopolului. El corespunde acelei forme de piata în cadrul careia o marfa omogena este oferita de numai doi producatori unei multimi de cumparatori. Cournot analizeaza, in 1838, cazul a doua izvoare de apa minerala care apartineau unor proprietari difereriti; modelele teoretice abordate de acest autor , apoi de Bertrand, Edgeworth sau Stackelberg au o baza comuna : ele introduc idea de “functie de reactie”; trebuie formulat modul in care o intreprindere data reactioneaza la deciziile rivalelor sale.

Este cazul asa-numitului duopol simetric. Solutiile date acestei probleme sunt diferite. Dupa unii autori (Bowley) ea este pur si simplu lipsita de solutie de vreme ce pe piata se gasesc numai doi ofertanti. Acestia se vor concura între ei pâna cel mai slab va fi eliminat de pe piata. Din aceasta cauza, afirma unii cercetatori, duopolul ar fi o forma de piata tranzitorie, destinata a crea în conditiile aparitiei monopolului absolut al producatorului cu forta financiara cea mai mare. În schimb, A. Cournot si F.Y. Edgeworth, recurgând la unele ipoteze particulare, au prezentat unele solutii si pentru acest gen de piata, solutii care le-ar permite ambelor firme sa existe timp îndelungat.

IPOTEZA DUBLEI DOMINATII (BOWLEY)

Nu exista in mod evident nici un motiv pentru a presupune ca unuia din cei doi duopolisti ii este rezervat comportamentul de stapan. Lucrurile se schimba daca cei doi candideaza in mod simultan la stapanirea pietei, daca fiecare dintre ei adopta un comportament de dominatie considerand ca celalalt se va comporta ca un satelit. Va exista asadar o supraproductie care decurge din faptul ca fiecare din cei doi concurenti si-a fixat nivelul ofertei fara a tine seama de comportamentul real al celuilalt. Ajustarii prin cantitati i se va substitui razboiul preturilor care poate duce fie la falimentul unuia dintre producatori si controlarea sa de catre celalalt, fie la intelegere.

Ipoteza de dubla dominatie duce deci la o situatie instabila care genereaza fie un razboi, fie o alianta.

Introducere

Politica comerciala strategica este ilustrata poate în modul cel mai adecvat de competitia de pe piata avioanelor comerciale. Succesul comercial al firmei Airbus este un exemplu clar de interventie guvernamentala reusita, în timp ce ajutoarele masive guvernamentale, orientate catre ambele firme, au pus permanent în discutie ratiunea economica în privinta împartirii pietei

între mai multi competitori. Intrarea firmei Airbus pe aceasta piata în 1971 a schimbat radical evolutia acestei industrii. Inovatia tehnologica si segmentarea mai fina a pietei au devenit câstiguri vizibile pentru consumatori, dar si presiuni uriase pentru schimbari strategice asupra firmei dominante. Riscul tehnologic si barierele de intrare foarte mari pe care le implica procesul de fabricatie fac improbabila prezenta unei a treia firme pe piata. Cu toate acestea, sunt sanse ca dinamica industriei sa determine mutatii importante pe piata, care vor veni din alte directii decât interventia guvernamentala. O discutie asupra acestor procese este sugerata de întrebarile urmatoare:

Care sunt factorii determinanti pentru competitie pe piata avioanelor civile?

Se poate vorbi despre o competitie onesta?

Este modelul A 380 cea mai buna alegere pentru firma Airbus? Care este raspunsul probabil al firmei Boeing? Ce optiuni are Boeing pentru pastrarea dominantei pe piata?

1997 a fost anul care din multe privinte a însemnat un punct de cotitura în competitia istorica dintre Boeing si Airbus pe piata avioanelor comerciale destinate transportului de pasageri. Pe de o parte, Airbus înregistra vânzari de 182 de aparate, un record în istoria sa de 25 de ani, se apropia rapid de o cota egala cu jumatate din piata internationala si anunta un program de dezvoltare al unui model nou. Pe de alta parte, Boeing face publica intentia sa de a fuziona cu McDonnel Douglas, al treilea competitor important pe piata, dar anunta pierderi din exploatare

pentru prima oara dupa 28 de ani.

Desigur ca 1997 nu este singurul punct de reper al competitiei de pe aceasta piata oarecum particulara datorita dimensiunii minime eficiente de productie foarte mari în raport cu cererea existenta. 1971, când Airbus a intrat pe piata sau 2003, când prognozele indica livrarile (cumulate) de aeronave Airbus mai mari decât cele ale rivalului Boeing pentru prima oara în istoria industriei, pot avea la fel de bine o semnificatie asemanatoare. Totusi, ceea ce particularizeaza acel moment este evidenta istorica a transformarii competitiei pe o piata monopolista. Natura speciala a acestei competitii a ascutit la maximum rivalitatea între cei doi competitori, pe domenii atât de diverse precum marketingul, alegerea tehnologica, negocierile multilaterale etc., cu toate efectele benefice pentru consumatori.