Falimentele Bancare din România

Mare parte din falimentele bancare ce au zguduit România în perioada 1999-2002 au fost atribuite BNR-ului care prin politica ei a dus la dezagregarea sistemului monetar. Principalul obiectiv, anunţat oficial, al BNR a fost ca prin mecanisme specifice economiei nominale să stopeze inflaţia. Aducând în faţă motive legate de necesitatea “sterilizării” excesului de lichiditate din economie, BNR a purces la aspirarea banilor de pe piaţă, fapt ce a condus la obstrucţionarea activităţii bancare. Prin:

A majorat succesiv nivelul rezervelor minime obligatorii ale băncilor comerciale pânã la 30% din resursele atrase de băncile comerciale de la populaţie si persoane juridice

BNR a participat activ pe piaţa interbancară, cumpărând masiv bani

Aceastã politică, la care s-a adăugat campania titlurilor de stat începută de Ministerul Finanţelor pentru a obţine resursele necesare acoperirii golurilor de la buget, a condus la creşterea şi menţinerea la un nivel ridicat a dobânzilor

Băncile aflate în situaţii financiare precare făceau eforturi disperate pentru a obţine bani, influenţând astfel ratele dobânzilor. Criza de lichidităţi prin care treceau le-a facut să se îndrepte, în condiţiile refuzului BNR de a le credita, către băncile comerciale, de unde obţineau împrumuturi la o dobândă ce depăşea posibilităţile de supravieţuire.

Falimentele bancare se datorează şi preşedinţilor, directorilor acestora. Aceştia au reuşit să câştige importante sume de bani de pe urma acestor falimente lăsând în urmă sute de mii de oameni cu economiile spulberate.

Sever Mureşan, principalul autor al fraudelor de la Dacia Felix alături de Mircea Horia Hossu, fost vicepreşedinte al BDF.

Marcel Ivan considerat răspunzător în cazul Credit Bank

Răzvan Temeşan este considerat de către justiţie principalul autor al colapsului Bancorex.

Alexandru Dinulescu, principalul autor al falimentului Bankcoop

Banca Columna fost creată, se pare, pentru facilitarea unor operaţiuni de spălare a banilor

Băncile aflate în situaţii financiare precare făceau eforturi disperate pentru a obţine bani, influenţând astfel ratele dobânzilor. Criza de lichidităţi prin care treceau le-a facut să se îndrepte, în condiţiile refuzului BNR de a le credita, către băncile comerciale, de unde obţineau împrumuturi la o dobândă ce depăşea posibilităţile de supravieţuire.

Un exemplu foarte bun în acest sens este cazul BANCOREX, societate bancară care se împrumuta de pe piaţa cu dobânzi ce atinseseră un nivel mediu de 265%, potrivit aceluiaşi raport al BNR pe 1999.

Pentru dezastrul Bancorex a fost acuzat un singur om: Razvan Temesan, unul dintre conducatorii bancii, dupa 1990. El a fost considerat de catre Justitie principalul autor al colapsului. Totusi, din cele 13 dosare intocmite de Parchet, niciunul nu s-a finalizat cu stampila „vinovat”. Cazuri precum „S.A.N.C.A.”, „Bancorex-Temesan-Paunescu-Dinulescu BANKCOOP”, „Valeo logia”, „Temesan-Agroholding” au fost inchise prin retragerea acuzatiilor. Razvan Temesan a fost arestat in 1997, dar pus in libertate la scurt timp de catre Tribunalul Bucuresti. O a doua retinere a avut loc in primavara lui 1999, acuzat ca a aprobat abuziv un acreditiv de 5,5 milioane de dolari pentru firma Agroholding din Bucuresti. Nu s-a putut demonstra ca este vinovat.