Cuprins
- Capitolul I. Fondurile de pensii 3
- 1.1 Fondurile de pensii – generalităţi 3
- 1.2 Fondurile de pensii din România 7
- Capitolul II. Locul fondurilor de pensii între investitori instituţionali. 12
- Concluzii
- Bibliografie
Extras din proiect
Capitolul I. Fondurile de pensii
1.1. Fondurile de pensii – generalităţi
Dezvoltarea pieţelor de capital naţionale, mai ales după anii 1980, se datorează, în primul rând, ascensiunii investitorilor instituţionali şi creşterii în permanenţă a numărului acestora. Dintre toţi investitorii instituţionali, putem vorbi, ca fiind parte importantă pe piaţa de capital, despre fondurile sau casele de pensii, existente acum în mai toate ţările lumii.
În ultimele decenii, sistemele de pensii s-au dezvoltat foarte mult. Fondurile de pensii ale angajaţilor din marile sectoare publice sau private au devenit instituţii financiare importante, care investesc anual mari sume de bani.
Cea mai mare parte a activelor acestor fonduri sunt titluri de valoare comercializabile, de regulă acţiuni; deţin însă şi proprietăţi. Din cauza naturii pe termen lung a obligaţiilor fondurilor de pensii, ele preferă activele pe termen lung , dar sunt prezente în toate sectoarele pieţelor monetare şi de capital. La fel ca şi alte instituţii, se angajează şi în subscrierea unor noi emisiuni de titluri de valoare.
Fondurile de pensii reprezintă un segment diferit de piaţă, coexistând în ţările dezvoltate cu cel al fondurilor de investiţii. Oricine poate avea în acelaşi timp şi un fond de pensii şi plasamente în fonduri de investiţii, diferenţele constând în următoarele :
- fondurile de investiţii implică un grad de risc ridicat, având în vedere că în cazul fondurilor de pensii este prevăzută o deţinere maximă de 50% acţiuni, limita pentru fondurile de investiţii fiind de 100%;
- fondurile de investiţii prezintă avantajul unei flexibilităţi mai mari, fondurile de pensii având restricţia monitorizării permanente a randamentelor obţinute, ceea ce ar putea determina pe termen lung profituri reduse pentru contribuitori din cauza unor portofolii prea conservatoare;
- fondurile deschise de investiţii distribuie venitul investitorilor săi în momentul răscumpărării unităţilor de fond, însă în cazul fondurilor de pensii beneficiile încep să vină din momentul pensionării;
- atât în cazul fondurilor de investiţii cât şi în cazul fondurilor de pensii, performanţele anterioare nu reprezintă o garanţie pentru realizările viitoare; în cazul fondurilor de investiţii, decizia de a investi este luată de potenţialii perticipanţi iar în cazul fondurilor de pensii, investiţia este decisă de firmă în numele angajatului.
- fondurile de pensii nu îşi permit să fie interesate de câştiguri imediate şi de speculaţii, obiectivele acestora fiind de acumulare/creştere şi siguranţă.
Factorii care au determinat importanţa dezvoltării acestora pot fi: creşterea populaţiei şi a speranţei de viaţă, nevoia de menţinere a nivelului de trai din timpul vieţii salariale după pensionare, precauţia, nivelul devenit insuportabil pentru bugetul public al cheltuielilor cu pensiile, dar şi experienţele încurajatoare ale statelor care au reformat sistemul naţional de pensii.
Mecanismele de funcţionare ale unui fond de pensii sunt similare cu ale unui fond deschis de investiţii, fapt care dă mai multă siguranţă investitorilor.
Fondurile de pensii investesc pe pieţele financiare în :
- Obligaţiuni corporatiste emise pe termen lung;
- Acţiuni cu risc scăzut;
- Ipoteci pe termen lung, către firme mari;
- Depozite şi certificate de depozit pe termen mediu şi pe valute diversificate.
Investitorii instituţionali sunt intermediari financiari care au drept obiect de activitate mobilizarea capitalurilor existente, prin vânzarea de titluri financiare şi efectuarea de plasamente de aceeaşi natură.
În ceea ce priveşte categoriile de investitori instituţionali, ele sunt: organismele de plasament colectiv de tipul fondurilor şi societăţilor de investiţii (societăţile de asigurări, fondurile sau casele de pensii, băncile de investiţii).
Bibliografie
http://www.csspp.ro/pilonul-2
http://www.csspp.ro/pilonul-3
http://www.bnro.ro/Home.aspx
http://www.financejournal.ro/fisiere/revista/127811262717_POPA_RO.pdf
http://economie.hotnews.ro/stiri-pensii_private-15656223-asf-nu-identificat-probleme-urma-verificarilor-solicitate-fondurilor-pensii-administrate-privat-privinta-detinerilor-actiuni-din-portofoliu.htm
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2013:327:0011:0014:RO:PDF
http://www.wall-street.ro/articol/Piete-de-capital/153763/investitorii-institutionali-straini-au-continuat-sa-cumpere-actiuni-fp.html
http://www.ziare.com/articole/investitori+straini+fondul+proprietatea
http://www.zf.ro/zf-24/oferta-romgaz-poate-strange-mai-mult-de-200-de-milioane-de-euro-de-pe-piata-romaneasca-doar-fp-va-elibera-in-piata-280-mil-euro-11506210
http://www.1asig.ro/APAPR-Activele-fondurilor-de-pensii-private-de-la-nivel-global-au-depasit-nivelul-anterior-crizei-articol-101-40986.htm
http://www.capital.ro/definitie/termen/vezi/fond-de-pensii.html.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Fondurile de Pensii - Investitori Institutionali pe Piata de Capital.docx