Locul BCR în sistemul bancar românesc

1. Sistemul bancar românesc

1.1. Cadrul legislativ

Societăţile bancare deţin o poziţie aparte în categoria societăţilor comerciale ca urmare a obiectului specific al operaţiunilor pe care le îndeplinesc şi a subordonării activităţii faţă de Banca Naţională a României.

În România activitatea bancară se desfăşoară ţinând cont de:

- reglementările din dreptul comun: Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului, Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului;

- reglementările specializate: Legea bancară nr.58/1998, Legea nr.101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Legea nr.83/1998 privind procedura falimentului băncilor;

- reglementările emise de Banca Naţională a României sub formă de norme, adrese şi circulare.

Activitatea bancară în România se desfăşoară prin Banca Naţională a României şi prin bănci.

Banca Naţională a României este banca centrală a statului român, are personalitate juridică iar obiectivul fundamental al acesteia este asigurarea stabilităţii monedei naţionale, pentru a contribui la stabilitatea preţurilor. Pentru obţinerea obiectivului său fundamental, banca centrală elaborează, aplică şi răspunde de politica monetară, valutară, de credit, de plăţi, precum şi de autorizarea şi supravegherea prudenţială bancară în cadrul politicii generale a statului, urmărind funcţionarea normală a sistemului bancar şi participarea la promovarea unui sistem financiar specific economiei de piaţă.

Băncile sunt persoane juridice autorizate să desfăşoare, în principal activităţi de atragere de depozite şi acordare de credite în nume şi cont propriu.

Băncile, persoane juridice române, şi sucursalele băncilor străine pot funcţiona pe teritoriul României numai pe baza autorizaţiei emise de Banca Naţională a României, procesul de autorizare cuprinzând două etape şi anume:

- aprobarea constituirii băncii, în conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi ale Legii bancare nr.58/1998;

- autorizarea funcţionării băncii.

În vederea obţinerii aprobării de constituire, solicitanţii trebuie să prezinte Băncii Naţionale a României următoarele documente:

a) cererea de autorizare;

b) procură autentică semnată de toţi membrii fondatori, prin care aceştia desemnează una sau mai multe persoane pentru a-i reprezenta în relaţia cu Banca Naţională a României pe parcursul instrumentării dosarului de autorizare (nume, adresă, telefon, fax);

c) proiectul actului constitutiv;

d) repartiţia acţiunilor şi a dreptului de vot pentru fondatori;

e) chestionar pentru participanţii la capitalul social al băncii;

Persoanele fizice vor mai prezenta:

1.curriculum vitae;

2.certificatul de cazier judiciar în original sau în copie legalizată.

3.declaraţia de venit, vizată de autoritatea fiscală.

În termen de cel mult 4 luni de la primirea unei cereri de autorizare Banca Naţională a României va aproba constituirea unei bănci sau va respinge cererea şi va comunica în scris solicitantului hotărârea luată, împreună cu motivele care au stat la baza acesteia, în cazul respingerii cererii. Aprobarea de constituire permite fondatorilor să procedeze la constituirea societăţii bancare.

1.2. Caracteristicile sistemului bancar românesc

Principalii intermediari financiari sunt băncile, a căror caracteristică importantă constă în capacitatea lor de a pune în circulaţie creanţe asupra lor însele, sporind volumul mijloacelor de plată şi implicit al masei monetare. Ele facilitează formarea capitalului disponibil în economie.

În condiţiile amplificării schimburilor comerciale, dezvoltării relaţilor economice între state şi în special avântului fără precedent luat de tehnologia informaţională în ultimele decenii, rolul băncilor în economie creşte substanţial atât în ansamblurile economice naţionale, cât şi la nivel zonal şi mondial.

Totalitatea băncilor care funcţionează într-o economie formează sistemul bancar în structura căruia distingem: banca centrală; băncile comerciale sau de depozit; societăţile financiare; băncile şi instituţiile de credit specializate.

Stabilitatea sistemului bancar este un obiectiv integrat politicii de stabilizarea macroeconomică, ca urmare sistemul bancar este unul din cele mai reglementate domenii.

Sistemul bancar este organizat având în centru banca de emisiune. O dată cu monopolizarea dreptului de a emite bancnote, Banca centrală s-a detaşat de celelalte bănci din sistem şi din concurentă a lor s-a transformat într-o instituţie de supraveghere, control şi susţinere a sistemului bancar în ansamblul său. Banca Centrală a devenit bancher al celorlalte bănci sau bancă a băncilor.

Rolul băncii centrale îl reprezintă influenţarea comportamentului celorlalte bănci în conexiune cu obiectivele politicii economice, atât prin utilizarea unor instrumente specifice (vânzări-cumpărări de titluri şi devize), cât şi prin măsuri de control selectiv al creditelor. Prin aceste instrumente banca centrală supraveghează lichiditatea economiei şi acţionează ca un creditor de ultimă instanţă pentru celelalte verigi ale sistemului bancar.

Celelalte componente ale sistemului bancar, sunt, în majoritatea lor, organizate tot sub forma societăţilor pe acţiuni şi pot fi private, de stat sau mixte. Au statute proprii de funcţionare în care se prevăd: forma de organizare; volumul şi ponderea capitalului propriu; alte fonduri pe care le pot constitui; tipurile de operaţiuni pe care le pot efectua grupate în două mari categorii: bilanţiere (pasive şi active) şi extrabilanţiere.

Trebuie făcută o distincţie în ceea ce priveşte definirea rolului şi funcţiilor băncilor private, pe de o parte, ca elemente ale unui sistem coordonat de banca centrală, iar pe de altă parte, ca entităţi economice independente indiferent de tipologia în care se încadrează acestea.

Atunci când vorbim de bănci ca societăţi comerciale, rolul lor este clar: acela de multiplicare a capitalului proprietarilor prin realizarea de profituri maxime în condiţii de risc minim.

Rolul băncilor ca elemente ale sistemului constă în aceea că, alături de alte instituţii financiare care au căpătat importanţă din ce în ce mai mare în ultimele decenii, se constituie în canale prin care Banca Centrală aplică măsurile de politică monetară, băncile asigurând funcţiile esenţiale pentru circulaţia valorilor în economie, de intermediari între depozitari şi împrumutaţi şi, pe de altă parte de mijloc de realizare a transferurilor de bani în economie.

Acest rol al entităţilor bancare incluse în sistem s- a amplificat în ultimele decenii în condiţiile în care au apărut o serie de mutaţii în structura, forma, direcţia şi viteza fluxurilor de mărfuri, financiare, informaţionale, naţionale şi internaţionale.

În prezent, sistemul bancar din România este format aproape în exclusivitate din bănci comerciale cu vocaţie de bănci universale chiar dacă, în titulatura lor, unele din aceste banci îşi limitează activitatea la anumite domenii economice sau la o anumită specializare bancară. Ca excepţie de la regulă se poate da exemplul C.E.C. care are statut de bancă specializată în atragerea de economii de la populaţie.

Această lipsă a specializării bancilor pe domenii stricte de activitate este un fenomen normal în condiţiile progresului tehnic în informatică precum şi dezvoltării unor instrumente şi produse financiare bancare moderne, însă, pe de altă parte în cazul României este şi o consecinţă a nivelului extrem de redus al concurenţei pe piaţa bancară comparativ cu alte state cu tradiţie în economia concurenţială.