Monografie - Sistemul bancar spaniol

I. Sistemul bancar spaniol

Sistemul bancar spaniol a avut o dinamică deosebită în ultimele decenii, suferind numeroase transformări datorate proceslui de integrare europeană.

1.1. Scurt istoric

Istoria sistemului bancar spaniol începe cu mai mult de două secole în urmă, pe la jumătatea anului 1782 (2 iunie), moment în care se înființează prima bancă din Spania, Banco de San Carlos. Aceasta se asemăna cu băncile centrale de astăzi prin funcțiile pe care le avea: acordarea de sprijin financiar statului, administrarea datoriei publice, furnizarea proviziilor și uniformelor pentru forțele armate, facilitarea schimbului cu exteriorul, combaterea cămătăriei și oferirea de credite comerțului și industriei. De atunci și până la sfârșitul anului 1990 sistemul bancar spaniol a suferit o serie de modificări radicale.

În 1856 a fost promulgată prima lege bancară din istoria Spaniei, numită Legea Băncilor de Emisiune din 1856, care a stabilit un sistem bazat pe mai multe bănci de emisiune, limitat la câte una pentru fiecare centru financiar. În timpul războiului civil, țara a fost împărțită în două zone, una controlată de armata republicană, iar cealaltă de armata naționalistă. Banca a fost, de asemenea, împărțită în două, dând naștere la două instituții emitente și două pesetă diferite, fiecare recunoscută exclusiv în zona proprie de emisiune. După războiul civil, Ministrul Finanțelor, José Larraz, a preluat controlul și a inițiat reconstrucția sectorului financiar și Banco de España.

Primele bancnote spaniole au fost reprezentate de bancnotele la purtător, emise de Banca de Isabel II, înființată în 1844, predecesor al Băncii Spaniei de astăzi. Iar în 1868, Ministrul de Finanțe, Laureano Figuerola, declară peseta - împărțită în 100 de cenți - ca unitatea de bază a sistemului monetar spaniol, iar primele monede au fost prelucrate în 1869. Începând cu 1 ianuarie 1986 Spania devine membră a Uniunii Europene (UE), iar de la 1 ianuarie 1999, aceasta intră în Zona Euro, adoptând moneda unică europeană.

Decretul-lege privind naționalizarea și reorganizarea Băncii Spaniei din 7 iunie 1962, în conformitate cu Legea privind creditarea și băncile din 14 aprilie 1962, a pus bazele noii Banco de España, care a încetat să mai fie o societate pe acțiuni. De asemenea, au fost stabilite funcțiile acesteia: operațiuni de emitere; servicii de trezorerie pentru stat și servicii financiare legate de datoria publică; implementarea politicii monetare; reglementarea pieței monetare; furnizarea de informații și consiliere Guvernului cu privire la valută și credit; plăți internaționale; pregătirea statisticilor și a informațiilor privind riscurile; precum și controlul și supravegherea băncilor private. Cu toate acestea, Banca nu a controlat plățile externe sau centralizarea rezervelor până în 1969.

Procesul de integrare europeană a culminat la 1 ianuarie 2002, când noul euro bancnotele și monedele au fost puse în circulație, înlocuind monedele vechi. Aceasta a fost, de asemenea, o perioadă de adaptare la noile standarde internaționale de contabilitate (IAS) și la aplicarea lor instituțiilor de credit. În arena europeană, Spania devenit un participant deplin și activ la Eurosistem și la diverse comitete ale Uniunii Europene (UE).

1.2. Structura instituțiilor din sistemul bancar spaniol

În prezent, în Spania, funcționează 259 de instituții de credit împărțite astfel:

- 1 bancă centrală (Banco de España)

- 65 de bănci comerciale

- 84 de sucursale ale băncilor din străinătate

- 58 de bănci cooperative

- 1 bancă de economii

- 50 de instituții de credit specializate

Banca centrală reprezintă primul nivel al sistemului bancar, este instituția care, în majoritatea țărilor, exercită autoritatea monetară și, ca atare, este responsabilă de emiterea de bani legali și, în general, de elaborarea și implementarea politicii monetare a țării din care face parte. Aceste entități sunt de natură publică și, în practica contemporană într-un număr mare de țări, se consideră a fi entități autonome independente de guvernul țării de care aparțin.

Băncile comerciale reprezintă al doilea nivel al sistemului bancar și sunt specializate în primirea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și acordarea de credite în cont propriu.

Băncile de economii au fost create la început ca și instituții non-profit, constituindu-și capitalurile proprii, în principal, pe baza principiului mutualității. Aceste bănci susțin diverse evenimente culturale, sportive sau educative din regiunile în care își desfășoară activitatea. Prin anii `90 acestea încep să își extindă activitatea, ajungând chiar să concureze cu băncile comerciale pe unele segmente, cum ar fi creditele ipotecare, creditele de consum, managementul fondurilor mutuale și de pensii.

Banci cooperative - Banca Cooperativă este o bancă comercială sau mai multe bănci constituite, obligatoriu, cu portofoliu comercial. Este diferențiată de ceilalți prin faptul că au acționari-controlori centrali de credit cooperativ, care trebuie să oprească cel puțin 51% din acțiunile cu drept de vot. Banca Cooperativă oferă produse și servicii financiare cooperativelor, extinderea și crearea de noi posibilități de afaceri și gestionarea centralizată a resurselor financiare ale sistemului. Astfel, cooperativele de credit au o linie completă de carduri de credit, economii, colectări bancare, linii de credit ale resurselor transferate de instituțiile guvernamentale, fonduri de investiții, printre altele, în condiții de concurență semnificativă.