Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Bănci
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 14 în total
Cuvinte : 4566
Mărime: 112.71KB (arhivat)
Publicat de: Eleonora Covaci
Puncte necesare: 6

Extras din proiect

Conferința de la Bretton Woods din 1944, nu a însemnat numai crearea FMI, ci și a Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu sediul la Washington. Ca și FMI, Banca este o instituție autonomă, specializată, din sistemul Națiunilor Unite. Deși inițial a fost destinată finanțării investițiilor necesare reconstrucției Europei de după război, începând cu anul 1950 ea și-a concentrat atenția asupra țărilor în dezvoltare. Din 1985, BIRD, a devenit unul dintre cei mai importanți furnizori de credite către țările sărace

Astfel, în domeniul monetar, acordurile de la Bretton Woods, prin care s-au înființat Fondul Monetar Internațional (F.M.I.) și Banca internațională pentru recontrucție și dezvoltare (B.I.R.D.), pun bazele unei noi ordini monetare internaționale, ordine care, începând cu anul 1994 se află în primă transformare.

BIRD a început să funcţioneze la data de 25 iunie 1946 şi a acordat primul împrumut Franţei în data de 9 mai 1947

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care are 186 de state membre, este organizată sub forma unei societăţi pe acţiuni , cu personalitate juridică proprie şi care are capacitatea de a încheia contracte, de a achiziţiona şi dispune de bunuri mobile şi imobile şi de a institui proceduri legale în vederea desfăşurării operaţiilor sale.

Intre cele doua instituții financiare internaționale, FMI și BIRD, există o strânsă cooperare, ele acționând “în tandem”, în scopul “asistenței procesului de asigurare structurală”, al restabilirii echilibrului macroeconomic în țările în dezvoltare, ca și în țările în tranziție la economia de piață, prin acordarea de împrumuturi.

Trebuie precizat că, deși are drept scop să ajute țările din categoriile menționate, BIRD se comportă ca o instituție financiară “obligată” să nu înregistreze pierderi.

Calitatea de membru al BIRD

Condiția pentru a avea calitatea de membru al BIRD este de a fi, în prealabil, membru al FMI. De altfel, căile de acces ale statelor în dezvoltare la creditele acordate de Bancă devin mai facile atunci când au un acord încheiat cu FMI.

In statutul BIRD se prevede că orice stat membru al Fondului poate adera la Bancă, lista ramânând deschisă. O altă condiție necesară pentru ca o țară să devină membru al Băncii o reprezintă subscrierea unei contribuții la fondul statutar. Subscripția fixată unei țări doritoare de a deveni membru al BIRD se negociază, nivelul ei depinzând de situația economică și financiară a țării solicitante, care intra în corelație și cu participarea la FMI. Formal, calitatea de membru al BIRD conferă o egalitate deplină oricărui stat, faptul fiind reflectat de numărul egal de voturi în Consiliul Guvernatorilor, câte 250 de fiecare stat membru

Obiectivul BIRD este reducerea sărăciei în ţările în curs de dezvoltare, solvabile şi cu venituri medii, promovând dezvoltarea durabilă, prin împrumuturi, garanţii şi servicii nelegate de împrumuturi - inclusiv servicii de analiză şi consultanţă.

Banca Internaţionala de Reconstrucţie şi Dezvoltare, împreuna cu Asociaţia Internaţională de Dezvoltare - AID (International Development Association), formează Banca Mondială.

Banca Mondială reprezintă o sursă vitală de asistenţă financiară şi tehnică pentru ţările în curs de dezvoltare la nivel mondial. Nu este o bancă în sensul comun al cuvântului, fiind de fapt constituită prin cooperarea celor doua instituţii de dezvoltare care cumulează 184 de ţări membre, respectiv Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), şi Agenţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID). Fiecare dintre cele două instituţii joacă un rol diferit, dar susţinut în misiunea Băncii Mondiale de a reduce sărăcia la nivel mondial şi de a îmbunătăţi standardele de viaţă.

În susţinerea dezvoltării economice a ţărilor membre prin finanţarea proiectelor de investiţii, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare urmăreşte cu prioritate următoarele direcţii :

- liberalizarea comerţului internaţional şi extinderea cooperării dintre ţări prin înlăturarea barierelor din calea exporturilor şi a investiţiilor străine directe;

- susţinerea stabilităţii macroeconomice şi acoperirea cheltuielilor publice pe seama veniturilor ordinare;

Preview document

Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare - Pagina 1
Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare - Pagina 2
Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare - Pagina 3
Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare - Pagina 4
Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare - Pagina 5
Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare - Pagina 6
Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare - Pagina 7
Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare - Pagina 8
Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare - Pagina 9
Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare - Pagina 10
Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare - Pagina 11
Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare - Pagina 12
Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare - Pagina 13
Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare - Pagina 14

Conținut arhivă zip

  • Organizarea si Conducerea Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare.doc

Te-ar putea interesa și

Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale Pentru Reconstrucție și Dezvoltare

Introducere Grupul Băncii Mondiale numără cinci instituții specializate în diverse aspecte ale dezvoltării al căror principal scop este lupta...

Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare

Capitolul 1. Înființarea B.I.R.D. - scurt istoric Reconstrucția unei noi ordini internaționale după cel de-al doilea război mondial (1939-1945)...

Organizarea și conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare

I. Scurt istoric a Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este cea mai...

Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare

LISTA GRAFICE ȘI TABELE Figura nr. 2: Organizare BIRD 4 Graficul nr. 2.2 : Puterea de vot în cadrul BIRD la data de 30 iunie 2011 6 Tabel nr....

Obiectivele băncii internaționale pentru reconstrucție și dezvoltare

1. Grupul Băncii Mondiale Dezvoltarea şi diversificarea relaţiilor valutar-financiare au solicitat un cadru organizatoric adecvat la nivel mondial...

Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare

Introducere Proiectul intitulat ,,Organizarea şi conducerea Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare”, urmăreşte surprinderea...

Organizarea și Conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare

Capitolul 1. Constituirea BIRD- scurt istoric Obiectivul BIRD “este reducerea sărăciei în ţările în curs de dezvoltare, solvabile şi cu venituri...

Organizarea și conducerea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare - Internațional Bank for Reconstruction and Development

CAPITOLUL 1 - SCURT ISTORIC BIRD - Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare împreună cu Comisia Financiară Internaţională (CFI),...

Ai nevoie de altceva?