Piața Bancară Românească

1. Evoluția pieței bancare de-a lungul timpului

1.1. Aspecte privind constituirea și evoluția sistemului bancar din România până în anul 1990

Primele dovezi ale începerii activităţii bancare pe teritoriul României datează din anul 167 e.n. şi au fost descoperite între anii 1786 – 1855, fiind 55 de plăci de piatră găsite într-o zonă de mine aurifere.

În anul 1856, în urma demersurilor unui bancher prusac, Nulandt, a fost creată prima bancă, Banca Naţională a Moldovei, cu sediul la Iaşi, ce are capital german, englez, francez şi într-o mică măsură românesc. În anul 1857 aceasta a dat faliment din cauza unei proaste administrări, speculaţiilor asupra efectelor comerciale, repartizarea greşită a capitalului şi nevărsarea acestuia.

În anul 1859, Al. I. Cuza înfiinţează Casa de Depuneri și Consemnațiuni, prima instituție românească de credit. Activitatea acestei instituții s-a orientat, în special, către atragerea de resurse temporar disponibile de la populație și de plasarea acestora în titluri de stat.

,, Un moment important în evoluția sistemului bancar din România în constituie anul 1867, anul în care a fost adoptat sistemul monetar național. Unitatea monetară a României a devenit leul care se împarte în una sută părți denumite bani.”

Proiectul de lege depus de I. C. Brătianu, la 17 aprilie 1880 devine legea prin care la 1 iulie 1880 se constituie Banca Națională a României și sunt stabilite normele de funcționare și organizare ale acesteia.

Până în anul 1880, când s-a constituit Banca Națională a României, au fost înființate și alte instituții bancare cu capital autohton precum: Banca Română în anul 1856, Creditul Funciar, Rural și Urban(1873 - 1875), Banca Marmorosch – Blank(1874). În anul 1872, la Sibiu, s-a înființat prima bancă cu capital integral românesc și anume Banca Albina.

În anul 1909, în România funcționau 8 bănci, în anul 1910 numărul instituțiilor bancare ce funcționau în România a crescut la 116, iar în anul 1916 numărul băncilor a ajuns la 237. Între anii 1919 și 1930, numărul băncilor care funcționau în România a crescut de la 486 la 1102.

Criza economică din anii 1929 – 1933 a dus la falimentul mai multor bănci, dar a determinat și o serie de fuziuni pentru a supraviețui. Pentru a neutraliza efectele crizei economice și a revigora sistemul bancar, în anul 1934 a fost fondat Consiliul Superior Bancar, care a adoptat mai multe legi care au avut un merit deosebit la salvarea instituțiilor bancare mai mari, dar cu toate acestea din peste 1200 de bănci existente în 1934, în anul 1940 mai erau funcționale 446, din care pricipalele erau: Banca de Credit Român, Banca Comercială italiană și Română, care realizau peste 50% din totalitatea operațiunilor bancare din România.

,,La scurt timp după preluarea puterii de stat de către comuniști, prin Decretul Lege nr.197/1948, toate băncile românești și străine au fost lichidate, cu excepția Băncii Naționale a României, Companiei Naționale a Creditului Industrial și a Casei de Economii și Consemnațiuni, iar legea bancară din anul 1934 a fost abrogată. Băncile care nu au fost lichidate și-au continuat activitatea în baza prevederilor Codului Comercial și a legilor lor specifice.”

În anii următori, sistemul bancar din România a fost organizat ca un sistem bancar centralizat cu monopol de stat, sistem caracteristic unei economii centralizate. Cu toate acestea, trebuie amintit faptul că în anii 70, într-o perioadă de liberalizare economică, conducerea României de atunci a permis deschiderea sucursalelor a două bănci străine: Societe Generale și Manufactures Hanover Trust.

În anul 1989, sistemul bancar românesc prezintă un nivel maxim al gradului de concentrare, în sensul că alături de BNR care îndeplinea rolul de bancă de emisiune și avea atribuții privind operațiunile comerciale interne din economie, funcționau alte 4 bănci: Banca Agricolă(în prezent Raiffeisen Bank) care finanța întreprinderile agricole și agro-industriale, Banca de Investiții (în prezent Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale) acorda credite pe termen lung și era responsabilă de finanțarea investițiilor, Banca Română de Comerț Exterior ( redenumită după anul 1990 Bancorex) era specializată în finanțarea întreprinderilor de comerț exterior și deținea cea mai mare parte a rezervelor valutare ale tării și Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC) care deținea monopolul în mobilizarea economiilor populației și aloca o parte din resursele sale sub forma împrumuturilor pentru construcția de locuințe.

1.2. Reglementarea și reforma sistemului bancar din România după anul 1990

Reforma sistemului bancar în România a început în decembrie 1990 când sistemul monobancar specific economiei cu planificare centrală a fost înlocuit cu un sistem organizat pe două niveluri:

-BNR – la vârf, ca banca centrală a statului român, organic unic de emisiune;

-băncile comerciale – la bază.

În anul 1991, Parlamentul României a adoptat Legea privind activitatea bancară (Legea nr. 33/1991) și Legea privind Statutul Băncii Naționale a României(Legea nr.34/1991), ambele stabilind cadrul juridic și instituțional și reprzentând pentru economia românesca începutul organizării sistemului bancar pe principiile economiei de piață.

,,Între ani 1990 și 1993, sistemul bancar a constituit o sursă de subvenționare a economiei naționale. Rata dobânzii a fost real negativă, ceea ce a contribuit la decapitalizarea băncilor. Calitatea portofoliilor bancare a fost afectată de slaba performanța a creditului, generată la rândul său de lipsa restructurării și a privatizării.”

În primii ani de după 1990, dinamica creării de bănci a crescut considerabil, pentru ca mai apoi ritmul înființării de noi bănci a scăzut astfel încât la sfârșitul anului 1999 în România funcționau 40 de instituții bancare și sucursale ale băncilor străine.

„Alături de economie și sistemul bancar românesc a cunoscut evoluții contradictorii. Ca efect al cadrului macro și microeconomic instabil, a intervenției statului în administrarea activității băncilor, a reglementărilor și supravegherii bancare deficitare, un numar de 10 bănci comerciale au dat faliment până în anul 2002. ”