Rolul băncilor în relațiile de credit

CAPITOLUL I

ROLUL BĂNCILOR ÎN REALIZAREA

RELAŢIILOR DE CREDIT

În condiţiile amplificării schimburilor comerciale, dezvoltării inter-relaţiilor economice între state şi în special datorită avântului fără precedent luat de tehnologia informaţională în ultimele decenii, rolul băncilor în economie creşte substanţial, atât în ansamblurile economice naţionale, cât şi la nivel zonal şi mondial.

Trebuie făcută o distincţie în ceea ce priveşte definirea rolului şi funcţiilor privite, pe de o parte, ca elemente ale unui sistem coordonat de banca centrală, iar pe de altă parte, ca unităţi economice independente, indiferent de tipologia în care se încadrează acestea. Atunci când vorbim de bănci ca societăţi comerciale, rolul lor este clar: acela de multiplicare a capitalului proprietarilor prin realizarea de profituri maxime în condiţii de risc minim (această restricţie explicită, decurgând din necesitatea de minimizare a riscurilor, este tipică băncilor, unde, spre deosebire de societăţile nebancare, volatilitatea extremă a materiei prime utilizate de acestea – banii – impune construirea unor adevărate strategii manageriale de protecţie împotriva diverselor riscuri de pierdere).

Odată cu apariţia băncilor centrale ca organisme administrative cu rol de emisiune monetară şi coordonare a politicilor monetare, băncile au fost incluse într-un sistem din ce în ce mai coerent, aflat sub coordonarea, la început dedusă, iar mai apoi determinată, a băncii centrale. Rolul băncilor ca elemente ale acestui sistem constă în aceea că, alături de alte instituţii financiare care au căpătat importanţă din ce în ce mai mare, în ultimele decenii, se constituie în canalele prin care banca centrală aplică măsurile de politică monetară, băncile asigurând funcţiile esenţiale pentru circulaţia valorilor în economie, de intermediari între depozitori şi împrumutaţi şi, pe de altă parte, de mijloc de realizare a transferurilor de bani în economie.

Acest rol al entităţilor bancare incluse în sistem s-a amplificat în ultimele decenii în condiţiile în care au apărut o serie de mutaţii în structura, forma, direcţia şi viteza fluxurilor de mărfuri financiare şi informaţionale, naţionale şi internaţionale. Piaţa financiară mondială nu mai este în prezent dependentă de piaţa mărfurilor, fluxurile financiare au alte direcţii şi alte localizări temporale decât cele materiale, noile instrumente financiare permiţând decolaje în timp faţă de mişcările de mărfuri. Se efectuează azi tranzacţii financiare – bursele de valori operează după criterii ce nu au legătură directă cu concretul economic, piaţa valutară creează în condiţii de independenţă, funcţionând în baza unor variabile ce depind mai degrabă de evenimente aleatorii (politice, sociale sau chiar naturale).

Pe de altă parte, tehnologia informatică a pus la dispoziţia operatorilor financiari mecanisme de evidenţă şi instrumente ce tind sa înlocuiască documentele financiare cu informaţii financiare şi banii cu atestări ale banilor. Operaţiile de cont devin regulă, iar cele cu numerar se fac numai în tranzacţii cu amănuntul. Băncile, prin care se derulează cea mai mare parte a operaţiunilor financiare, devin din ce în ce mai importante în cadrul sistemelor economice naţionale şi internaţionale. Funcţiilor fundamentale ale sistemului bancar, de intermediar financiar şi de transfer, li se adaugă în prezent alta, datorată creşterii rolului băncilor în cadrul politicilor monetare ale statelor: aceea de factor de atragere şi menţinere a nivelului ........ financiare naţionale în cadrul mişcărilor internaţionale de fonduri, prin aceasta băncile asigurând echilibrul monetar relativ, element considerat esenţial în realizarea echilibrului economic.

Banca este definită ca o entitate economică de stat sau particulară ale cărei principale funcţiuni sunt:

1. atragerea mijloacelor băneşti temporar disponibile ale clienţilor în conturile deschise acestora;

2. acordarea de credite pe diferite termene;

3. efectuarea de viramente între conturile clienţilor şi de transferuri în conturile deschise de alte bănci;

4. emiterea de instrumente de credit şi efectuarea de tranzacţii cu asemenea instrumente;

5. vânzarea-cumpărarea de valută şi alte operaţiuni valutare.

În sistemul de common low o instituţie este considerată ca fiind o bancă dacă activitatea sa îndeplineşte trei caracteristici esenţiale:

1. încasarea C.E.C.-urilor pentru clienţi;

2. plata C.E.C.-urilor trase de către clienţii săi;

3. ţinerea de conturi curente pentru clienţii săi.

În legislaţia bancară, literatura de specialitate şi practica bancară se utilizează frecvent noţiunea de aparat bancar şi sistem bancar.

Prin aparat bancar se înţelege ansamblul coerent al diferitelor categorii de bănci care funcţionează într-o ţară, răspunzând cerinţelor unui anumit mod de producţie şi unei anumite etape de dezvoltare social-economică. În general aparatul bancar este organizat pe două nivele. În centrul aparatului bancar, la primul nivel se află Banca Centrală (Banca Naţională) care exercită şi coordonează politica monetară valutară şi de credit a statului, uneori emiţând şi reglementări legale în acest domeniu.