Sistemul bancar din Franța

Introducere

Sistemul bancar al unei țări se referă la totalitatea instituțiilor financiare care operează în cadrul acelei țări, inclusiv băncile comerciale, băncile de investiții, băncile centrale și alți intermediari financiari. Acest sistem joacă un rol critic în economia unei țări deoarece oferă finanțare pentru investiții și consum, facilitează tranzacțiile comerciale și asigură stabilizarea monetară. Sistemul bancar al unei țări este reglementat de guvernul central prin intermediul agențiilor de supraveghere financiară și de reglementare. Acestea monitorizează activitățile băncilor și le impun reguli și cerințe pentru a reduce riscurile și a proteja interesele consumatorilor.

Băncile comerciale sunt cel mai comun tip de instituții financiare și furnizează servicii de depozitare, împrumuturi și gestionare a conturilor. Acestea pot fi deținute de investitori privați sau de guvern. În ceea ce privește băncile de investiții, acestea se concentrează pe furnizarea de servicii financiare mai complexe, precum gestionarea fondurilor de investiții și finanțarea corporativă.

Băncile centrale sunt instituții guvernamentale care își asumă responsabilitatea de a gestiona politicile monetare ale unei țări, inclusiv reglarea dobânzilor și a ofertei monetare. Acestea joacă un rol important în stabilizarea economiei și în menținerea inflației la un nivel adecvat. În plus, sistemul bancar al unei țări poate include și alți intermediari financiari, cum ar fi societățile de leasing sau companiile de asigurări.

Acest proiect urmărește analizarea și înțelegerea unor aspecte specifice sistemului bancar din Franța. Scopul este de a obține o imagine de ansamblu a sistemului bancar din Franța și de a identifica provocările și oportunitățile acestuia. În cele ce urmează, vor fi prezentate elementele particulare ale sistemului bancar din Franța, numărul și tipurile de instituții care îl alcătuiesc, reglementările și politica monetară a Franței, performanța financiară a băncilor din această țară și provocările cu care se confruntă, serviciile și produsele bancare oferite consumatorilor, precum și tendințele actuale și evoluțiile sectorului bancar din Franța, inclusiv inovațiile tehnologice și schimbările în comportamentul consumatorilor. De asemenea, la finalul acestui proiect am analizat și comparat două dintre cele mai mari și importante bănci care fac parte din structura sistemului bancar al Franței.

Capitolul 1 - Descrierea sistemului bancar din Franța

1.1. Istoric

Sistemul bancar francez are o istorie lungă și bogată, care datează încă din Evul Mediu timpuriu, când primele bănci au început să apară în orașele din nordul Italiei și Franța.

În secolul al XVII-lea, Banque Royale a fost fondată în Franța de către regele Ludovic al XIV-lea pentru a prelua datoria publică și pentru a-i oferi regelui un instrument financiar puternic pentru a-și susține eforturile militare. Aceasta a emis primele bancnote din Franța și a jucat un rol important în finanțarea războaielor și a altor proiecte guvernamentale. În anul 1720, banca a fost implicată într-un scandal financiar cunoscut sub numele de „Le Systeme de Law”, numit după fondatorul său, John Law, un economist scoțian. Law a încercat să folosească Banque Royale pentru a dezvolta economia franceză, dar planul său a eșuat, iar banca a intrat în faliment. După acest eveniment a fost desființată și înlocuită cu Banque de France în 1800, care a devenit banca centrală a Franței.

Crearea sa în 1800 până în prezent, este strâns legată de istoria Națiunii. Foarte devreme, s-a impus ca bancă centrală și a pus la punct instrumente pentru a servi indivizilor, dar și Statului.

Rețeaua sa de sucursale, construită încă din secolul al XIX-lea, îi permite să îndeplinească misiuni a căror permanență este acum dovedită în cadrul Sistemului European al Băncilor Centrale. Această istorie, economică, socială, dar și industrială cu fabricarea bancnotelor, face parte din moștenirea noastră comună. În perioada 1945-1984 reglementările bancare din Franța au favorizat specializarea instituțiilor bancare și o compartimentare accentuată a sistemului bancar francez.

În anul 1945, Banca Franței a fost naționalizată și începând cu acest an marile bănci franceze au fost treptat trecute în proprietatea statului. Această situație a fost păstrată până în jurul anului 1986 când, datorită nevoilor de majorare a capitalurilor băncilor franceze și de adaptare la condițiile competiției bancare, s-a născut interesul privatizării băncilor franceze. Totodată, în această perioadă se observă o îndepărtare a băncilor franceze de la nevoile economiei si de la rolul pe care ar trebui sa-l îndeplinească. Astfel, depunătorii nu-și pot plasa depunerile de pe termene lungi, iar întreprinderile nu pot găsi resurse de finanțare pe linia creditului pe termen lung. Datorită acestor deficiente in funcționarea sistemului bancar, in anii 1960, Guvernul francez inițiază două proiecte de reformă: primul, de factură politică, prevedea dezvoltarea de la Paris a uneia dintre cele mai mari piețe financiare europene, iar al doilea, de natură economică, presupunea consolidarea sistemului bancar francez prin asigurarea unei strânse legături cu industria.